logoImpact EST nr. 796 - 15.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Răsfoind rapoartele făcute de conducerea SC Electroargeş SA către A.S.F. (Autoritatea de Supraveghere Financiară) am aflat că în data de 5 iulie 2019 s-a raportat de către preşedintele CA, Ştefan Constantin, faptul că societatea a vândut acţiuni deţinute de Electroargeş la două societăţi din grupul celor afiliate, şi anume Mercur SA Făgăraş şi SC Braiconf SA Brăila. La Mercur SA s-a vândut întregul pachet de acţiuni deţinut, adică 98,41% din capitalul societăţii respective, iar la Braiconf SA s-a vândut un pachet de acţiuni reprezentând 42,16% din capitalul acesteia. Motivaţia acestei vânzări este surprinzătoare. Iată cum sună aceasta: „Având în vedere programul de valorificare a tuturor deţinerilor Electroargeş SA pe piaţa de capital, şi/sau acţiuni nelistate, faţă de rentabilitatea foarte scăzută a acestora, cât şi programul de investiţii Electroargeş SA, pentru anul 2019, în utilaje, echipamente şi clădiri, de peste 5.000.000 euro;
Consiliul de Administraţie al Electroargeş SA aduce la cunoştinţa acţionarilor şi a potenţialilor investitori, că în ultimele patru luni, Electroargeş SA a vândut:
-deţinerea de 98,41% din capitalul social al Mercur SA
-deţineri de 42,16% din capitalul social al Braiconf SA Brăila, vânzarea efectuându-se cel puţin la preţul de achiziţie”
Surprinzătoare este tranzacţia făcută la Mercur SA Făgăraş, adică vânzarea întregului pachet deţinut, adică 98,41%, în condiţiile în care această societate avea un potenţial mare, reţeaua de magazine fiind deosebit de extinsă. Şocantă în schimb este tranzacţia cu acţiuni deţinute la Braiconf SA Brăila, societate din judeţul Brăila, cu renume, o societate cunoscută pe plan intern şi extern. După ce s-a făcut atâta tam-tam după ce s-a reuşit achiziţionarea unui pachet de acţiuni reprezentând 60,74% din capitalul societaţii, aflăm că s-a vândut un pachet de 42,16%, fapt ce a determinat pierderea controlului asupra acestei societăţi deosebite, cu o reţea proprie de distribuţie ce numără 17 magazine: Bucureşti, Cons­tanţa, Iaşi, Piteşti, Craiova, Galaţi, Brăila, Cluj, Oradea, Timişoara, Braşov, plus magazinul online. Mai mult, societatea a avut în 2018 o cifră de afaceri de 8.704.950 euro, din care 77,62% a fost destinată exportului. Profitul acestei societăţi a fost în 2018 de 167.323 lei, iar angajaţii însumează peste 850 de salariaţi bine pregătiţi profesional. Societatea deţine în centrul oraşului Brăila 11.063 m.p. teren şi construcţii în suprafaţă desfăşurată de 22.618 m.p., toate acestea dovedind un potenţial deosebit, fapt care a şi determinat efortul financiar al Electroargeş SA pentru deţinerea controlului la această societate.

Vânzător şi …cumpărător în acelaşi timp!

Şi totuşi, aflăm că s-a luat această decizie halucinantă de vânzare a unui pachet de acţiuni ce determină pierderea controlului la Braiconf. Misterul este mare şi ascunde multe nereguli şi interese obscure, toate în defavoarea acţionariatului Electroargeş SA. Dacă momentan nu am reuşit să aflăm către cine s-au vândut cele 98,41% din acţiunile Mercur SA, la tranzacţia şoc cu acţiunile de la Braiconf SA am aflat cumpărătorul: Ştefan Constantin, preşedinte CA la Electroargeş, acţionar al firmei Industries Benjamins SRL Bucureşti J40/11513/2018. Aceasta este firma care a cumpărat acţiunile mai sus amintite. Deci, atât de nerentabilă şi ineficientă ar fi investiţia la Braiconf pentru Electroargeş, încât domnul Ştefan Constantin a hotărât să salveze Electroargeşul şi să cumpere din banii firmei sale pachetul de 40,16% de la Braiconf SA Brăila. Concluzia: Ştefan Constantin s-a sacrificat pentru binele Electroargeşului! Vom reveni cu un material într-adevăr şocant despre această tranzacţie a domnului Ştefan şi multe altele, ce sume au fost în joc, cine a cumpărat pachetul menţionat la Mercur SA Făgăraş.

