logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Reporter: Unii dintre brăilenii şi gălăţenii cu simţul proporţiilor fac ce pot ca să structureze, sau măcar să însăileze, viitoarea Zonă Metropolitană a Dunării, a doua ca mărime după Bucureşti, a doua metropolă după Viena la Dunăre şi cea mai mare la Dunărea de Jos. Cum să privim fenomenul de o lentoare magnifică- artistic, cultural sau ştiinţific?
Ionel Cândea: Din punctul de vedere al unui om care lucrează în domeniul ştiinţei şi culturii, pot să spun că din când în când- nu organizat, nu insistent urmărit- e un lucru cât se poate de logic şi normal. Noi va trebui să ne dăm mâna şi să umplem spaţiul dintre Brăila şi Galaţi pe malul stâng, pentru că acesta ne este destinul. Va fi cea mai mare aglomerare din România după Bucureşti, va concura cu Clujul. Din perspectivă culturală, sunt posibile cercetări istorice comune, şi merită făcute. La Galaţi există Universitate, la Brăila există mediu universitar…
Rep.: …şi pentru ambele municipii există deja instituţii comune, cum este Arhiepiscopia Dunării de Jos.
I.C.: Arhiepiscopia are piloni foarte puternici în ambele judeţe. Biserica este o instituţie de primă importanţă pentru viaţa spirituală, iar pentru viaţa culturală, Universitatea la Galaţi, Muzeul Brăilei, biblioteca, teatrul, după cum şi la Galaţi există instituţii în oglindă, sunt deci toate şansele să se realizeze proiecte şi programe care să apropie Brăila şi Galaţi. Lucrul acesta este cu putinţă, trebuie puţină coordonare.
Rep.: Se coordonează teribil, cele două municipii stau cu spatele!
I.C.: Din păcate se stă cu spatele. În ce ne priveşte, Galaţii au publicat într-o revistă gălăţeană izbânda noastră a brăilenilor, a întemeierii Centrului de Studii Dunărene, aşezat sub egida Academiei Române. De ce? Pentru că Muzeul Brăilei Carol I are un număr de opt cercetători ştiinţifici, dintre care trei sunt de cel mai înalt rang, cercetător ştiinţific I, doi sunt de rang II, ceilalţi sunt cercetător ştiinţific III. Cu această garnitură ne-am adresat prezidiului Academiei, şi Academia a fost de acord ca noi să întemeiem în cadrul muzeului, sub egidă academică, acest Centru. Are o direcţie istorică şi arheologică, suntem doi cercetători gradul I în arheologie, apoi se urmăresc studii culturale, e un colectiv ales- colegul Sârbu are o jumătate de normă la Institutul Vasile Pârvan al Academiei Române. Toate aceste elemente, cu ce are Brăila, cu ce are Galaţii, se pot pune la un loc şi dau satisfacţii. Sigur, lucrăm sub egida Academiei, dar fără banii de la Bucureşti. Sprijinul financiar trebuie să fie aici. Lucrăm după modelul Centrului de Studii Transilvane de la Cluj al lui Ioan Aurel Pop.
Rep.: Ca să urnim proiectul metropolitan din loc, cine să strige cel mai mare „heirup”?
I.C.: Să fie un proiect bine aşezat, urmărit pas cu pas, liniuţă cu liniuţă, dacă se împlineşte sau nu. Dacă sărim mereu, declarăm numai intenţii, nu se ajunge la nimic. Şi preşedinţii de consilii judeţene, şi Primarul de Brăila, şi Primarul de Galaţi să consimtă la un proiect comun, cu propuneri foarte concrete, care să apropie Galaţii de Brăila.
Rep.: Să le sugerăm înfiinţarea unui birou în primării, numit chiar aşa-Zona Metropolitană?
I.C.: De ce nu?! Un funcţionar de la Galaţi să lucreze la Brăila şi invers. Ce se face bun la Galaţi să ştim la Brăila şi Galaţii să fie la curent cu ce se face la Brăila. Există reţineri, există mentalităţi, dar vrem-nu vrem, zona asta va porni, dacă sunt şi investiţii foarte mari. Dar să nu se răspundă la pod la Brăila cu tunel pe sub Dunăre la Galaţi. Asta nu mai este nici gândire politică, nu mai este…Cum să răspunzi aşa, când podul pe la Brăila este de istorie, este şi vestigiu în Dunăre, construit prin secolul IV, de Constantin cel Mare sau Iustinian, prin faţa Vadului Budurului, care trecea prin baltă şi ducea la Troesmis, unde exista flotă de Dunăre romană. Când ai un pod aici, care să te lege şi de Ucraina, şi de Moldova şi de toată lumea, tu să dai replica cu subtraversarea Dunării? Cu ce costuri ar fi, cu ce riscuri ar fi, ştiind de apropierea de zona seismică Vrancea…
Rep.: Să ne unificăm măcar pretenţiile la o denumire comună!
I.C.: Noua metropolă nu poate fi nici Braigal, nici Galbrai, dar nu poate fi nici Dunărea de Jos! În fond, tot ce e în România la Dunăre, de la Porţile de Fier la Sulina este Dunărea de Jos. Şi Călăraşiul are un muzeu numit „Dunărea de Jos”. Avem Cluj Napoca, putem avea şi Dunărea Polis. E cea mai potrivită denumire.

Silviu VASILACHE 31 - martie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...