logoImpact EST nr. 880 - 28.07.2021

Un muzician, un actor, un preot, un medic. Voci contra curentului. Poate chiar contra evidenţelor. Trebuie ele interzise?
De la explozia pandemiei, cu efectele ei sociale şi economice dureroase, oameni afectaţi de restricţii s-au înregimentat voluntar şi aproape orbeşte în războiul universal pe care îl resimt ca fiind al lor, personal. Nu se mai percep doar victime colaterale ci ţintele unei alianţe oculte de duşmani care le-au dat vieţile peste cap, le-au furat linia de plutire şi au planuri pentru viitor din care sunt excluşi.
În urmă cu puţini ani, opinia publică din România era revoltată de cazul unui italian care, fără pregătire, practica medicina în România. Aceeaşi opinie publică, în schimb, coboară standardele când personaje fără pregătire medicală, dar notorii în spaţiul media local, le vorbesc despre rolul nefast al măştii, speculează efecte adverse ale vaccinurilor sau dezvoltă conspiraţii, subminând un efort comun oricum afectat de limitele cunoaşterii fenomenului.

Scepticism cu şi fără schepsis

Dacă ai devenit celebru interpretând rolul unui medic nu ai devenit medic, oricât de mult ai fi intrat în pielea personajului. Chiar dacă, dincolo de ecran, nu sunt puţini cei care te asociază rolului. Nimeni nu-ţi interzice dreptul la părere. Dar ai o responsabilitate şi, prin urmare, pune un avertisment, când faci o afirmaţie: „Dragii mei, nu vă luaţi după mine, mi s-a pus mie pata, nu am niciun argument, nu sunt calificat să spun ceea ce vă spun acum şi nici nu sunt purtătorul de cuvânt al unui grup de oameni de ştiinţă”.
Se presupune că ai discernământul în parametri funcţionali, de vreme ce ai reuşit să te ridici deasupra mediei. Nu eşti un simplu găinar neprins şi parvenit pe sub radar. Probabil nici măcar nu eşti rău intenţionat. Nu fi monocolor în scepticismul tău. Du-l până la capăt. Extinde-ţi plaja dubiilor şi asupra propriilor convingeri.
În fond, între scepticismul omului care-şi face din asta o virtute (fără a avea instrumentarul ştiinţific adecvat îndoielii ci doar limitele înţelegerii) şi microscopul cercetătorului care descoperă resorturile pandemiei este o legătură de rudenie etimologică: fac parte din familia grecească de cuvinte skeptesthai, skopos. A reflecta, a căuta informaţii, a spiona, a cerceta, a căuta un răspuns, a urmări un scop. Presupun un dialog. De preferat înainte de a lansa mesaje hazardate sau derutante în spaţiul public. Nu este ca la fotbal, când te plângi că golul încasat a fost viciat de o nerespectare a regulamentului şi vine arbitrul video să-ţi demonstreze instant că ai sau nu dreptate.
„Greşeala este la noi: nu ar trebui să avem aşteptări ca oamenii să fie pricepuţi dincolo de felia lor”, este de părere Cristina Lupu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent. Părere împărtăşită şi de sociologul Vasile Dâncu, senator PSD, într-o discuţie cu Deutsche Welle: „Opinia publică ar trebui să nu difuzeze, nici sub formă de curiozitate, conţinuturi care prin circulaţia lor pot produce efecte sociale negative. Cel mai important este să nu dăm mai departe distorsionările şi manipulările, chiar dacă o facem pentru a le condamna”. Sună simplu.

Refugiul ideilor interzise

Asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor cred că orice reglementare care interzice este contraproductivă. „Dacă omul ăsta nu mai are voie să spună ce are de spus în public, o va face pe canale subterane. O parte din discursul acesta pe care lumea se fereşte să-l mai spună în spaţiul public s-a mutat deja pe nişte canale pe care noi nu le vedem că există. Iar dezinformarea pe grupurile de WhatsApp este îngrijorător de periculoasă. De aceea, nu pedeapsa este soluţia, ci o investiţie masivă în educare şi comunicarea corectă a informaţiilor”, crede Cristina Păun. „Asta e şi frumuseţea libertăţii de exprimare: este acceptabil să spui şi prostii. Libertatea asta nu face diferenţa între adevăr şi fals. Acoperă şi falsul, şi ideile care şochează, care deranjează. Acoperă şi discursul licenţios. Jurisprudenţa europeană este foarte clară: chiar şi ideile cu care nu suntem de acord trebuie să poată fi spuse, cu unele excepţii. În situaţii de criză ai nevoie de mai multă libertate de exprimare, ca garanţie a altor drepturi. Dacă nu ai voie să te plângi, nimeni nu va afla că alte drepturi sunt încălcate. Riscul tăcerii impuse duce la ceea ce am ajuns să vedem în sistemul medical românesc, în momentul acesta: frica de a dezvălui neajunsurile din teamă de a nu te plasa împotriva curentului sub pericolul că pierzi joburi sau contracte”.
Reţelele de comunicare interpersonală ar trebui reglementate dar nu pot fi cenzurate, spune sociologul Dâncu, amintind că „întotdeauna au existat circuite paralele de informaţie. Zvonurile au creat panici, războaie sau revoluţii”. În opinia sa, asistăm la un cerc vicios: „Televiziunile preiau în primetime ceea ce se întâmplă în reţelele sociale, le amplifică, sunt un fel de portavoce. E nevoie de mai multă responsabilitate şi măcar de autoreglementare, în cazul audiovizualului, care preia aceste conţinuturi şi se foloseşte de ele”.
Autorităţile, a comentat pentru Deutsche Welle reprezentanta CJI, au ratat apropierea de cetăţeni: „Da, este o problemă că oamenii ăştia vizibili transmit astfel de mesaje. Dar şi mai dramatic este că autorităţile nu reuşesc sau nu vor să comunice. Dacă ai fi avut de la autorităţi informaţia pe înţelesul tuturor şi transmisă cu mai multă empatie, poate nu am fi fost expuşi la toate teoriile conspiraţioniste”.

