logoImpact EST nr. 784 - 18.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Areta Moşu, preşedinte al Despărţământului Mihail Kogălniceanu din Iaşi al Asociaţiunii Astra aduce românii de pretutindeni la filonul originar

 

Reporter: Dna. Areta Moşu, sunteţi un organizator de excelenţă a taberelor pentru românii de pretutindeni. Pe care dintre ei îi aduceţi cu prioritate în aceste tabere?

Areta Moşu: Prima noastră grijă în cadrul Asociaţiunii Astra-Asociaţiunea Transilvană pentru Cultura şi Literatura Poporului Român, înfiinţată în 1861 la Sibiu, cu primul preşedinte Mitropolitul Andrei Şaguna-este de a avea grijă de cei din jurul nostru, fraţii noştri de sânge, rudele noaste cele mai apropiate. Apoi avem o altă categorie de români, cei din jurul graniţelor, pentru că România este o ţară înconjurată de români. Aceştia sunt în zona Bulgariei, în zona Serbiei, adică cele două Timocuri, sârbesc şi bulgăresc. Ca şi noi în Basarabia, ei sunt despărţiţi de o apă foarte mică…În timpul războiului, românii din Bulgaria le aruncau fraţilor lor din Serbia bidonaşe cu motorină, că aveau o situaţie foarte grea. Când vin la Iaşi, îmi spun: „Du-ne să-i vedem pe fraţii noştri de la Prut!” Şi când văd Prutul aşa de lat, se minunează că e aşa lat şi că nu se poate comunica cu malul celălalt. Sunt români cu moştenire de la traci, de la romani… Au la Vidin cetatea romană Dii sau bisericuţa de unde a fost adusă Cuvioasa Parascheva de la Iaşi. E o biserică jumătate în pământ, jumătate deasupra, deoarece în timpul turcilor nu aveau voie să fie biserica mai înaltă decât un călăreţ pe cal. Aşa este şi la Căuşeni, jumătate în pământ. Este bine păstrată, conservată, au şi un muzeu…Cei de acolo vor un monument al lui Ştefan cel Mare. La Vidin am fost cu programe folclorice încă din 93. Este festivalul „Se întâlneşte dor cu dor” şi avem 35 de ediţii până acum. Am făcut şi de două ori pe an, de Paşti şi cu ocazia hramurilor unor localităţi sau de Crăciunul pe stil vechi. I-am stimulat pe tineri, să se pregătească cu ceva din zona lor.

Rep.: Asta înseamnă că în Bulgaria situaţia românilor este mai bună decât în Ucraina.

A.M.: Nu este bună deloc! Românii nu sunt recunoscuţi. Dar avem grijă…Românii din Ungaria sunt puţini, şi au altă situaţie faţă de cei din Timoc şi Voivodina. În Voivodina sunt în jur de 44 000, dar au biserică cu slujbă în limba română şi au şcolile lor. Au televiziune, la Vârşeţ, au fost recunoscuţi şi li s-au dat drepturi. Numai că au cam plecat. Dar nu au plecat numai din Voivodina, au plecat şi din Timoc, pentru că aici era sărăcia, aici nu aveau nici un fel de posibilităţi. Au plecat, s-au îmbogăţit, au case, au cimitire numai în marmură neagră. Extraordinar de frumoase. Într-una dintre deplasările mele, cu studenţi, cu cercetători, cu ansambluri, am observat în Timoc sate cu case părăsite. Interesant, multe dintre ele au morminte în curte. Arde o candelă, au permanent flori…Am oprit într-un sat de unde era Sandu Timoc- care a primit interdicţie de a intra în Serbia, pentru că a ajutat românii de acolo, şi mă rugase să merg la casa lui părintească- şi am bătut la porţi. Nimeni! În sfârşit, văd o femeie, îi spun de ce am venit, şi îmi spune de case, că sunt goale. A spus că aşa e starea lor, părăsite…Ne-a avertizat că şi la noi se va întâmpla la fel, că vor construi case făloase, şi vor plăti să le întreţină. Şi au avut dreptate.

Rep.: Au construit şi biserici?

