logoImpact EST nr. 867 - 17.04.2021

Vidul legislativ lasă portiţe de acces pentru cei care fac afaceri fabuloase pe spinarea persoanelor cu dizabilităţi. Sănătatea a devenit o marfă, mai ales pentru clientela politică.
Conform ultimelor date prezentate de Agenţia Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, peste 3% din populaţia României, copii şi adulţi, sînt persoane cu dizabilităţi, de la deficienţe medii la deficienţe grave. Aceasta se traduce prin faptul că peste 700.000 de persoane ar trebui să reclame o preocupare majoră din partea instituţiilor statului pentru ca, dincolo de indemnizaţiile precare, suferinţa acestora să fie atenuată printr-o serie de programe de inserţie socială, de asigurare a condiţiilor specifice la locul de muncă, de facilitarea accesului la viaţa de zi cu zi a persoanelor „normale“.
La jumătatea lunii decembrie, Consiliul Naţional al Dizabilităţii a cerut guvernului să facă o excepţie pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru asistenţii personali ai acestora în ceea ce priveşte interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, având în vedere lipsa serviciilor de îngrijire şi costurile tratamentelor, terapiilor şi echipamentelor adecvate, marea majoritate nefiind decontate de CNAS. Deocamdată, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului se află în dezbatere la Curtea Constituţională, după ce a fost atacată de PSD. Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii actului legislativ la sfîrşitul lui ianuarie.
După trei decenii de promovarea mediocrităţii şi clientelismului în instituţiile statului care au ca obiect de activitate grija pentru persoanele în suferinţă, realizarea „majoră“ a guvernanţilor a fost să impună trecerea de la „persoane handicapate“, din limbajul anilor ’90, la „persoane cu dizabilităţi“. Şi asta, doar pentru a respecta directivele Uniunii Europene.

Istoria unui medicament

Despre numeroasele probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, de la discriminarea la locul de muncă şi presiunile psihologice la care sînt supuse, pînă la indiferenţa sau abuzurile funcţionarilor care ar trebui să se ocupe de respectarea drepturilor şi a demnităţii acestora, redau în continuare o diagnoză a doamnei Nicoleta Vaia, preşedinta Asociaţiei Suport Mastocitoza România:
„Unele mărturii ale persoanelor care suferă de mastocitoză sînt cutremurătoare: un copil a fost lăsat în mijlocul camerei de la gradiniţă, iar infirmiera striga la ceilalţi să nu-l atingă, pentru că e bubos. Altă pacientă mărturiseşte că a fost retrogradată profesional pentru că mastocitoza i-ar fi afectat creierul. O alta a fost ameninţată cu bătaia de o colegă, dacă s-ar împotrivi unor decizii care i-ar fi afectat sănătatea. Cineva este pus să facă zilnic o muncă ce îi produce degranulări multiple. Multe persoane suferinde de mastocitoză mărturisesc faptul că petele pe care le au, ca unul din efectele bolii, îi fac pe colegii de muncă să îi ocolească şi să-i jignească, spunându-le că sînt contagioşi. Mai mulţi copii au fost izolaţi, în parc sau în clase, pe motiv că ar fi avut varicelă sau rujeolă, ei suferind de fapt de mastocitoză.
Rezumăm în continuare istoria unui medicament, care nu este gratuit: cromoglicatul de sodium. Este medicamentul de care depinde viaţa noastră, unul banal, ieftin, dar fără indicaţie pe prospect (off label), pentru că trăim într-un paradox legislativ, într-o lipsă totală a unei politici a medicamentului. Cromoglicatul este o moleculă extrem de ieftină, care se produce de peste 30 de ani şi care se administrează cu rezumatul caracteristicilor produsului farmaceutic (RCP) sau off label în mastocitoză, dar şi în alte patologii. Este un stabilizator mastocitar, împiedică degranularea mastocitelor şi înmulţirea lor în organe.

Fără medicamente pentru anumite boli!