Leo IANCULESCU 12 - iulie - 2019

19 Responses so far.

  1. Andrei9509 spune:

    ACEST STEFAN CONSTANTIN ESTE NIMENI ALTUL DECAT CONCUBINUL MOLDOVENCEI ALA PROCOPENCO (FEMEIA CU CARE SARMANUL CHELU CATALIN CONSTANTIN A FACUT 3 COPII). ACESTA A FURAT LA PROPRIU ZIS AVEREA LUI CHELU,AVAND UN PLAN BINE PUS LA PUNCT INCA DE CAND ”SEFUL CHELU” era inca in viata! CONSTANTIN STEFAN ZIS COSTI ESTE UN TANAR CARE PROVINE DINTR O FAMILIE CU O REPUTATIE BUNA IN ORAS,DAR EL ESTE DOAR UN TEPAR (VEZI BLOCUL NECONSTRUIT DE LA CARE A LUAT SUTE DE MII DE EURO DIN GALATI, DE LA DIFERITE FAMILII) URMAND CA MAI APOI SA SE COMBINE CU ALA PROCOPENCO, CEA CARE AVEA ACTIUNILE LUI CHELU PE CARE LE-A PRIMIT DE LA ACESTA (CHELU) ,DAR IN ACTUL SEMNAT DE CEI DOI,ALA AVEA CONDITIA DE A LE RETURNA LUI CHELU…ZIS SI NEFACUT! DUPA MOARTEA ACESTUIA ,HOATA SI NESATULA MOLDOVEANCA CARE PANA SA AJUNGA IN ROMANIA TRAIA CU WC IN CURTE, ACEASTA A INSTRAINAT TOATE ACTIUNILE PE CARE LE AVEA PE NUMELE EI,DANDU LE MAI DEPARTE AMANTULUI EI,STEFAN CONSTANTIN,A VANDUT TERENURI SI CLADIRI,ACTIVE ALE SOCIETATILOR, NEPASANDU I DE SITUATIA FIRMELOR ,BAGAND IN FALIMENT TOT ! ESTE STRIGATOR LA CER CUM DE 5 ANI DE ZILE, DE LA MOARTEA LUI CHELU, ACESTI 2 HOTI-ALA SI COSTI NU AU AJUNS CU MAINILE INCATUSATE.
    INTREAGA FAMILIE A LUI CHELU -CELOR 7 COPIII NU LE-A RAMAS ABSOLUT NIMIC,EI NU SI AU INTRAT IN DEPTURI, AVAND IN VEDERE IMPERIUL CONSTRUIT DE ACEST CHELU,ALA SI TOTI DIRECTORII PUSI DE EA VANZAND TOT
    (FIINDCA CEI 3 PE CARE II ARE ALA PROCOPENCO DUC O VIATA DE LUX IN BUCURESTI,AU VILE PESTE TOT,DAR SI PESTE PRUT). TOATE INFORMATIILE TRANSMISE MAI SUS SUNT DIN SURSE SIGURE !

