; charset=UTF-8" /> Calitatea fotografiilor nu se poate cântări cu kilogramul, dar se poate acţiona cu un regulament-cadru, s-o poţi defini… | Impact EST nr. 796
logoImpact EST nr. 796 - 19.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

TothPreşedintele clubului Eurofotoart, Ştefan Toth, aduce de la Oradea la Dunărea de Jos dilemele fotografiei de artă

 

Rep.: Privind expoziţia de fotografie din Primul Salon Naţional de la Galaţi, pare că fotografia de artă trece prin dileme estetice.

Ştefan Toth: Este foarte important ca la nivelul unui oraş cum este Galaţiul să fie organizat un salon naţional. Dacă demarăm din timp, putem fi martorii unui salon internaţional de artă fotografică. S-a spus în această seară că există tot sprijinul financiar din partea Centrului Cultural ca să fie organizat şi un salon internaţional. Dar, în opinia mea, arta fotografică a ajuns într-o dilemă. De ce? Pentru că în întreaga lume sunt organizate sute de saloane de artă, la care se trimit mii de lucrări. Înmulţit cu numărul de saloane, la nivelul globului se trimit la saloane zeci de mii de fotografii. Asta e o treabă bună, dar acum vine partea mai puţin bună. Faptul că lipsesc criticii de artă fotografică, că lipsesc criteriile de apreciere a fotografiilor. Juriile din foarte multe situaţii nu ştii în baza căror principii jurizează. Noi nu putem defini nici la nivelul Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Artă Fotografică, care patronează aceste saloane, care sunt criteriile de apreciere ale unei fotografii. Mergem după gusturi, care nu se discută?….

Rep.: Dar aceste principii nu sunt adoptate încă din momentul în care fotografia şi-a dobândit statutul de artă?

Ş.T.: Nu sunt! Şi aici FIAP-ul greşeşte enorm. Face o defavoare artei fotografice datorită faptului că se organizează multe saloane, încasează o grămadă de bani, se dau o grămadă de medalii şi o grămadă de premii, şi artiştii fotografi sunt uşor dezorientaţi.

Rep.: Cum aşa?

Ş.t.: Să luăm exemplul unor saloane din Serbia. Acolo se organizează în ultima vreme atâtea saloane câte nu se organizează în toată Europa. De ce? Pentru că organizatori, în lipsa unor reglementări, anunţă cinci categorii de concursuri. Sau şase, la care fiecare trimite câte 4 lucrări, deci 24 de lucrări şi se stabileşte o taxă de participare unică de 25 de euro. Este o inepţie. Cei care ar dori să participe şi ei la o singură categorie, şi nu au 25 de euro, nu au posibilitatea de a intra în competiţie. Aici FIAP este vinovat, dar nu renunţă la acest principiu. E simplu de ce, pentru că saloanele au devenit o afacere. Ei pot vinde şase patronaje cu 60 de euro, deci este 360 de euro, plus medaliile care ajung la 1000 de euro. Deci, FIAP încasează 1000 de euro, organizatorul este mulţumit, deoarece pentru mulţi din Europa nu contează 25 de euro, iar la unele din saloanele care au patronajul PSA- federaţia americană de fotografie – ei pretind ca 33% dintre lucrări să fie acceptate, indiferent de valoarea artistică. Şi iată cum judecă un fotograf de rând: pun 25 de euro, trimit 24 de lucrări, şi dacă nu sunt patru sau două, atunci este mulţumit şi cu o acceptare. A investit 25 de euro şi are o lucrare acceptată. Şi astfel adună punctajele necesare pentru a obţine diferite distincţii internaţionale. Şi aşa au devenit unii artişti fotografi cu distincţii internaţionale, care ne ignoră, şi din 24 de lucrări, au avut doar una acceptată.

Rep.: E o devalorizare calculată a artei fotografice?

Ş.T.: N-aş zice că e calculată, dar este oricum o tendinţă nepermisă. Din această cauză, la un salon o lucrare este premiată, la altul nici nu intră. Regret foarte mult acest lucru şi la începutul anului am programat să fac o scrisoare deschisă către bordul FIAP, către toate ţările membre, şi să arăt câteva lucruri strigătoare la cer. Nu se mai poate! Este o chemare. Eu nu cu FIAP am probleme. Şi Asociaţia Eurofotoart este singura asociaţie cu statutul de membru regional din lume, şi plătim în fiecare an 200 de euro. Eu am probleme cu sistemul şi cu mecanismul. În opinia mea, FIAP demult trebuia să ia această decizie, să stabilească prin asociaţiile naţionale nişte membri de jurii, care jurii să fie testate. Eu te invit pe tine că ai mustaţă, dar te invit şi pe tine, că şi tu ai mustaţă. Şi ne întâlnim, după normele FIAP- căci FIAP interzice jurizările pe internet, ceea ce nu este productiv- bem o votcă, bem două, mâncăm bine şi mai şi jurizăm. Pe când dacă stai acasă, eşti la ecran, poţi să stai o oră sau două să priveşti la fotografie, nu repede, cum se întâmplă la lucrările juriului, când nu poţi percepe mesajul artistic al lucrărilor. Ce consider eu că este cea mai mare problemă? Lucrările promovate nu au mesaj artistic. Ce se promovează? Lucrările de senzaţie, de showbiz. Asta promovează FIAP. Păi, dacă denumirea este de Salon internaţional de artă fotografică, atunci să respectăm importanţa cuvântului.