Pentru ca acest medicament să fie gratuit, producătorul trebuie să ceară să intre pe piaţă, adică să aibă autorizaţie de punere pe piaţă (APP). Cine ar dori să intre pe piaţă pentru 122 de oameni care suferă de mastocitoză, cu un volum al vînzărilor de 50.000 de euro pe an? Nimeni. Deci este exclus să se ceară APP. Ar mai fi off label, adică statul să deconteze medicamentul pentru patologii pentru care nu există indicaţie pe prospect, adică RCP. Deşi jurisprudenţa UE ne dă dreptate (C 29/17, Novartis vs. Italia), Ministerul Sănătăţii spune că nu se poate, că nu avem APP. Asta în condiţiile în care nu există o legislaţie off label în România, unde a fost iniţiat proiectul, dar a fost blocat de nişte ONG-uri subordonate unor dinozauri. Bun, mai este compassionate use, adică statul să îl deconteze, pentru că medicamentul nu are APP şi nu poate avea încă. Acest proiect a fost retras de pe site de noul ministru. Da, nu ni-l dau întrucît, pentru compassionate use, trebuie să nu aibă APP nicăieri. Adică, pentru a-l avea, e musai să aibă APP, adică să ceară producătorul să intre pe piaţă, dar nu cere. Compassionate use zice că, dacă nu are APP, ni-l decontează din fondul Casei de Asigurări de Sănătate, dar condiţia e să nu aibă APP nicăieri, însă el are.
Complicat şi de nerezolvat, veţi spune. Da, dar complicaţia asta are un nume. Noi am fost etalon de puritate la cromoglicat, până în 1995, când ministrul Mincu l-a delistat, pentru că era prea ieftin. Aşadar, acum, noi sîntem în unghiul mort, nu mai sîntem ai nimănui.
Pe scurt: de 12 ani de zile nimeni nu a vrut să normeze accesul la medicamente altfel decât cu APP. Dosarul a fost dus la Agenţia Medicamentului, a stat vreo 700 de zile, deşi norma UE e de maximum 180 de zile. A trecut pe la şi prin toate rotiţele. Se înţelege de ce, nu?
Singura prevedere este o enormitate: Autorizaţia de Nevoi Speciale, dată în baza Legii nr. 95/2006. Cinic, fundamentul sună aşa: nevoie gravă, un medicament fără de care viaţa este pusă în pericol (deci se recunoaşte că viaţa pacientului depinde de acea moleculă). Este adusă, dar bolnavul o poate lua doar dacă o plăteşte. Adică, muriţi cu zile!
Bun, de ce nu vor să normeze? Pentru că s-ar dărâma toată şandramaua, iar clientela şi dinozaurii s-ar duce de râpă. Ce caută ei? Să câştige şi de aici. Dacă tot trebuie să dea tuturor celor aflaţi, ca şi noi, în durere, cu boli foarte rare, dar cu un număr mic de bolnavi un medicament, hai să câştigăm şi de aici, să vindem molecule extrem de scumpe. Nu contează că vor scăpa bugetul de sub control, bani să iasă, turcul plăteşte! Nu au nici o problemă dacă murim.
Ei, dacă cromoglicatul costa minimum 10.000 de euro pe lună per pacient, îl aprobau imediat, pentru că era scump şi aducea profit. Cinic, nişte functionari legaţi de scaun răspund presei: medicamentul nu are APP, producătorul trebuie să ceară să intre pe piaţă şi nu îndeplineşte criteriile HTA, ale evaluării tehnice. Păi asta e situaţia obişnuită când ai un milion de pacienţi pentru acea moleculă sau e una extrem de scumpă. Agenţia Medicamentului a spus că nu prezentăm interes comercial. Sîntem prea ieftini. Dacă ne dau nouă, trebuie să dea tuturor.
Pe scurt: nu avem legi prin care să controlăm problema aceasta şi nici nu le vom avea, pentru că distrugem relaţii, clientelă. Cum să nu mai controlăm noi cine intră pe piaţă? Ar fi culmea să ne supunem Agenţiei Europene a Medicamentului şi legislaţiei europene! În ceea ce priveşte Autorizarea pentru Nevoi Speciale (ANS), menţionez faptul că nicăieri nu se precizează că i se impută bolnavului costul medicamentului, dar nici că îl decontează CNAS“.
Ca în multe alte domenii, vidul legislativ din Ministerul Sănătăţii şi din Ministerul Muncii lasă portiţe de acces pentru cei care fac afaceri fabuloase pe spinarea persoanelor cu dizabilităţi. Sănătatea a devenit o marfă, mai ales pentru clientela politică.

George ARUN. dw.com 21 - februarie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

A.G.A. Ordinară de

Conducerea SC Transtec SA Tecuci, cu sediul în Tecuci, judeţ ...

Mogulul cu greutate

Prin târgul nostru, aşa, ca o boare, ca un ecou ...

În UE se fură înt

De aia Parchetul Anticorupţie al Uniunii Europene (PAUE) trebuie să-şi ...