logoImpact EST nr. 844 - 23.10.2020

Gelu Ciorici Şipote şi Ion Zimbru comit poezii de excelenţă în oraşul civismului artistic renăscut

 

Reporter: Dlor poeţi, dlor mari cititori, un adevăr fundamental ne-a adus împreună la Festivalul cărţii Axis Libri-marii cititori au nevoie de poeţi. Vi se întâmplă să începeţi un poem cu un nod în gât?

Gelu Ciorici: Eu nu am un nod în gât atunci când scriu! Poate după ce termin de scris…Fiecare poem devoră din tine bucată cu bucată, iar o carte cum este cea pe care o lansez zilele acestea –Din cauza poeţilor din preajmă – o face prima oară după 18 ani. Atunci am scris volumul Carte de muncă, şi am lansat-o odată cu cartea lui Ion Zimbru, Vesel pe fond nervos, şi cu romanul lui Ion Avram, Aşteaptă-ne Lazăre! După atâţia ani m-am gândit că ar fi timpul să punem ordine în dezordinea din ierarhiile literaturii gălăţene. Aici există nişte orgolii mărunte, fiecare se crede numărul unu. Eu le spun mereu, că locul unu este în veci vacant. Orgoliile mărunte ţin loc de valoare literară. De fapt aşa este peste tot…Titlul acestei cărţi este preluat dintr-un mai vechi poem al meu, şi este corect şi cinstit să fac asta. Dar să revin la întrebare, că n-am răspuns. Da, fiecare poem te devoră. Dar după scrierea lor. Înainte, este atâta viaţă şi trăire care aproape te leşină până ajungi să scrii poemul…Ce te leşină şi te secătuieşte şi te determină să o iei de la capăt, căci altfel nu poţi să scapi, este atunci când vezi cartea închegată.Atunci când este un corpus. Aici sunt eu în întregul meu. Cartea sunt eu, ca fiinţă, şi ea, ca obiect.Împreună fac fiinţă. Cartea este o fiinţă care te devoră, pentru o perioadă te face de nescris, de nedescris. Nematerializând-o, nu poţi trece mai departe. Vrei să bei apa din fântână, dar nu scoţi cadavrul de acolo. Trebuie să scoţi din tine scriitura, s-o aşezi şi să treci mai departe.

Rep.: Şi scriitorul să aibă şansa receptării scriiturii lui de către un mare cititor.

Ion Zimbru: Nici eu nu am noduri în gât când scriu. Am noduri în gât când citesc poeziile altora. Şi pot să dau exemple-Sheakespeare, Gelu Ciorici, Teodor Parapiru, Ioanid Romanescu, toţi cei care au fost în preajma mea. Şi eu sunt scriitor datorită scriitorilor din preajmă. Scrisul şi poezia este un căutat al nodurilor în papură. Eu caut noduri în papură şi chiar le găsesc. Am câteva şi în cărţile mele, sunt convins că o să rămână.După ce mor eu, sunt convins că papura va avea noduri. Asta este soarta poeziei, să se sprijine pe poeţii din preajmă. Nu poţi să faci singur nici o brânză. Şi Dostoievski spunea că nu se poate scrie fără să-i citeşti pe cei din jurul tău-mari, mici, verzi, albaştri, pătraţi, rotunzi…Adică nu se poate fără cai verzi pe pereţi.

Rep.: Se spune că cine trăieşte poezia, nu poate s-o scrie. Iar cei care scriu poezia, nu pot s-o trăiască.

I.Z.: Astea-s baliverne, spuse de dragul paradoxului. Nu există să scrii bine dacă nu trăieşti lucrurile pe care vrei să le transmiţi. Este normal să nu poţi scrie despre cum făceai dinozauri umflând nişte guşteri cu cu pompa- n-râpă, dacă n-ai făcut-o niciodată…

Rep.: Suntem atât de ocupaţi că nu mai avem timp de citit.

G.C.: Din nefericire, marii cititori sunt constanţi, pe când necititorii se înmulţesc exponenţial. Şi scriitorii care tipăresc mai mult decât citesc se înmulţesc exponenţial. Sunt altfel faţă de scriitorii care tipăresc într-un ritm firesc scrierii. Scrierea e o facere, nu e o bagatelă, o joacă. Nu-ţi asumi, nu scrii. Dacă nu te devoră scriitura, dacă nu se simte pe faţa ta…Dacă nu venea momentul 90, cred că şi eu şi Zimbru eram morţi. Nu era nimic decât literatură, poezie, scriitură, lectură şi liantul universal care este vinul. Alcolismul este boala profesională a poetului.

