; charset=UTF-8" /> Clasa politică perversă ne cunoaşte mai bine de cît ne cunoaştem noi | Impact EST nr. 796
logoImpact EST nr. 796 - 19.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

interviuEducatoarea Tincuţa Ciorâţă, consultantul IT Mirela Nămolosu şi liderul Asociaţiei AMIC, Stănică Ambrinoc, conturează portretul noii generaţii de activişti civici gălăţeni

Rep.: Ce o fi aceea societate civilă la Galaţi?

Tincuţa Ciorâţă: Este o societate a constrângerilor şi refulărilor, cu prejudecăţi şi sechele, care ar putea fi modelată cu ajutorul unor asociaţii precum AMIC. Încercăm să facem şi noi ceva pentru organizarea unei anumite societăţi, dezirabile…

Rep.: Vrem un civism evoluat, adaptat, dar cum să procedăm?

Stănică Ambrinoc: Ce societate lăsăm copiilor noştri, asta este de fapt provocarea! Ce model vrem să transmitem copiilor.

Rep.: Să fie modelul suedez, modelul norvegian?

S.A.: Suntem originali, şi nu ne iese decât modelul românesc.

Rep.: Democraţia originală românească a fost falimentară, cum să reuşim o societate civilă neoriginală?

T.C.: Nu trebuie să fie neapărat neoriginală, ci mai curând implicată. Şi putem face asta printr-o comunicare extraordinară, începând de la grădiniţă, de la şcoli, se comunică prin instituţia numită educaţie. Prin educaţie îi putem învăţa pe copii să fie implicaţi civic, dar asta înainte de toate implicând părinţii. Părinţii sunt cei care lucrează în acest oraş, muncesc în acest oraş, care lucrează şi în alte oraşe ca să aducă bunăstare familiei, deşi şi-ar dori serviciu aici. De cele mai multe ori pleacă oamenii buni, pentru că oamenii buni au şi conştiinţa că se poate mai bine…Nu se complac în situaţia în care sunt.

S.A.: Nu se complac în situaţia în care ne-au adus politicienii.

Rep.: Ce lipseşte din proiect, de nu pot aduce societatea civilă la înălţimea aşteptărilor?

T.C.: Peştele de la cap se împute! Managementul Galaţiului este deficitar. Nu la toate capitolele, dar e loc de mai bine peste tot, şi trebuie să arătăm că ştim ce şi cum şi că ne pasă. Dacă stăm la colţ de stradă la nivelul de bârfă, nu putem rezolva nimic. Chiar şi tragedia de la Colectiv…A fost un accident nefericit, dar a zguduit oamenii, au realizat ce probleme avem în sistem. N-a fost rău, dar trebuie să continuăm să schimbăm, să sesizăm problemele, să nu tăcem…Sunt lider de sindicat de şapte ani, şi s-a spus: veniţi cu oamenii, să facem nişte tabele, să ieşim în faţa Prefecturii…Câţi crezi că au venit cu mine? Oamenii nu semnează tabele, sunt de acord, dar du-te singur!

Mirela Nămolosu: Nu au încredere în ei. Şi ca efect, nu au încredere în lider şi le este teamă că pot fi manipulaţi.

T.C.: Poate că este şi lehamitea…De ce să mai ies, dacă au încercat şi alţii…

Rep.: Ieşitul în stradă este o instituţie sau un mod de lucru? Putem face o societate civilă şi fără ieşitul în stradă?

M.N.: Putem şi fără ieşit în stradă. Eu militez pentru asta, putem să ne facem auziţi şi altfel,  important este ca toţi membrii asociaţiei să înţeleagă că doar prin schimbarea noastră putem schimba şi ce este în jurul nostru. Până şi dacă îi spui vecinului să nu mai arunce gunoiul în pătrăţica noastră, să-l ducă peste stradă, este tot civism. Oboseşti, nu toţi te ascultă, dar dacă unul va face ceva, e un mare câştig. Prin puterea exemplului poţi schimba oamenii din jurul tău. Să ne exprimăm nemulţumirea de ceva, le dăm curajul şi altora să comunice, să încerce solidarizarea. Şi copilului îi spui să facă ordine, dar tu nu trebuie să laşi în urma ta dezordine, altfel nu te ascultă.