  2. Bălan spune:

    Am mai făcut un comentariu referitor la acest Stefan Constantin cînd aţi scris materialul cu Suspans la Electroarges în 15 mai 2019. Am zis atunci că acest individ este şcolit la şcoala mafioţilor lui Chelu şi acum începe să se adeverească tot ce am spus atunci.
    Acesta după metoda Chelu a înfiinţat într-un timp record vreo douzeci de firme în Bucuresti, le-a tot schimbat sediile, dar el e bossul peste tot. Parale nu are de loc dar învîrte din condei zeci de milioane de euro, avînd-o pe mamăsa Dorina, altă mafioată ce învîrte multe prin Galaţi, relaţii, intervenţii etc. Ce a făcut Chelu par copilării pe lîngă ce face băietanul ăsta tupeist care nu are treaba cu legea. Mă întreb cine este în spatele lui de nu a intrat la pîrnaie pînă acum. Cum să vîndă el acţiunile Electroarges de la Brainconf şi să le cumpere el pe firma infiinţată de el în Bucuresti cu cîteva luni înainte? Cum de a cumpărat el şi la Mercur, cum a cumpărat la Transtec, la Metalica, de unde parale cînd el n-a avut un chior. Luaţi şi vedeţi bilanţurile de la societăţile lui, te cruceşti. Mult nu cred că s-o mai ducă, cred că a împuţit prea tare brînza acum cu Braiconful.

  3. Silviu spune:

    Cum a luat 41% din Braiconf, smecheraşul de Stefan a băgat rapid în marea golănie si această societate. A cumpărat, cu ghilimelele de rigoare, 38% din acţiunile Aurora SA TG. Frumos, pe Braiconf de la Amplo Ploiesti. Învîrte individul ăsta hîrtii de colo, colo, de pare gasca lui Chelu băieţaşi prostănaci. Dacă vă uitaţi în bilanţul de la AMPLO Ploiesti vezi că şi-a tras acest individ un ,,împrumut” de vreo 496.000lei către firma sa Vertigo Imobiliare, vreo 29.000lei către Metalica Oradea, deci tot la el. Mai mult stiind individul ce potlogorii şi-a planificat, a mai dat ca ,,împrumut” 124.000lei pe termen lung de la Amplo pentru Aurora SA TG. Frumos. Are tupeu nu? Vedeţi ce o să mai urmeze.

  4. anonim spune:

    BMW-ul de la Amplo SA Ploiesti, ce a făcut Stefănică cu el?

  5. Antoniu spune:

    Întâmplător am citit în presă, ARGES EXPRES, un interviu cu directorul Zisu despre marile realizări din ultimii 3 ani, despre mari programe de investiţii, etc., etc., osanele ridicate marelui Stefan Constantin de credeam că citesc presa de dinainte de 1989. Sunt contrariat de un fapt: vorbeşte de marea realizare cu achiziţia acţiunilor de la Braiconf SA Brăila, cheltuială de 3.500.000 euro, vorbeste elogios despre respectiva achiziţie şi deodată aflăm că acţiunile sunt vândute nimeni altuia decât preşedintelui consiliului de administraţie al Electroarges, stimatului domn Stefan Constantin. Mi se pare mie sau sună a altceva, ceva ce pare a necesita cercetarea de către anumite organe ale statului. Ce părere aveţi? Şi ar mai fi ceva: chiar are atâţia bani acest domn?

  6. P.P. spune:

    Da despre uriasa clădire făcută pe furis pe strada Nicolae Bălcescu nr. 80 din Galaţi, în spate la Statistică, făcută cu banii de la Amplo, de ce nu se vorbeste nimic?

  7. Nicu spune:

    Poate să spună acest Stefan Constantin pentru ce a implicat societatea Electroargeş şi în efortul financiar de cumpărare de acţiuni la Mobila Rădăuţi SA unde marele barosan este Gabi Constantinescu? Pentru ce a cumpărat 2.317.172 acţiuni ce reprezintă 43,118% din capitalul societăţii? Cheltuială de milioane de euro, pentru ce şi mai ales în folosul cui? A trimis pe cineva vreodată la vreo şedinţă AGA, are vreun reprezentant? Nu, doar face jocuri murdare cu Constantinescu care vor ieşi curând la suprafaţă. Ăsta şi-a adus gaşca lui la Mobila SA (şi cu sprijinul tacit a lui Stefan), Giulio Patrichi, Cătană Alin, Erculescu şi a trecut la treabă.