Rep.: Şi nu vom putea respecta cum merită un Man Ray, un Cartier Bresson…

Ş.T.: Există discuţii. Unii artişti fotografi au încercat să aducă în centrul atenţiei pe marii artişti fotografi ai lumii. Este însă aici o altă situaţie decât în alte arte vizuale-pictură, grafică. Arta fotografică se schimbă de la o zi la alta. Ce a făcut Cartier Bresson nu mai este valabil astăzi. Noi trebuie să avem în vedere acest lucru, nu putem merge „înapoi”. Limbajul artei fotografice a devenit foarte complex, datorită tehnicilor fotografice, şi astea sunt lucruri bune. Problema-şi păcatul-este că nu există critici de artă fotografică. Nu există pentru că fotografia se schimbă repede. Sunt 15 ani de când a apărut digitalul. Digitalul a stimulat numărul mare de creaţii-şi asta este bine-dar nu ştim să apreciem lucrările.

Rep.: Poate că trebuie schimbat conceptul de organizare a FIAP?

Ş.T.: Totul se mişcă pe bani. FIAP este mondial. Calitatea fotografiilor nu se poate cântări cu kilogramul, dar se poate acţiona cu un regulament-cadru, s-o poţi defini…Eu am organizat Salonul Eurofotoart, şi la ultimele două ediţii am renunţat la patronajul FIAP. Chiar în regulament am menţionat că acest salon este rezervat artiştilor fotografi pretenţioşi.

Rep.: S-a vrut a fi o frondă?

Ş.T.: Da! Am vrut să elimin pe foarte mulţi amatori şi am reuşit parţial să-mi ating scopul. Adică, amatorii s-au retras şi au venit artiştii care nu s-au lăsat coborâţi la nivelul amatorilor. Nu sunt definiţii corecte, dar am spus că amatorul este începător. Am recomandat artiştilor câteva criterii pentru selecţia imaginilor. Ba, am făcut recomandări şi juriului, ce să aibă în vedere la selecţia imaginilor. Şi am reuşit un salon al valorilor de portofoliu.

Rep.: Aţi fost omul care a preluat Asociaţia Naţională a Artiştilor Fotografi.

Ş.T.: Da, după 17 ani de criză… Cu relaţiile personale şi cu experienţa de organizare am reuşit s-o pun la punct. Colegii mei din conducere nu au apreciat efortul depus de mine, m-au interpretat, şi am decis să mă retrag. Din 2007 am pus un accent pe Eurofotoart, o asociaţie regională, cu 31 de organizaţii din mai multe ţări partenere, din Europa şi Asia. Organizăm în fiecare an trei festivaluri internaţionale,cu patronajul Ministerului Culturii, care administrează singura galerie de artă fotografică din România, care a împlinit 25 de ani de existenţă şi în care au fost vernisate peste 500 de expoziţii internaţionale. Am prezentat naţionalităţile prin fotografie, am editat albume de artă fotografică…Ce organizează Eurofotoart este 70% din ce se organizează în România în zona artei fotografice, adică AAFR şi celelalte fotocluburi. Puteţi compara uitându-vă şi pe site-uri.

Rep.: Mai poate spera AAFR că devine organizaţie de utilitate publică?

Ş.T.: Am descoperit actele juridice de întemeiere a AAFR şi hotărârea judecătorească. Am oficializat Ziua Artei Fotografice, care este ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmari, prin hotărâre de guvern. Am organizat trei festivaluri, am editat trei albume de fotografie, am reuşit să găsim sediu. Eram foarte aproape de statutul de utilitate publică, am întocmit multe dosare, le-am dus la Ministerul Culturii. Şi în 2012 mi-am dat demisia. Şi mai trebuiau făcute trei hârtii, dar nu s-au făcut şi trenul este pierdut. Ca să-l ai, statutul trebuie susţinut cu manifestări reprezentative, cu personal angajat şi cu scrisori de recomandare de la organisme europene. Şi este greu de obţinut toate trei, pentru trei ani în urmă.

Silviu VASILACHE 18 - decembrie - 2015

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...