logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

Gioni Ionel Roset şi  Maria Grigore sunt martori, victime sau şantajişti, după cum face nazuri (in)Justiţica de dubă în statul de Drepţi 

 

Reporter: Aţi folosit instrumentul justiţie pentru a demasca nişte corupţi de-ai Mafiei permiselor de la Tecuci şi v-aţi prins mâinile în „mecanism”, aţi devenit din colaborator acuzat. Nu aţi citit manualul de utilizare?

Gioni Roşeţ: Nu am folosit cum trebuie „intermediarul”, omul cu traficul de influenţă.Tocmai venisem din Italia, îmi schimbam job-ul, vroiam să devin şofer profesionist. Am început cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, aici se dădea sala, urma traseul. Dar, în curtea inspectoratului am fost abordat de un anume domn, bine cunoscut în Tecuci, care m-a interpelat bine ţintit: „Felicitări, ai luat sala, urmează traseul, costă atât!” Nu mi-a venit să cred, ştiam că aşa se procedează, dar nu mi se întâmplase…

Rep.: Urma „traseul”şpăgii?

G.R.: Mi-a sugerat că dacă nu dau, ştiu rezultatul. Hm! Se orienta după om. Dacă erai mai negru la faţă, costa mai mult. Eu eram mai albicios, eram norocos, trebuia să dau doar 300 euro de categorie. Erau trei categorii, deci 900 de euro, bani pe care chiar nu-i aveam. M-am blocat, familia m-a lăsat să decid singur, am mers la un coleg de liceu şi de bancă, nu ştiam că lucrează într-un sistem mai special, ştiam că e poliţist. Eu nu eram în stare, m-a dus la un procuror. Nu la Tecuci, ci la Galaţi, la Paula Tănase, care şi-a dat tot interesul, care şi-a făcut datoria, a lăsat să se ducă banii, mi-a pus tehnică de ascultare, am început acţiunile care au durat patru luni, de la sfârşitul lui 2011, începutul lui 2012. A fost flagrant, a fost arestat Pintilie Ion, pentru trafic de influenţă.Nu ştiam dedesubturile, le-am aflat ulterior. Șpaga pe care o lua nu o băga în buzunar, o trimitea către terţi examinatori şi alţii mai sus…Nu am probe,  dar din ce am, pot dovedi că s-au întâmplat lucruri mizerabile. Nici nu-mi imaginam cât de sus se poate ajunge cu această mică şpagă de 300 de euro! Au început imediat atacurile-în sediul Poliţiei Tecuci, pe stradă…

Rep.: S-o luăm metodic şi cronologic.

G.R.: S-au făcut mai multe etape de flagrant, banii au ajuns către terţi, trebuia demonstrat unde ajung, a fost arestat acest Pintilie.

Maria Grigore: Pintilie este din Matca, dar are relaţii cu multă lume de la nivel înalt. Magistraţi, procurori, poliţişti…Avea şi legitimaţie de liber acces la IGPR. Vă daţi seama ce important este un agricultor de la Matca! Era furnizorul la nivel înalt, aproviziona Poliţia cu roşii, verzături…

G.R.: Vă imaginaţi, avea permis de liberă trecere cu autoturismul în sediul IGPR, Direcţia Poliţiei Rutiere, numărul  GL 05 VPD. Vă daţi seama, la Poliţia lui Petre Tobă, unde nu ai acces decât la registratură, Pintilie era ca la el acasă.

Rep.: Poate este furnizorul oficial de legume al Poliţiei şi Internelor!?

G.R.: Am fost în audienţă la ministrul Stroe, vorbea nemaipomenit, părea că va acţiona imediat după ce închid uşa. Ne-am pus speranţe în dumnealui, dar ne-am descurajat…În final, ne-a şi ameninţat, că să am grijă de familie şi de copilul meu…Eu îi ceream sprijin, şi ministrul îmi spunea să am grijă…

M.G.: La flagrantul din 2012 am aflat că s-a găsit asupra lui Pintilie o sumă de bani, şi un dosar, cu documente în copie şi original, de pe dosarul penal al unui agricultor, fost Primar la Matca…Deci Pintilie era şi un fel de cărăuş de dosare.

Rep.: Dvs aţi procedat cum trebuie, Sistemul trebuia să reacţioneze.

G.R.: Da, a reacţionat cu violenţă asupra mea şi a familiei mele. Pe ascultări şi interceptări a căzut şi prim procurorul Tecuciului.  Apare în stenograme…Vasăzică, Pintilie discută cu prim-procurorul, care îi cere două verze. Răspunsul este următorul: „Da, tată!” Deci primprocurorul este tata. Alt procuror de la Tecuci avea nevoie de 20 kg de castraveţi. Și un alt şef din Poliţia Tecuci avea nevoie de roşii. Observaţi, comandă serioasă, colaborere adâncă, dar nimeni nu este tras la răspundere pentru prietenia cu un arestat, cu un infractor…Am sesizat şi CSM şi alte instituţii, cred că la toate, timpul trecea, ancheta tergiversa, nci nu mai puteam face dovada… Am fost agresat în sediul Poliţiei Tecuci, erau camere video, am solicitat să se monitorizeze imaginile, şi ce face IGPR? Trimite către IPJ Galaţi şi după o săptămână ne răspunde, ne pare rău, imaginile au fost şterse, nu le păstrăm decât şapte zile. Și noi solicitasem de urgenţă. Sigur, s-a dat NUP, că nu sunt probe. Și încă o tehnică foarte, foarte perversă: poliţiştii nu vin la apelul 112, când vin nu strâng probele, şi apoi pasează răspunderea de la ei la procuror şi invers…

M.G.: Iar noi ne uităm de la unul la celălalt-oare care trebuie să facă dreptate?