  8. Camelia spune:

    Văd că s-au pus din nou tunurile pe Stefan Constantin, nu mai încap mulţi de el. A făcut multe pe unde a ajuns şef, le-a dat în cap mafioţilor lui Chelu şi i-a pus cu botul pe labe şi acum aceştia îl atacă, nu bărbăteşte, ci se ascund ca şobolanii şi comentează pe la colţuri. Mai bine ar face ,,ciocul” mic şi să tacă, că ştiu ce jaf au făcut ei ani la rînd.

  9. Sebastian spune:

    Doamna Camelia la ce film v-aţi uitat? Chiar nu ştiţi cine este Stefan Constantin, cum a ajuns mare sef la Electroarges şi la firmele controlate de aceasta? Ştiţi cum a păcălit-o pe Ala Procopenco de a luat acţiunile de la Electroarges moacă? Ştiţi că a pierdut pentru a doua oară procesul cu Bran Oil SA Galati şi trebuie să returneze 16.000.000 acţiuni către aceasta din urmă. Studiaţi dosarul 2897/121/2017/a1* Tribunal Galati şi Curtea de Apel Galaţi şi o să vedeţi despre ce este vorba. Care sunt consecinţele acestui litigiu? Valea de la conducere de la Electroarges şi din toate societăţile în care s-a pus mare admnistrator. Acum este înebunit că trebuie să-şi ia tălpăşiţa de peste tot şi face tun după tun, crezînd că va scăpa basma curată. I-a pus pe jar pe foştii mari de la Electroarges după ce a intrat în acte şi speră ca aceştia să tacă mîlc la golăniile lui, pentru că altfel le pune pe tapet jaful făcut de ei. Nu face el chiar de capul lui ce face. A fost mereu în relaţii cu Constantinescu Gabriel, vedeţi ţesătura de moldovence implicate în jurul lui Chelu, unde sînt acestea acum, cine le controlează şi acum, cine le-a manevrat de cînd trăia Chelu şi poate o să înţelegeţi uriaşa maşinaţie. Oricum cheia este la Constantinescu Gabriel, care a creat un imperiu al lui, cu vîrful la Altur şi baza de plecare la Mecanica Rotes SA Tîrgovişte.

  10. Rares spune:

    Am trimis un material acum 3 luni privind pe acest Constantinescu Gabriel, firmele lui, încrengătura făcută în jurul lui Chelu, implicarea fraţilor săi, George şi Marius, relaţia cu moldovencelor, legăturile cu lumea interlopă din Moldova şi chiar legătura cu Stefan, care pare de ochii lumii că nu ar exista. Măi nea Leo dacă te dai tare cunoscător în ale lui Chelu de ce nu scrii ceva din materialul trimis pe adresa redacţiei? Îl ţii cumva în braţe pe Constantinescu şi dai doar în Stefan Constantin? Dacă ai sînge în instalaţie fi imparţial şi mergi pînă la capăt. Măcar ai bun simţ şi spune dacă ai luat la cunoştinţă de el, că pot să-l trimit din nou. Spune pe ce adresă de e-mail şi s-a rezolvat.

  11. Rares spune:

    Astept, dar nu vad nici o reacţie. Uneori şi tăcerea e un răspuns.

  12. George spune:

    Chestia cu vânzarea celor 42% din acţiunile de la Braiconf Brăila de către Electroarges către firma INDUSTRIES BENJAMINS SRL Bucureşti este o mare escrocherie.

