logoImpact EST nr. 867 - 17.04.2021

Dintre oamenii de cultură şi culturnici cîştigă tot mai mult teren cei din urmă. Pe culturnici îi dai afară pe uşă, dar îţi intră pe fereastră. Ei au electoratul lor, nepolitic, dar şi din lumea politică.
Cultura a fost, alături de cercetare, Cenuşăreasa tuturor guvernelor care s-au perindat de trei decenii la Palatul Victoria. Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul în curs prevede totuşi o creştere cu 12% a fondurilor alocate ministerului de resort. Printre altele, banii sînt destinaţi digitalizării ministerului şi a instituţiilor din subordine, restaurării monumentelor istorice, consolidării şi restaurării Palatului „Cantacuzino“ ce aparţine Muzeului Naţional „George Enescu“, finanţării proiectelor culturale prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Subfinanţarea culturii se datorează în cea mai mare parte miniştrilor care au fost fie incapabili, fie nemotivaţi în a concepe şi susţine proiecte necesare care să fie incluse în legea bugetului. Pentru a-şi păstra scaunul, au acceptat de fiecare dată atît cît li s-a dat. Puţine proiecte şi programe de anvergură au fost duse pînă la capăt, printre care Festivalul Internaţional „George Enescu“, aproape de fiecare dată cu probleme în organizarea şi desfăşurarea acestuia, renovarea Teatrului Naţional şi a Ateneului Român – ne aducem aminte lozinca: „Daţi un leu pentru Ateneu“.
Pe de altă parte, analfabetismul funcţional a ajuns la 44%, sondajele de opinie arată că peste 90% dintre români nu cumpără nici o carte pe an, muzeele tind să devină ele însele piese de muzeu, avînd în vedere faptul că puţini le calcă pragul – aici o vină cu efecte pe termen lung o au şi şcolile, ai căror profesori nu se complică să-i ducă pe elevi la aceste aşezăminte de cultură. Teatrele funcţionează cu bugete la limita supravieţuirii, mai mult, au fost perioade cînd actorii nu şi-au primit salariile, oricum mizere, cu lunile. E drept că în ultima perioadă teatrele aflate în administraţia Primăriei Capitalei au primit fonduri pentru renovarea acestora. Însă în acelaşi timp, fostul primar general Gabriela Firea a tocat sume importante din bugetul primăriei pentru expoziţii cu iepuraşi uriaşi, găini şi ouă cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Alte trăznăi ale fostei primăriţe s-au concretizat, cu cîţiva ani în urmă, în vopsirea cu roz şi galben a unor clădiri de patrimoniu de pe Calea Victoriei. Festinul oferit bucureştenilor în diferite ocazii a atins de multe ori grotescul.
Ne aflăm în următoarea situaţie: pe de o parte, cultura în România este subfinanţată, dar pe de altă parte o majoritate covîrşitoare a românilor nu au nevoie de cultură, de abecedarul mentalităţii. Perioada consumerismului în care ne aflăm dă şanse minore lui „a fi“ în faţa lui „a avea“, şi nu numai la noi. Doar că în societăţile cu mentalităţi evoluate pilonul acesta al actului cultural încă rezistă intemperiilor agramaţilor din orice domeniu, inclusiv din clasa politică.
Avem capete luminate în România? Evident că da, unele dintre acestea fiind racordate culturii europene. Numai că la noi intelectualii, o bună parte dintre ei, sînt împărţiţi pe caste, pe grupuri şi grupuscule. De aceea ne lipseşte cultura dialogului. Exemplul cel mai la îndemînă este GDS, care în anii de început a fost o autentică arenă de dezbatere, intelectualii acestei academii autonome activînd şi pe scena publică, de la manifestaţia din Piaţa Universităţii la condamnarea mineriadelor şi a derapajelor ulterioare ale puterii politice de extracţie comunistă. Însă de-a lungul anilor, GDS a fost măcinat de tot felul de conflicte interne care au condus acum doi ani la demisia mai multor membri marcanţi, printre care Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Monica Macovei.
Între oamenii de cultură şi culturnici cîştigă tot mai mult teren cei din urmă. Din păcate, maculatura e prizată de o mare parte a societăţii. Pe culturnici îi dai afară pe uşă, dar îţi intră pe fereastră. Sînt mulţi şi agresivi, stăruitori în a-şi face prozeliţi. Ei au electoratul lor, nepolitic, dar şi din lumea politică. Majoritatea dictează şi aici minorităţii, ca şi în bătăliile electorale.
Avem creiere de anvergură, dar nu avem sinapse care să le unească, să le activeze într-un tot imposibil de destructurat. Or, tocmai această lipsă face ca oamenii de cultură autentici să nu poată întemeia Cultura cu majusculă. Culturnicii nu au avut nici în comunism şi nu au nici azi întrebări, dileme, probleme care să reclame o rezolvare. Ei au doar răspunsuri. Dar oare răspunsuri la ce? La găoşenia lor şi a celor care îi ascultă. La haosul de care se înconjoară, la autismul în faţa valorilor, la „cine nu e cu noi e împotriva noastră“.
Spuneam mai sus că analfabetismul funcţional afectează aproape jumătate din populaţie. Dar, oare, îi afectează sau îi lasă „să fiarbă în suc propriu“? Varianta a doua e mai plauzibilă. Educaţia este parte a culturii, e de fapt motorul acesteia. Mulţi dintre tineri nu caută modele pentru că ei cred că nu au nevoie de astfel de indivizi „ciudaţi“, care, printre alte defecte, nu sînt „de gaşcă“. Avem aici icoana unei realităţi care ar trebui să ne tulbure. Mulţi nu realizăm că ar trebui să fim răspunzători de viitorul acestor tineri, astfel încît să facem o breşă în paradigma lui „a avea“.
De trei decenii se vorbeşte neîncetat, în mass-media, în lumea politică, în prefeţele activităţii ONG-urilor despre activismul civic, dar aproape deloc despre activismul cultural. Tranziţia spre nicăieri ar trebui să fie cu totul străină culturii. Din păcate, culturnicii o practică în tandem cu restul societăţii. Sînt mulţi, vizibili şi virulenţi.

George Arun, Deutsche Welle 26 - februarie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

A.G.A. Ordinară de

Conducerea SC Transtec SA Tecuci, cu sediul în Tecuci, judeţ ...

Mogulul cu greutate

Prin târgul nostru, aşa, ca o boare, ca un ecou ...

În UE se fură înt

De aia Parchetul Anticorupţie al Uniunii Europene (PAUE) trebuie să-şi ...