Rep.: De trei ani testaţi Sistemul Justiţiei. Cum vi se pare că funcţionează?

G.R.: Suntem atât de descurajaţi de cum funcţionează justiţia încât eu n-aş mai spune nimănui să denunţe traficanţii de permise auto şi să rişte ce am riscat eu. Am fost incluşi în programul de protecţie al martorilor, deci oficial se recunoaşte că la nivelul judeţului Galaţi există Mafie.

M.G.: MAI recunoaşte că la Galaţi există mafie. Avem document. Se recomanda Parchetului să activeze oportunitatea protecţiei, conform art 5 din Legea 682 din 2002, privind protecţia martorilor. S-a acceptat de către Parchet să fim incluşi în programul de protecţie al martorilor. Și ni s-a explicat ce înseamnă acest program.

G.R.: Este arma cu două tăişuri. După ce semnezi şi intri în acest program, nu mai poţi face public nimic din ce ţi se întâmplă. Eşti izolat, inclusiv de membrii familiei. Nu mai poţi lua legătura cu familia decât prin intermediar din Poliţie. Nu ne-am speriat, protecţia este protecţie…Dar ce se urmărea de fapt? În aceeaşi zi în care urma să semnăm programul de protecţie, dosarul doamnei procuror Tănase, cu interceptările şi consecinţele lor -cum, doar un simplu agricultor din Matca este Mafia permiselor? -era trimis la Tulcea. Și acolo este şi în ziua de astăzi, de nu mai ştie nimeni nimic. Procedura ne-a pus pe gânduri, încât am refuzat includerea în acest program. Eu mi-am propus să scot adevărul, pentru că ştiu că s-au întâmplat lucruri. Un dosar de Tecuci care ţine de Poliţia Galaţi este cercetat la Tulcea. Este un domn de la Parchetul General, Marius Iacob, împotriva căruia am protestat, am strigat în faţa Parchetului, am cerut să fiu protejat…Am refuzat programul, pentru că se dorea izolarea noastră mediatică, era un program de izolare, era un fel de puşcărie deliberată…Dacă ţi se întâmpla ceva, nimeni nu ştia de tine.

Rep.: Sistemul s-a întors împotriva dvs?

G.R.: Da, parşiv. Nu ne-am fi imaginat. Chiar cel care ne punea tehnică, Mogoş Paul, cu care ne vom judeca, ofiţer la doi şi un sfert, scurgea informaţiile către colegii de la examinări auto. Este prins în interceptări clare, din care reiese că examinatorii treceau pe la el pe acasă la şase dimineaţa…Am descoperit în dosar un memoriu al doamnei Tănase, care a povestit şi ce i se întâmplă dumneaei,  pentru că a vrut să facă dreptate. Șefii de la Bucureşti ai lui Mogoş au pus presiune pe d-na procuror, cerându-i să-l scoată pe Mogoş de sub urmărire, pentru că nu mai avea competenţă. Tănase nu a acceptat, a mers la DNA central, dar aici s-au acceptat compromisurile cerute de cei de la doi şi un sfert. Sistemul s-a îndreptat până şi împotriva propriului procuror. Acum înţeleg de ce nu aveau nici măcar bani de flagrant. Bani pe care i-am pus eu şi mi-au fost sechestraţi trei ani şi înapoiaţi fără dobândă. Ha, ha! Agricultorul traficant este liber, are autorizaţie de trecere oriunde, este prietenul tuturor, iar şpaga de la Permise este tot acolo.

Silviu VASILACHE 9 - mai - 2014

One Response so far.

