logoImpact EST nr. 795 - 14.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

VasileeeeApostolLaurenţiu Vasile, coordonator al Acţiunii 2012 şi Valeriu Apostol, secretar al Acţiunii 2012, ne anunţă sub ce deviză acţionează Acţiunea 2012: „La anu re-Unirea!”

 

Rep.: Basarabia este cu picioarele în est, cu sufletul în vest, cu inima în raiul URSS şi are al patrulea guvern al anului 2015. Mai putem spera să facem re-unirea de vis în anul 2018?

Laurenţiu Vasile: O facem, fie sub sloganul„Basarabia, pământ românesc!”, fie sub sloganul „Basarabia e România!”. Vedem acest adevăr pe picioare de pod, în gări, pe pereţi, unde este scris de activiştii şi simpatizanţii unirii, care vor să transmită mesajele Acţiunea 2012. Noi, cei din Acţiunea preferăm să stăm de vorbă faţă în faţă, suntem adepţii convorbirilor, poate şi în stradă, la manifestaţiile organizate, şi mai puţin pe calea grafitti , pe pereţi.

Rep.: Dacă scriem pe pereţi un adevăr atât de elementar, înseamnă că sunt români care nu ştiu sau au uitat?

L.V.: Le reamintim. Noi ne desfăşurăm activitatea pe ambele maluri ale Prutului. Pentru români, le ţinem vie amintirea. Amintirea unui mare stat unitar, cel al anului 1918, care era al patrulea, ca forţă politică şi economică. Tinerii trebuie să nu uite acest sentiment, trebuie să preia mesajul, să fie alături de noi, Acţiunea 2012.

Rep.: Este unicul mesaj al Acţiunii 2012?

L.V.: Prin statutul Platformei unioniste, cele peste 30 de organizaţii neguvernamentale constituente s-au hotărât să includă doar acest obiectiv-reunirea. Trebuie să recunoaştem că este cel mai uşor şi cel mai fezabil eveniment care s-ar putea întâmpla bine României într-o perioadă relativ apropiată. Celelalte teritorii istorice-Bucovina de Nord, Herţa, Bugeacul, Cadrilaterul, sunt zone unde românismul a dispărut încetul cu încetul sau s-a diminuat, şi unde forţa Acţiunii 2012 nu se poate manifesta la fel. Acolo avem 80-100 sau chiar 200 de ani de deznaţionalizare.

Rep.: Când se sună goarna pentru unire, cele 30 de organizaţii se adună sub drapel pentru un marş puternic?

L.V.: Că sunt organizaţii studenţeşti, ale satelor, pentru promovarea tradiţiilor sau de redeşteptare a curentului dacic, toate organizaţiilor se adună când sunt convocate sub umbrela Acţiunea 2012. Există şi un congres, se prezintă şi o dare de seamă tuturor componentelor, astfel încât să se vadă că resursele umane şi materiale au fost cheltuite judicios. Avem şi o procedură de cuantificare a efectelor acţiunilor noastre dincolo de Prut. Este de văzut dacă am făcut bine, mai puţin bine şi ce mai avem de făcut.

Rep.: Basarabeanul a învăţat să vorbească pe două voci, în funcţie de unde bate vântul-din vest sau de la răsărit. Ce fel de răspunsuri au astăzi?

L.V.: Este interesant ce au răspuns la recensământul din 2014. Au răspuns liber, la chestionarul agenţilor de teren, că sunt români în procent de 25-30%. De ce nu avem un procent exact? Pentru că rezultatele oficiale şi acum întârzie să apară. Este o diversiune, pentru că la un an şi jumătate de la recensământ, a nu publica rezultatele la o populaţie de 3,5 milioane de locuitori înseamnă că guvernelor de la Chişinău le-a fost teamă de procentul de 30% etnie românească. Poate părea puţin, dar comparat cu ce era acum 10 ani-2 %- este foarte mult.

Rep.: Unii spun că procentul este de fapt 40%.

L.V.: Este foarte bine, înseamnă că numărul unioniştilor a crescut, este numărul studenţilor basarabeni şi bucovineni cu burse româneşti. Este efectul celor 5000 de burse oferite de statul român. A recunoscut şi guvernul de la Kremlin, că cele 5000 de burse româneşti reprezintă mai mult decât tot gazul rusesc, ca forţă, ca impact.

Rep.: Statele mici trebuie să folosească politici inteligente!

Valeriu Apostol: Iar educaţia este cea mai bună politică. Un om educat poate oricând să argumenteze, să vadă diferit, să demonteze propaganda dintre Prut şi Nistru.

Rep.: Este o criză în Basarabia, i-am spune criza celui de-al patrulea guvern. Cum trebuie descifrată această deviere de la drumul european?

L.V.: România este iarăşi prinsă în ofsaid. Nu ar fi prima oară când Bucureştiul nu a fost pregătit pentru criza politică de acolo. Se presupune că ministrul Streleţ ar fi fost şi acum premier dacă ar fi răspuns în sâmbăta de dinaintea moţiunii de cenzură marelui oligarh Vladimir Plahotniuc. Şi asta a dus la căderea guvernului proeuropean.

Rep.: Deci Plahotniuc conduce Basarabia!

L.V.: Pe faţă nu, şi-a dat demisia din Parlamentul de la Chişinău, şi-a dat demisia din funcţiile pe care le avea în PDM, ocupându-se de afacerile personale.

Rep: Rămâne atunci un dictator luminat?

L.V.: Să sperăm. În Republica Moldova nu întotdeauna cei care sunt la suprafaţă sunt şi actorii principali. În spatele lui Plahotniuc sunt interesele unor concerne, din exteriorul Republicii Moldova, iar fluxul banilor nu este aproape deloc transparent. Miliardul de euro dispărut din bănci nu poate fi localizat ca provenienţă, ca traseu, ca destinaţie.

Rep.: Deci Plahotniuc apasă pe buton, iar Parlamentul execută?!

L.V.: Majoritatea parlamentară este constituită din Partidul Socialiştilor şi Partidul Comuniştilor şi care fac alianţă cu PD. Au dărâmat Guvernul Streleţ doar pentru că guvernul a exprimat o poziţie neutră vizavi de arestarea lui Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova.

Rep.: Poate Plahotniuc dirija curentul proeuropean, sau să nu-l bănuim de aşa ceva?

L.V.: Dacă România i-ar oferi lui Plahotniuc garanţii de finanţare europeană a facerilor lui, ar fi un european convins. Din păcate, intersul în Moldova este realizat şi prin intermediul organelor de forţă…

Rep.: Cum credeţi că vor evolua experimentele politice în Republica Moldova?

L.V.: Guvernul interimar are o mare problemă: nu are finanţare. Acordul cu FMI a căzut, Banca Mondială cu atât mai puţin dă bani, Uniunea Europeană se mai gândeşte, vizavi de ancheta miliardului dispărut, ce nu s-a finalizat, nu are vinovaţi. Rămâne doar lăcomia guvernanţilor… Personajeşle incriminate-Vlad Filat, Ilan Shor, primarul Orheilor şi Renato Usatâi, primarul Bălţiului au avut un anumit rol la un moment dat. Cât de implicaţi sunt -nu ştim, dar ştim cine sunt Usatâi şi Şhor-sunt oamenii Moscovei!

Silviu VASILACHE 13 - noiembrie - 2015

Lasa un raspuns


Hahui a încolonat

Ca director al Poliţiei Locale, el mai pune peste pensia ...

47 de funcţii din A

Pesedeul a folosit cu succes metoda numirilor în funcţiile de ...