logoImpact EST nr. 850 - 27.11.2020
logo

logo

Mihai Creţu şi Ştefan Bejan propun să ne împărtăşească din experienţele lor de lideri ai Ligii Studenţilor Basarabeni, via noile răsuflări ale imperiului rusesc

 

Reporter: Domnilor lideri de ligă studenţească, veniţi în România dintr-un teritoriu românesc „pacificat” mulţi ani de „glorioasa” armată sovietică, Basarabia, şi ştiţi cum se consumă imperialismul rusesc. Bănuiesc că ne puteţi spune ce e cu revizuirea în stil rusesc a zonei tampon de al doilea război rece.

Ştefan Bejan: Sunt evenimente de război civil într-o Europă modernă. Oameni bătuţi, împuşcaţi, arşi, baricade, bătăi de stradă…Pericolul cel mare este că se întâmplă la graniţa României. Rusia nu este dispusă să cedeze Ucraina fără luptă, desigur prin metodele sale de diversiune. Zice că sunt grupe de luptă ale  populaţiilor locale, dar ştim cu toţii că nu este chiar aşa. Sunt grupuri susţinute de ţarul de la Kremlin…Rusia nu a intervenit militar, dar se va întâmpla şi asta, va intra armata în Ucraina.

Mihai Creţu: Este o agitaţie care mă îngrijorează, cred că şi pe alţi concetăţeni ai mei. Criza din Ucraina mocneşte de mult timp. Se întâmplă că mor oameni nevinovaţi, pentru libertăţi şi valori, din cauze meschine.

Rep.: Evenimentele de la Odesa arată cât de grosiere sunt manevrele  de război civil.

Ş.B.: Mi-amintesc de perioada celui de-al doilea război sau de anii 36-38, când mă gândesc la ce s-a întâmplat în Crimeea. Este copiat Hitler. Vedem metoda referendumului din Crimeea. Nu este copiată doar metoda, dar chiar şi procentajul, de 97 %. Nu este interesant? Aşa a fost şi în 37, în Austria. Ruşii sunt majoritari, dar nu în aşa procent. Crimeea a fost teritoriu rusesc, ruşii sunt majoritari, dar cred că au votat favorabil pentru a avea o viaţă mai bună. Şi grupările lui Hitler au iscat conflicte, pentru a avea pretexte… Aşa a fost în Sudeţi, aşa este şi în Ucraina.

Rep.: Avem un Putin cam hitlerist?

Ş.B.: Da, avem un fel de Putler. Istoria se face din greşeli, dar oamenii nu învaţă mereu din greşeli.

Rep.: Ce greşeală au făcut cei care au ars în casa de cultură din Odesa?

M.C.: Presa locală spune că au ars 46 de persoane, iar 10 erau din regiunea Transnistreană. Ne punem întrebarea, ce au căutat acele persoane din Transnistria la Odesa? Veniseră să vadă arhitectura franţuzeaască a oraşului? Temerile că Transnistria ar putea fi o sursă pentru alte conflicte s-au adeverit. Eu mă gândesc la altă răscoală, din 1924, la Tatarbunar. Era o răscoală susţinută de Uniunea Sovietică de atunci, pe teritoriul României. Oamenilor li s-a spus ceva, de fapt era altceva, era o diversiune făcută de Uniunea Sovietică. Sunt aceleaşi procedee, aceleaşi metode, s-a schimbat doar denumirea. Nu este Uniunea Sovietică, este Federaţia Rusă, dar mentalitatea este aceeaşi.

Rep.: Avem alte comunicaţii, suntem rapid informaţi, de ce se lasă duse popoarele?

M.C.: Mijloacele de comunicare sunt şi în dezavantajul nostru. Contează cine manipulează mai repede şi mai bine. Ruşii sunt experţi în manipulare. Posturile de televiziune folosesc manipulările cu o abilitate foarte mare, acum folosesc şi comunicaţiile rapide. A spus-o şi comisarul  european pentru extindere – este îngrijorat de propaganda rusă, de metodele ei. Se ia un grup mic de oameni, se arată o situaţie şi se generalizează. Manipularea este o armă a Rusiei.

Rep.: În prim plan este acum Ucraina. Țările care au semnat parteneriatul vestic urmează la rând?

Ş.B.: Dacă ne luăm după declaraţia unui oficial american, Moldova este lăsată pentru desert. Putin este ocupat cu ce se întâmplă la Kiev, dar după ce rezolvă cu Ucraina, trece şi în Moldova. Se cunoaşte cum va decurge scenariul. Vor fi provocări pe apa Nistrului, în Trasnistria. Au mai fost şi în anii trecuţi, au mutat punctul vamal într-o localitate, au zis că-i pământul lor. La fel e în Găgăuzia, ştiu să manipuleze foarte bine cu ei. Metoda referendumului este aplicată unde le convine. Aş vrea să văd un referendum în Cecenia sau în Daghestan. Referendumuri se fac numai în Republica Moldova, în Ucraina, adică acolo unde îi convine rusului. În Daghestan nu-i convine…Aşa merge Rusia, cu politică duplicitară, care încalcă orice acord internaţional…Pentru ei acestea nu contează. România are cea mai mare graniţă cu Ucraina şi este implicată indirect, deocamdată, pentru că se poate extinde zona de conflict. Dacă Rusia intervine armat în Ucraina, situaţia inernaţională se deteriorează atât de tare încât Rusia n-o să se mai oprească, pur şi simplu. Dacă se decretează mobilizarea tinerilor între 18 şi 35 de ani este bine, măcar România se pregăteşte. E greu, este rău ce se întâmplă…Este pusă în pericol şi semnarea acordului european cu Moldova, sper să fie cât mai repede, să scăpăm de presiune…

Rep.: S-a mutat zona de protecţie prea în est? A trecut vestul peste linia roşie?

Ş.B.: Da, cândva era Germania. Acum, linia va ajunge chiar la marginea Rusiei, şi nu le convine. Au cam pierdut teritoriu, şi acum încearcă cumva să se revanşeze. Rusia a crescut economic, are forţă, în anii 90 era la pământ. Acum s-a ridicat pe fondul exportului de gaze şi petrol, şi Rusia îşi arată muşchii. Iar Putin vrea să rămână în istorie.

Silviu VASILACHE 16 - mai - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...