  1. Roset Ionel Gioni spune:

    Astazi in sala Popular din Tecuci a avut loc o adunare publica in care toti cetatenii orasului au putut intra si asculta discursurile politice ale unor reprezentanti de seama ai PDL mai putin eu si sotia mea…De ce oare??? Din randul “VIP-urilor”au venit: Theodor Stolojan, Vasile Blaga,Mircea Toader, Resmerita, etc. Dupa ce ne-am ocupat cate un loc in sala eu si sotia mea, am iesit putin afara pentru a astepta aceste „personalitati”, urmand apoi sa ne ocupam locurile pe care le aveam lasate ca fiind ocupate…
    Odata venite „VIP-urile” am ” indraznit ” sa-i abordam (binenteles intr-un mod civilizat) amintindu-le ca i-am mai intalnit si la Bucuresti atat pe domniile lor cat si pe alte personalitati precum domnii: Basescu, Ponta, Macovei, Maior, etc, tuturor cerandu-le un singur lucru si anume sa nu mai ascunda adevarul pe care il cunosc cu totii si anume: Mafia institutionala a judetului Galati care si-a intins tentaculele precum o caracatita pana la cel mai inalt nivel. Altfel spus, MAFIA a pus stapanire pe Romania. Le-am mai spus “distinsilor domni” ca le-am inmanat tuturor acel memoriu al doamnei procuror Tanase Paula. Aceasta a fost nevoita sa se adreseze DNA-ului pentru ca au fost prinsi pe tehnica ofiteri si magistrati, competenta fiind atribuita unei institutii superior ierarhice si pentru ca mai ales in timpul anchetei a fost abordata si i s-a „propus” de catre serviciile secrete venite special de la Bucuresti sa nu trimita dosarul la DNA deoarece vor face ei (DGIPI-ul) „ordine” pe linie interna… NU numai ca acest lucru nu era legal si nu se punea problema unei acceptari, dar imediat doamna procuror a mers la sediul DNA Central in audienta la adjunctul de atunci al institutiei Carmen Galca, insa in biroul acesteia nu se gasea doamna pr. adj. Carmen Galca ci acelasi personaj ce facea presiune asupra doamnei pr. Tanase Paula si in biroul acesteia din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati. Acesta se numeste Croitorescu Liviu, pe atunci adj. DGIPI, actual adj imputernicit DGA de catre prim ministrul Romaniei, Ponta. Aceste abuzuri au fost aduse la cunostinta consilierului primului ministru pe nume Ilie Botoș, care ulterior a devenit secretar de stat al MAI.
    Pentru a nu intra in detalii va pot spune ca de atunci pana acum totul s-a musamalizat si inclusiv acest DNA nu a dorit sa faca nimic chiar daca in dosar se gasesc fapte extraordinar de grave comise de nume sonore ale judetului Galati respectiv din orasul Tecuci. Dosarul i-a fost luat doamnei procuror si dus spre a fi cat mai bine ferit undeva in rastelurile Parchetului Tulcea. Eu si familia mea suntem in continuare expusi riscului, risc recunoscut chiar si de catre MAI atunci cand au propus includerea noastra in Programul de protectie a martorilor- DECI SE RECUNOASTE EXISTENTA MAFIEI IN JUDETUL GALATI! Aceste aspecte grave fac obiectul unei anchete de proportii la scara nationala de aceea le-am REamintit „domnilor” politicieni care ne promit ca va curge lapte si miere daca-i vom alege.
    Cireasa de pe tort o constitue evenimentul de azi in care, vrand sa intram din nou in sala, dupa ce le-am reamintit „VIP-urilor” cele sus mentionate, am fost opriti de anumite persoane, agresati fizic si verbal, obstructionandu-ne dreptul de a intra in sala unde tocmai intra toata lumea, motivandu-se ca noi nu avem acces pentru ca nu suntem “din lumea lor” (astfel ni s-a adresat unul dintre golirele ce ne agresau)… Este de neimaginat cum intr-o tara care se vrea a se numi democratica, sa fii selectat de catre nìste necunoscuti pentru a putea intra intr-o sala ce apartine Municipalitatii unde avea loc o adunare publica cu scop electoral fara a se percepe celor ce intrau in sala bilet sau vreo legitimatie de acces intrare…Sa nu mai vorbim ca datorita faptului ca am fost si agresat, am fost nevoit sa apelez din nou la ORGANELE Statului (Politia Tecuci prin 112), care mentionez ca au venit dupa circa jumatate de ora de la a doua solicitare a mea catre apelul de urgenta 112.
    Concluzia mea este ca toate culorile politice in aceste zile electorale nu fac altceva decat sa ne minta promitandu-ne TOTUL, iar noi multimea, oamenii simpli ai acestui stat nu avem cui sa ne mai adresam pentru ca undeva mai SUS toti acesti politicieni nu fac altceva decat sa asculte un singur ordin. Ceea ce vedem noi la televizor cu arestarile MARI ce se fac sunt rezultatul disputei lor politice si nu a dorintei noastre de a curata Romania de MAFIE. Noi nu ne putem rezolva problemele grave cu care ne confruntam din ce in ce mai des, decat printr-un refuz ferm la a mai accepta vechile obiceiuri de a da spaga, de a avea pile si relatii si luand ca exemplu tari europene precum Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia unde politicienii circula cu mijloace de transport in comun si nu sufera de aroganta precum ai nostrii. Numai atunci cand noi vom tria pe cei ce trebuie sa ne reprezinte, atunci cand clasa politica va vedea ca noi nu mai putem fi manipulati nici cu televizorul, nici cu alte mijloace ce ar promova minciuna, putem spune ca am pornit pe drumul cel bun. Ne trebuie pentru acest lucru multa credinta in Dumnezeu si multa multa dorinta de transformare totala a intregii clase politice !!!!

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...