http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

Asistăm în ultima vreme la un adevărat tsunami dezlănţuit împotriva Justiţiei, dar în primul rând a procurorilor din ROMÂNIA. Componentă importantă şi definitorie a sistemului judiciar, Procuratura, ca instituţie (per ansamblu), primeşte lovitură după lovitură prin exemplul unor procurori (!?!) care au făcut instituţia de RUŞINE şi care aduc un prejudiciu imens de imagine colegilor şi procesului complex al rolului pe care JUSTIŢIA îl are în societatea STATULUI de DREPT şi nu cel al STATULUI COMUNIST. Da, a celui comunist, care din păcate bântuie şi se reverberează şi după aproape treizeci de ani de libertate şi democraţie. Bântuie prin fenomenul de castă, de grup profesional, de încrengătură în nepotism, de creştere a celor tineri şi noi în branşă la umbra dinozaurilor viciaţi, contaminaţi şi nereformaţi după ’89. Dacă am putea să scriem şi să dezvăluim tot ceea ce ştim, tot ceea ce am reuşit să aflăm de-a lungul timpului în calitate de ziarişti şi a patra putere reală a STATULUI de DREPT, ar trebui să rezervăm pagini fără număr în gazeta noastră.
Însă ceea ce ar trebui să facă orice gazetar în această perioadă, şi nu numai, este să nu confunde INSTITUŢIA (care trebuie apărată cu orice preţ) cu unii indivizi rătăciţi în Sistemul ei, unii bagabonzi ce musai trebuie rejectaţi şi aruncaţi la lada cu gunoi.
Păi dacă e să ne raportăm la Republicuţa noastră, aceasta a Galaţiului, ar trebui ca unii procurori şi cozile lor de topor din rândul judecătorilor să nu mai aibă somn, să le fie ruşine, să li se crape oglinda dimineaţă când se privesc în ea şi să se gândească la faptul că până la urmă Dumnezeu le va da fiecăruia după măsură.
Prin oraş, pe surse, prin bârfe sau nu, zvonuri colportate de opinia publică, ecourile produse sunt de-a dreptul incredibile. Încurajaţi de ceea ce văd şi aud în jurul lor cu ajutorul nostru, al mass-media, oamenii încep să vorbească, să nu le mai fie frică. Că o fi adevărat tot ceea ce spun sau nu, draku’ ştie, dar plecând de la zicala că „nu iese fum fără foc”, sau de la premisa că măcar dacă o parte sunt adevărate, ar trebui să înţelegem că aşa nu se mai poate.
Unii procurori gălăţeni şi-au construit cariera şi au fost promovaţi prin înscenări şi provocări, prin cauze inventate sau îngroşate la maxim. Prin presiuni dincolo de limita umană admisă, ameninţări directe asupra celor anchetaţi sau chiar a membrilor familiilor lor, martori inventaţi, judecători ameninţaţi sau aflaţi în mâna lor pentru acuze de a accepta fără crâcnire şi judecată dreaptă acuzaţiile din rechizitoriile procurorilor. De altfel, noi am mai spus că şi aici în Republicuţa noastră avem de-a face cu un melanj şi o încrengătură ce pute, la nivel de nepotism (fraţi, nurori, cumetri, cumnaţi), cum nu s-a mai văzut între judecători, procurori, grefieri, avocaţi, poliţişti, sereişti etc. Cine să facă ordine în sistemul acesta? Cine să pună zăbală acestui conglomerat ce la ora actuală trebuie musai destructurat şi pus într-o matcă a normalităţii? Târziu s-a înţeles ceea ce noi spuneam de ani şi ani de zile, că inamovibilitatea şi punerea pe picior de egalitate (?!?) a judecătorilor cu procurorii naşte monştri. Oamenii aceştia s-au trezit peste noapte DUMNEZEI, fără să aibă precum în statele dezvoltate ale democraţiei o istorie bogată în acest sens, o practică bazată pe secole, având la temelie multe generaţii, tradiţie şi educaţie, morală, o fibră sănătoasă şi puternică a celor care lucrează în JUSTIŢIE. Noi am vrut să sărim peste toate acestea, peste etape şi timp în a crea o JUSTIŢIE responsabilă, profesionistă, care să merite inamovibilitatea.
S-au forţat lucrurile căutând transformarea cu orice chip, „scăpându-se hăţurile” şi ajungând în situaţia actuală, când avem şansele (?!?) să vedem procurori şi judecători în cătuşe şi când s-a creat totodată posibilitatea ca abuzurile şi nedreptăţile să poată fi aduse la cunoştinţa opiniei publice.
Adevărul este că un STAT fără o JUSTIŢIE puternică, sănătoasă şi funcţională în limitele competenţei legale, nu poate fi definit ca un STAT DE DREPT, nu poate fi încadrat în rândul ţărilor civilizate.
Apropos, nu putem să fim de acord cu „recursul compensatoriu”, o gravă greşeală, o mare prostie şi un mare pericol, care ar trebui asumat ca responsabilitate şi hulit de către toţi cetăţenii acestei ţări. Societatea noastră, tânăra noastră DEMOCRAŢIE, are nevoie ca de aer pentru ca acest PILON de BAZĂ care este JUSTIŢIA să se aşeze, în sfârşit, pe o temelie puternică, de nezdruncinat, în beneficiul a ceea ce am dobândit şi trebuie păstrat cu sfinţenie după decembrie ’89!

Obiectiv 15 - februarie - 2019

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...