    Iată cine este firma respectivă:
    -SC INDUSTRIES BENJAMIN SRL Bucureşti J40/11513/2018
    – este fosta SC FRENCH INDUSTRIES J40/11513/2018 – CUI 39736810, înfiinţată în 9.08.2018 cu sediul social: București, Sectorul 3, Strada Popa Soare nr. 14A, etaj 1, ap. 3;
    – domeniul principal de activitate: grupa CAEN: 649 – Alte activități de intermedieri financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii;
    – activitate principală: 6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a.
    – capital social: 200 lei, integral vărsat, data vărsării: 27.07.2018, total părți sociale: 20 a câte 10 lei fiecare;
    – fondatori:
    1. S.C. MAIN URBAN – S.R.L., cu sediu social în București, Sectorul 5, Strada Ing. Dumitru Tacu nr. 28, bloc 1, Scara A, etaj 5, ap. 1A53;
    1. 2. DUMITRACHE SILVIU BOGDAN, cu domiciliul în municipiul Galați, Strada Universității nr. 26, ap. 8, județul Galați;
    – administrator: ȘTEFAN CONSTANTIN, puteri conferite: depline, cu domiciliul în municipiul Galați, Strada Universității nr. 26, ap. 5, județul Galați;
    -Prin HOTĂRÂREA nr. 1 a asociaţilor firmei SC FRENCH INDUSTRIES şi-a schimbat denumirea în SC INDUSTRIES BENJAMIN SRL
    În ce priveşte asociatul S.C. MAIN URBAN, iată datele:
    – S.C. MAIN URBAN – S.R.L. Bucureşti J40/1339/2018, CUI 38780523 a fost înfiinţată în 31.01.2018 de către Ştefan Constantin
    – sediul social: București, sectorul 5, Strada Ing. Dumitru Tacu nr. 28, bl. 1, sc. A, etaj 5, ap. 1A53;
    – domeniul principal de activitate: grupa CAEN: 412 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale;
    – activitate principală: 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale;
    – capital social: 1.000 lei, integral vărsat, data vărsării: 29.01.2018, total părți sociale: 100 a câte 10 lei fiecare;
    – fondator: ȘTEFAN CONSTANTIN, cu domiciliul în municipiul Galați, Strada Universității nr. 26, ap. 5, județul Galați;
    – administrator: ȘTEFAN CONSTANTIN, puteri conferite: depline, CU domiciliul în municipiul Galați, Strada Universității nr. 26, ap. 5, județul Galați;
    – durata de funcționare: nelimitată.
    Iată şi bilanţul de la firma aşa zisă cumpărătoare:
    SC INDUSTRIES BENJAMINS SRL Bucureşti
    Impozit pe veniturile microintreprinderilor (data luarii in evidenta):10-08-2018
    Bilant 31.12.2018
    DENUMIRE INDICATORI
    Indicatori din BILANT lei
    ACTIVE IMOBILIZATE – TOTAL 91
    ACTIVE CIRCULANTE – TOTAL, din care 1.200.280
    Stocuri (materii prime, materiale, produse finite, marfuri etc.) –
    Creante-
    Casa si conturi la banci: 1.200.280
    CHELTUIELI IN AVANS –
    DATORII: 1.203.988
    VENITURI IN AVANS –
    PROVIZIOANE –
    CAPITALURI – TOTAL, din care: 3.617
    Capital subscris varsat: 200
    Patrimoniul regiei –
    Indicatori din CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE
    Cifra de afaceri neta-
    VENITURI TOTALE: 0
    CHELTUIELI TOTALE: 3.817
    Profitul sau pierderea brut(a)
    -Profit: 0
    -Pierdere: 3.817
    Profitul sau pierderea net(a) a exercitiului financiar
    -Profit: 0
    -Pierdere: 3.817
    Indicatori din DATE INFORMATIVE

    Numar mediu de salariati : 0
    Tipul de activitate, conform clasificarii CAEN
    Alte intermedieri financiare n.c.a.

    Ăsta este Ştefan Constantin, marele investitor apărut în Bucureşti.
    Dacă vreţi să scrieţi, foarte bine, trebuie să se afle totul despre acest individ, vă trimit date concrete despre toate firmele lui, şi multe alte chestii făcute de acesta. Poate aveţi tăria să le daţi.

