logoImpact EST nr. 787 - 15.09.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Tudor Iordăchescu pune accentele româneşti ca un ţăran intelectual uitat în Bugeacul Dunării de Jos din Ucraina ce este

 

Rep.: Românii din Bugeac sunt sub o presiune mai mare din partea autorităţilor ucrainene, decât cei din Bucovina?

T.I.: Anume asta e. Aici, tot ce se petrece, dacă este o lecuţă de alipire, de atenţie, o lecuţă de atârnare de limba română, de Moldova- este înţepat. Erau înainte de 89 două autobuze mari de la Ismail la Chişinău, care se porneau fix la aceeaşi oră, se întâlneau la Comrat. Acum nu mai este nimic absolut, ca să nu se mai facă legătura cu Republica Moldova. Să nu mai circule, să nu mai facă legătura. Diploamele din România, din Republica Moldova nu sunt recunoscute. Şi atunci omul stă şi se gândeşte: de ce să dau eu copilul acolo, ca să se ducă undeva, nu să vină acasă, lângă mine? E politică păcătoasă. O fac special, să nu mai avem legături. E doar un microbuz totuşi, o cursă la Chişinău, care vine la Ismail o dată pe zi. Asta e! Ce să mai vorbim? Înainte copii se duceau în Chişinău, în Cahul…Erau şcoli superioare, dar acum nu se duc nicăieri, pe ici , pe colo, că dacă se duc în Moldova, au probleme. E un lucru înţeles de toţi, dar nu înţeleg şi ai noştri…Tâmpiţii noştri!! Of!

Rep.: Oamenii se întâlnesc, simt nevoia să vorbească?

T.I.: Măi fraţilor, da eu mă gândesc la altă întrebare: Da de ci dumneavoastră de peste Prut ştiţi de lucrul aista, şi tăceţi? Dv ştiţi de mult! Şi presa este interzisă. Noi nu avem voie să primim presa din Moldova, de aia din România nici nu vorbesc…Eu am şi „Literatura şi Arta”, am şi „Ziarul de Gardă”. Dar nu oficial. Mi-o cumpără cineva şi mi-o trimite prin poştă…

Rep.: Dar liderii? Mai au nevoie românii din Ucraina de lideri?

T.I.: Oamenii au nevoie de lideri. Dar liderii sunt înspăimântaţi, strânşi, ei se tem să vorbească…Sunt lideri, sunt tineri, dar vor să aibă o bucată de pâine, să fie la locul lor…Prima putere a statului ăsta păgân e atâta: ca ei să pună frâna la cel care vorbeşte. Noi suntem popor român. Nu vor să audă de români, de limbă română!

Rep.: Ucraina vrea să fie popor european totuşi.

T.I.: Ei socot că ne-au pus în genunchi, că nu mai scoatem capul. Gata, ne-au pus în genunchi! Ne pun, dar când o să moară ultimul român. Dar ultimul român n-o să moară niciodată! Că suntem din sânge în sânge. Suntem majoritate, nu jumătatea. Suntem majoritatea, români cu suflet românesc!

Rep.: Ce ar trebui să facă românii din România pentru românii din Bugeac?

T.I.: Ce trebuie să facă ţara pentru românii din Bugeac nu e cartea, dar e un Centru românesc. Pe care să-l deschidem în regiunea Odesa. Şi unde să vină cărţile sau un ansamblu de folclor…din ţară sau din Republica Moldova. Da Centrul ista, de când noi ne chinuim…Ne tot stopează, de vreo zece ani, nu ne ajută, ne opresc cu tot felul de chestii politice, ca să nu facem întrebarea noastră. Da, să vorbim clar, să înţeleagă toată lumea ce vrea autoritatea: noi trebuie să pierim! Ia, mai este câte unul de-alde mine, de-alde altul, mai este câte o asociaţie…Lor le încurcă, da ei vor să ne mântuie… Lor nu le trebuie noi ca personalităţi, ca om mare şi aşa mai departe…Ca om de ştiinţă…Nu le trebuie! Lor le trebuie teritoria! Dunărea le trebuie! Oameni buni, da nu înţelegeţi? Cum spunea Molotov când se lăuda, după 28 iunie? Rusia s-a mărit cu atâţia kilometri pătraţi…Cu atâta populaţie…Da principalul, Dunărea! E al doilea fluviu din Europa, după potenţialul ei. Dunărea lor le trebuie! E punct strategic. Am înţeles că ei cu sânge n-o să deie, da nici nu trebuie cu sânge…Nu mi-aţi dat întrebarea, da am s-o spun eu singur: Suntem noi aborigeni? Nu, suntem români de centrul Europei! Noi nu putem să fim aceia cu care ei ne consideră…(câteva lacrimi curmă şirul ideilor). Hm! Am să spun o poezie de-a lui Ion Vieru. „Îmi vine să strig de obidă/îmi vine să strig de durere/mă calcă-n-picioare străinul/făcându-şi prin asta avere.Mă scuipă în faţă străinul/ când lacrima mă pune la-ncercare/ şi-atunci când îi spun că pământul/ cu tot cu-oseminte mă doare. Şi-atunci când îi spun despre Ştefan/şi-atunci când vorbesc de Mihai/el fără de ţară străină/stăruie şi mai dihai.Eu nu mai am zile senine/şi pâine în gură de pus/nici foc ca să ardă ca focul/nici lacrimi pe faţă de curs. Mă calcă-npicioare străinul/ cu labele sale de urs/ ajunge, răbdarea e doar una/şi soarele-n ceruri doar unul/şi limba aceasta română/şi vatra aceasta străbună. Ajunge! Iau focul cu mâna/şi-l frig cu jăratec şi pară/că astfel schimba-vei destinul/în mult pătimita mea ţară. Ajunge! Ia-ţi labele de rus…pardon, de urs…Ha, ha, ha! He, he! Da noi avem încă de vorbit…

Silviu VASILACHE 11 - ianuarie - 2013

Lasa un raspuns


E. Ciorici s-a înv

După vreo trei-patru rocade cu Silviu Pripoaie, tizul meu, Eugen ...

Șeful Poliției, Do

Chiar că nu mai ştim cine pe cine şi cine ...

Inculpatul vameş Bu

Parcă scriem pe garduri, pe ziduri, ca pe insula vremelnică ...

10 septembrie 2019 -

Sursa foto: Arhiva Bibliotecii „V.A. Urechia”