Educaţie sau pedepse

Vasile Dâncu, în schimb, vorbeşte despre adaptarea legislaţiei la noua realitate. „Nu este încă adaptată la epoca postadevărului, pentru a-i pedepsi pe cei care propagă falsuri, care pot crea o panică publică sau pot zădărnici o campanie de vaccinare. Există mai multe viziuni. Am putea face asta prin responsabilizarea antreprenorilor din zona internetului sau prin instituirea unui consiliu superior al digitalului, care să monitorizeze şi sancţionează platformele, fără a limita libertăţile de conştiinţă sau de expresie. Dar”, recunoaşte senatorul, „e foarte greu să construim nişte şabloane legislative. Nu este foarte simplu nici să ţii pasul cu viteza de propagare pe internet, poate prin detectare automată. Iată, linşajul mediatic al lui Dragoş Bucur s-a petrecut rapid. Pentru educaţie suntem responsabili cu toţii dar fără nici un pic de coerciţie nu va reuşi”.
Sociologul Dâncu a mai observat, în ultimul sfert de veac de cercetare, că înmulţirea canalelor prin care informaţia circulă spre public duce la „o problemă de interpretare a datelor, în condiţiile în care primesc mai multe variante şi nu au criterii pentru a şti care informaţie e adevărată şi care falsă. E nevoie de educaţie civică”.
Răspunderea pentru educaţie, ca şi cea pentru pedeapsă, revine celor care emit legi şi reguli, este de părere Cristina Lupu: „Le este mult mai uşor să interzică, dar asta nu va schimba omului părerea. Treaba autorităţii este să găsească metoda cum să fim critici într-un mod rezonabil, să-ţi pui întrebări dar să nu fii Gică Contra doar pentru că nu îţi imaginezi tu cum funcţionează un virus. Scopul este să găseşti mesaje cât să imunizezi o masă critică. Persuasiunea funcţionează ca la vaccinare. Dacă ai o masă critică care are o imunitate de bază, partea aia hardcore nu va mai fi la fel de importantă. Rolul statului ar fi să echipeze mai bine cetăţenii, ca ei să-şi facă curăţenie în bullshitul informaţional. E greu să faci, emoţional, diferenţa dintre actorul pe care îl iubeşti sau cântăreţul pe a cărui muzică ai crescut şi ai dansat la nuntă, pe de o parte, şi omul care în domeniul medical nu are nici un pic de expertiză”. În plus, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent resimte lipsa de reacţie a companiilor la derapajele purtătorilor de imagine: „Să le spună că valorile promovate în astfel de mesaje sunt împotriva valorilor brandului; că angajaţii care, după astfel de mesaje, nu vor purta mască se vor îmbolnăvi, vor veni bolnavi la muncă, îi mai îmbolnăvesc şi pe alţii iar compania nu va avea cu cine să lucreze”.
Subiectul nu este unul românesc. Dincolo de Ocean, săptămâna aceasta, Instagram a închis contul lui Robert F Kennedy Jr, nepotul preşedintelui împuşcat în 1963, pentru că a difuzat informaţii false despre pandemia COVID-19 şi despre vaccinuri. Sunt tentative ale platformelor sociale de a-şi îmbunătăţi imaginea după scandalul Cambridge Analytica, spune Vaile Dâncu, amintind şi de închiderea contului de Twitter al fostului şef de la Casa Albă, Donald Trump. „Scandalul Cambridge Analytica a avut mai mult impact decât periculozitate. Sunt alte pericole mult mai mari pe internet, bullyingul, trollingul, revenge porn, violenţa pe care copiii o resimt foarte puternic. Chiar dacă lumea asta virtuală este imaterială, la prima vedere, ea are efecte în lumea reală”, conchide Dâncu.

Cristian Ştefănescu, Deutsche Welle 5 - martie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Iluminat public cu s

Primăria municipiului Galați informează că aparate de iluminat stradal echipate ...

Devieri de trafic î

Primăria municipiului Galaţi informează că, în perioada 23 iulie -28 ...

Nouă etapă de dezi

Primăria municipiului Galaţi informează că în perioada 26-29 iulie 2021 ...

Controale la furnizo

comunicat presa

Idei şi muncă de

Ca majoritatea gălăţenilor, şi familia IOANOVICI - ALEXANDRU (Sandu) şi ...