  13. Sica spune:

    Chiar nu ştie nimeni cu ce sumă s-au făcut cele 2 achiziţii, la Metalica Oradea şi la Braconf Brăila? Eu am căutat pe diverse site-uri şi nu am găsit.

  14. Costache spune:

    Nu au ştiut cu cine s-au luat la trântă ăştia de la Electroargeş şi chiar şi cei de la Braiconf. Aţi văzut ce schemă simplă le-a aplicat? A intrat omul în acte, a făcut zarvă, uite ce au făcut, zeci de milioane prejudicii etc., ….voi anunţa, sesiza, voi recupera şi alte poezii de astea. I-a înfricoşat pe cei ce din fostele conduceri ce făcuseră destule escrocherii şi i-a făcut mieluşei. Momentan taie şi spânzură Stefan cum vrea el. Mai ţineţi minte ce vrajă băgase la Braiconf cu cele 3 milioane ce le-a pus cu mare zarvă în cîrca lui Simionescu? S-a mai auzit ceva? Ăsta-i Ştefan Constantin, are băiatul înaltă clasă în domeniul ăsta, şcolit de mamă-sa, mare expertă în domeniu.

  15. Loredana spune:

    Am impresia că toată lumea trage în Ştefan din toate poziţiile. Nu ştiu ce să cred, dar pare că se abate atenţia de la altceva, spun asta deoarece nu se mai spune nimic de Constantinescu Gabi, capul tuturor relelor, cel care l-a tras pe sfoară pe Cătălin încă de când acesta era în viaţă. De ce nu realizează nimeni ce imperiu şi-a creat Gabi Constantinescu la această dată? Toată clica de mafioţi, mulţi de carton, ce au făcut jaf pe unde au fost sunt acum în jurul lui şi continuă jaful. DIICOT-ul de ce n-a făcut şi nu face nimic? Sumele aflate în joc sunt imense, se pare că se împarte averea lui Chelu conform unui plan bine stabilit.

  16. Nicu spune:

    Da ce mai caută Stefan la Electroarges? Sentinţa de înapoiere a celor 16.000.000 acţiuni Electroarges de la Stefan către Bran Oil este executorie, cererea de suspendare fiind respinsă în apel la Curtea de Apel Galaţi, şi atunci de ce nu se pune în aplicare? Sunt prea mulţi bani la mijloc? Între timp Stefan rade ce poate sub ochii celor puşi la colţ. Unde este Gavrilă, unde este rebelul Tudor, unde este sindicatul, unde este Constantinescu?
    Toţi talc mîlc şi înghit în sec şi pe asta se bazează şi Costy. Dat dracului tipul, mare meseriaş în treburi de astea.

  17. Gigel spune:

    Bă-i oameni buni, cine este acest Stefan Constantin ce a aprins aşa tare spiritele? De unde este, cîţi ani are, vreo poză cu el aveţi? Chiar asa este ăsta Dumnezeu pe pămînt, apărut asa deodată şi împarte cu rovele în stînga şi în dreapta? Daţi-mi şi mie adresa lui poate mă ajută să-mi trag şi eu o maşină bengoasă, zău asa, dacă se spune că e tare omul în parale.

  18. Stefan Constantin spune:

    Fac ce fac dar stiu ce fac..sa mi faceti ceva mie ca daca ma enervez va mut din Galati daca mai vb asa mult de mine ,treaba mea ce fac si cu cine fac ..fiecare raspunde de faptele lui.

  19. Sulerim Fanel spune:

    Stefan asta cotizeaza la servicii ca doar nu da de la el din buzunar ..astea sunt momentele lui saracu o sa il vedem cățelus in scurt timp..ultimul manjit este galateanul de la ASF
    Acum astia din dna sa isi faca treaba ..au totul

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...