logoImpact EST nr. 893 - 28.11.2021

Pandemia nu loveşte numai la temelie, ci şi la scăfârlie. Iată, Prefectului de Vrancea, Gheorghiţă Berbece, i s-a pus pata legalităţii şi moralităţii şi a dat pe goarnă primului-ministru şi miniştrilor MAI, MJ, MFP şi MMPS o epistolă cu faptul că circa 60 de persoane au ars un chef cu strigături, care a durat circa 12 ore, şi a avut loc în sala de festivităţi a Restaurantului Ballroom Ghibi din Focşani, proprietate a unui benzinar care este acuzat de evaziune fiscală.
Cred că penelistului-prefect, care la început de an era cât pe-aci să fie schimbat din funcţie, i s-a urcat excesul de zel la cap, aşa că duminică, pe 14.03.2021, a emis şi semnat documentul cu Nr. 3443 din 14.03.2021, pe care îl adresează premierului şi miniştrilor enumeraţi mai sus, şi în care înfierează cu mânie pandemică beţia cu strigături a mărimilor din Regiunea 2 Sud-Est. Desigur că înaltul funcţionar public se lasă la peneleul gol şi pune virgulele la plesneală, articulează pluralul şi înfierează cu mânie funcţionărească drestrăbălarea celor 60 de fruntaşi-bugetaţi. Iată nişte mostre: ”Domnule Prim-ministrul, Domnilor miniştrii” şi, atenţie mare, „legea interzice desfăşurarea de evenimente în spaţii închise, participarea conducătorilor unor instituţii care ar trebui să fie un exemplu pentru subalterni şi pentru comunitate reprezintă un afront adus Guvernului României şi Ministerelor de resort a căror reprezentanţi în teritoriu sunt”.
Doamne, păi pe ăsta nici n-are unde-l lovi Sars-Cov-2, căci are cap de scoică! Canci virgule, logică şi topică, dezacorduri de duminică… Asta găsim în adresa emisă şi redactată de Prefect într-o zi de duminică (pe 14 martie), cheful înfierat având loc vineri, 12.03, începând cu ora 12, desfăşurându-se timp de 12 ore. Documentul în cauză a fost postat pe pagina de Facebook de către primarul de Focşani, Cristi Misăilă, care a fost şi el printre participanţi.
Pentru a nu ne trezi cu procese şi cereri de drept la replică, nu vom da numele celor opt mărimi politice. Şi să ştiţi că şi Galaţiul a dat astfel de mărimi regionale…În spaţiul public a apărut deja replica mincinoasă a unuia dintre magistraţii care au onorat aniversarea celui acuzat de către Prefect că are cazier penal, în care arată că el „a servit masa” (domnu`, da ospătari nu erau, de aţi servit-o voi?! ) împreună cu alte două persoane, între orele 1430 – 1545 şi că, la plecarea lui, în restaurant, nu erau mai mult de 12-15 persoane. Adică era respectat gradul de ocupare de 30%. Domnule magistrat cu funcţie mare în Focşani, păi Prefectul scrie prim-ministrului că „partea de restaurant unde se putea servi masa (de aici ai copiat aia cu servitul?! ) cu respectarea procentului de 30% de ocupare fiind închis”. Închisă, analfabetule, căci subiectul nu este „restaurant” ci „partea”.
Până la urmă s-a lăsat cu orgie totală, căci au fost aduse şi două formaţii de cântăcioşi, patronul-benzinar ţinând să-şi imaculeze complet „cazierul penal pentru infracţiuni economice grave”, aşa cum boldează Prefectul de Vrancea în epistola sa către „Domnule Prim-ministrul” şi „Domnilor miniştrii” !

Gelu CIORICI - ŞIPOTE 9 - aprilie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Creșă nouă în cl

Primăria municipiului Galați informează că, în urma licitației publice, a ...

Informare - lumini f

Primăria municipiului Galați informează că în apropierea Sărbătorii Sfântului Apostol ...

Lucrări de semnaliz

Primăria municipiului Galați informează că, începând cu data de 26.11.2021, ...

Doi judecători ai C

Justiţiabilul Ion Banu este de zeci de ani într-o bătălie ...

Ex-deputatul gălă

Implicat într-un dosar de corupţie, alături de prim-procurorul gălăţean Roşca ...