I.Z.: Mda, m-au dat afară din Combinat de trei ori, pentru că întârziam la poezie şi vin sau invers.

G.C.: Eu sunt întristat că n-am reuşit să lansăm deodată cărţile, şi eu şi Ion Zimbru. Oricum, apropiata carte a lui Ion Zimbru, cu un titlu genial-Amintiri din podul palmei-poate să aibă o grafică sculptură de-a mea.Este din perioada când foloseam şi alte unelte decât scriitura pentru a mă exprima…

Rep.: În oraşul prăbuşirii economice, generaţiile de artişti se schimbă şi pare că arta se simte bine la Galaţi.

I.Z.: Da, acum se fac lucrurile mai uşor, atunci când debutam noi se făceau mai greu.Este o concurenţă acerbă, vorba unui scriitor, se îndoaie tarabele de atâtea cărţi, dar trebuie să avem şi un aparat critic foarte sever. Trebuie trecute prin toate filtrele, prin toate sitele, dar, suntem departe de premiile cele mari pe care le au alţii, mai mult din motive politice decât de…

Rep.: Lipsa aparatului critic vă ţine într-o anumită provincie culturală?

I.Z.: Asta este o prostie!

G.C.: Lipsa unei etici ne ţine în provincie…Şi revistele, şi autorii, şi criticii…Critica nu poate stăvili tipografiile. Cartea este plesnită în piaţă.Şi neavizaţii cred că aia este literatură. Nu este aşa.

Rep.: De ce aţi scos o carte după 18 ani de la prima apariţie? Nu e cam mult de atunci?

G.C.: Hooo! Daaa, e cam mult…Eu mi-am asumat altfel existenţa, mi-am dedicat altfel viaţa. Am zis că este timp de atitudine, şi nu de creaţie literară. Creaţia putea aştepta, ea stă în tine, nu te părăseşte…Inspitraţia nu te vizitează când vrei tu, dar odată şi odată…Multe din texte sunt scrise în martie, aprilie, cu trei degete, că aveam mâna în ghips. Dar recuperez, revin la Noduri şi Semne. Până în toamnă îmi va apare primul volum de publicistică, din perioada 1990-2000 şi se va numi„Centrul de recoltare a democraţiei” şi al treilea volum de poezii, numit „Se cerea şi ciocanul”…

Rep.: Jurnalismul răbufneşte!

G.C.: Da, va fi o carte pamflet, pe care o scriu de demult…Apare şi al doilea volum de publicistică, 2001-2011, numit „Grupa sanguină a democraţiei gălăţene”- care este un vax- şi un roman, numit„Asasinii lui Dumnezeu”. Şi apoi mai vorbim.

Rep.: Cauţi să recuperezi timpul risipit pe atitudine?

G.C.: Da, da! Nici jurnalismul, nici literatura nu se pot face cu jumătăţi de măsură. Şi după cum bine ştii, Silviu Vasilache, administraţia îmi mănâncă mult timp. E o boală profesională.

Silviu VASILACHE 30 - mai - 2014

One Response so far.

  1. fabrice anselmo spune:

    A crede cu tarie e arma periculoasa in mana celor ce cuvanta! Pren multe fermecatoare cenacluri provinciale trecut-am sperand a gasire firul marelui talent si, doamne feri!, nu dzic geniu! Da’ iacata ca tocma’ langa spinarea cea lunecatoare a Dunarii zacea surpriza! ce dzic eu surpriza!, avalansa incredibilului, s’acu intelesei cum-ii cu romanul poet. Da! monsericul, de la Preda citire, aci la Galatzi e marea clocitoare din care, la un semn divin, ivitu-sa egalul, da ce dzic egalul!?, mai marele decat batranul Will! Si, ma rog monser, cine-i cel ce de Parce fu prezis a-l darama pe „inglez”? Gelu, nu cel de langa Glad, nu Naum ci blandul Ciorici. …si nu stiam si teii ciuntiti ai urbei nu se plecau la trecerea-i falaoasa. Intre noi fie voroaba ne osteniram a scriere precum ‘mealui Saptesori catre dulcea-i adormita langa zidul marei monastiri, Sapteluni. Cine-i cel ce-i urca apoi in aeroplanul de care se mirau supusii lui Joao? ei, sa va aud bibicilor!

Lasa un raspuns la fabrice anselmo


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...

La pesede mulţi dis

Pe această cale transmitem sincere condoleanţe neamurilor celor dispăruţi din ...