A.M.: Au biserici, dar nu merg la ele. La Zlot nu s-a mişcat nimic. Au icoane, dar bălăriile dimprejur aratău că sunt părăsite. Aşa era situaţia în 2000. Am fost acolo, cu ansamblul de copii, de trei ori, şi am dormit în autocar. Ei spun că fac totul acasă. Am fost la graniţa cu Bulgaria, la o pomenire. Sunt la fel. A doua zi de Paşti se face o sărbătoare mare. Pregătesc o cruce, leagă un prosop, şi unul din familie citeşte o rugăciune. Dacă fac festival, cum e cel de la Poiana Albotina, din Timocul bulgăresc, unde au festival de fanfare, e prilej să se strângă toţi românii acolo. Au mare tradiţie în fanfare. Casele din Bulgaria sunt mai sărăcăcioase, ei rămân în admiraţie faţă de schimbările de la noi. Sunt mâhniţi că la ei nu se schimbă nimic, abia aşteaptă să se deschidă podul de la Vidin. Când va fi pod, ei spun că va fi altfel. Vor să circule, să aducă gaz din România, pentru că ei se încălzesc cu electrica. Dar să revin la Albotina. Acolo, fiecare familie vine cu o cruce, cu fotografia mortului, şi fanfara cântă Ionel, Ionelule, şi toată lumea dansează. Bat pas mărunt, timp de ore. E ca la muncă. Se retrag, stau în poiană, fac hore, e o sărbătoare a morţilor deosebită. Nu apar preoţii. Slujbele sunt în slavonă, oamenii vorbesc româneşte. „De ce să merg la biserică?”-se întreabă ei. „ Ştiu eu ce vorbeşte popa acolo?” Nu ştiu să scrie. E grea situaţia acolo. Ca şi în Macedonia.

Rep.: E mai grea decât în Ucraina?

A.M.: Ucraina seamănă cu Timocul sârbesc. Sunt aceeaşi poliţai care te îndrumă pe străzi greşite, te controlează, te dezinformează. Am înţeles multe de acolo, ştiu limba rusă şi îmi foloseşte. Noi ne ocupăm de românii din afara graniţelor. Basarabia e importantă, dar e stat cu conducere românească. Au şcoli, au publicaţii, stau bine. Atenţia noastră cea mare trebuie să meargă spre Ucraina de sud. Trebuie să-i motivăm şi pe cei de din Basarabia să facă legături, să aibă grijă de românii de dincolo. M-am orientat bine, dar nu merge totul aşa cum mi-am imaginat. Cei din Basarabia nu sunt atât de interesaţi de fraţii lor din Cernăuţi şi din sudul Basarabiei. Aproape de loc pot să spun. Nu ştiu de ce. Aproape îi forţez pe cei din Cahul, să facă ceva cu cei din Ismail. De fapt, cu persoana din Ismail nu se poate face nimic. Ne chinuim, dar n-are curaj. Şi fără el nu se poate…

Rep.: Cum reuşiţi să finanţaţi atâta efort uman?

A.M.: Numai prin susţinere voluntară. Cu rapoarte şi activităţi. Sunt oameni care contribuie, cu donaţii, de la oamenii din organizaţie, cu ajutor în motorină…Autorităţile nu fac nimica. Şi nici românii din Basarabia. Pentru sud vrem să ducem abecedare, casete cu muzică populară, şcoli duminicale, să facem centre culturale, să-i aducem în tabere…În Ucraina, orice activitate românească este interzisă. Românii din jur au nevoi diferite, nu vor acelaşi lucru cei din Serbia cu cei din Basarabia sau cu cei din Bulgaria. Pentru românii din Vidin facem Festivalul Românilor din Balcani, iar pentru cei din Serbia facem turnee de vizitare a bisericilor. Dacă am pune un tren, ar fi plin cu români care vor să vină la Cuvioasa Parascheva. Pentru ei, Cuvioasa este ceva, la fel cum pentru basarabeni, Eminescu este simbolul suprem. Şi continuăm să ţinem Conferinţele Astrei. Pe 26, mergem la Cahul, pentru conferinţe şi pentru montarea unui bust al lui Haşdeu. Vor conferenţia specialişti din Iaşi şi Alba Iulia. Asta e, avem programe speciale pentru fiecare zonă.

Silviu VASILACHE 15 - februarie - 2013

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...