Rep.: Avem o frică comunitară de a fi exemple? Ne e teamă de represalii?

S.A.: Se întâmplă când lucrurile ajung la limita bunului simţ. Despre ce salarii discutăm? Noi nu câştigăm, pierdem mereu. Cu ce a răspuns clasa politică după tragedia de la Colectiv? Prin votarea pensiilor speciale! Am şi uitat? Societatea civilă a mers la Iohannis, şi a uitat pentru ce s-a dus. Atunci trebuia să ieşim din nou în stradă. Ei ne cunosc mai bine decât ne cunoaştem noi. Ei ştiau că e decembrie, că e Crăciunul, că nu or să iasă ăştia în stradă iar…Noi am ieşit emoţional, clasa politică face o greşeală imediat, şi noi n-o sancţionăm?! Spun aşa-a căzut Guvernul, supapa s-a deschis, putem să ne facem de cap în continuare, până se adună presiune… Nu e firesc aşa. Pensiile speciale sunt o nesimţire. Un tupeu. Trebuie să strângem semnături  în toată ţara, să se blocheze legea asta, să vedem ce o să se întâmple. E utopic!? Daaa! Hai să votăm într-un singur tur, că nu schimbăm regulile în timpul jocului! Ce frumos! Să nu schimbăm! Mesajul este următorul: v-am prostit data trecută, mai lăsaţi-ne încă odată!

Rep.: Cum ne pregătim copii pentru o societate civilă evoluată?

M.N.: Încerc să devin un părinte model, mai bun, e de luat în calcul şi şcoala părinţilor, educaţia lor. Dacă mamele pleacă din ţară, taţii nu reuşesc să facă faţă situaţiei. Ajung în pragul depresiei, se împrietenesc cu alcoolul, şcoala rămâne singurul loc unde pot respira şi învăţa bune maniere. Sunt elevi de clasa a X-a care abia pot scrie. De ce au ajuns în a 10-a? Pentru că e singurul loc unde măcar socializează. E locul unde se simte măcar protejat. Părinţi şi copii să avem curajul să ne tragem de mânecă, să lăsăm orgoliile deoparte, să avem curajul răspunderii, al recunoaşterii greşelilor. Să comunicăm, să evoluăm.

Rep.: Ce credeţi, avem vocaţie pentru societate civilă? Sau urmăm deviza naţională-se poate şi cu, dar merge şi fără?

S.A.: Avem vocaţie! Ne bazăm pe instinct. Asociaţia AMIC vrea să fie acea instituţie, care să integreze şi să rezolve acele probleme. Vrem să avem departamente de femei, de părinţi, de tineret, de pensionari, de educaţie a copiilor cu cerinţe educative speciale. Vrem să atragem oamenii care simt problema. Şi apoi ne certăm cu politicienii, de ce nu ne ajută, de ce nu fac măcar ce scrie în lege. Cum adică, aprobi bugetul şcolii până în luna aprilie? Plătim dobânzi ca cineva să ţină banii la centru? Ca să facă propagandă electorală? Şi apoi să arunce cu bani în noiembrie, că să-i recupereze…

Rep.: Mai este de lucru până să avem societatea civilă dorită.

M.N.: Da, oamenii trebuie scoşi din zona de confort. De semnat e uşor, de mişcat e mai greu…E o mare provocare şi o mare piedică, românul nu iese din zona de confort. Câteodată, nu ies nici pentru propriile plăceri, dar să se mişte pentru un trai mai bun…E valabil şi pentru politicieni, dacă vor un viitor pentru copiii lor, trebuie să fie un pic atenţi. Ceea ce sădim acum, cultivăm peste ani de zile. Ştiu că tentaţia de a manipula oameni este mare, dar totuşi…

Rep.: De 1 mai ne adunăm 100 de oameni hotărâţi, cu pancarte, în faţă la primărie. Ce aţi scrie pe pancarte?

T.C.: Politicieni, respectaţi-vă promisiunile! Fiţi oameni de cuvânt!

Silviu VASILACHE 12 - martie - 2016

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...