logoImpact EST nr. 705 - 24.11.2017

interviuDorian Dumitru este directorul general (interimar?) al unui AFDJ imprecis  (de)colmatat de Dunărea lipitorilor de partid

 Reporter: Dle director Dumitru, ce nu aduce anul şi cincinalul, adică o comunicare cu presa în conferinţă, aduce finalul anului 2016, cu Dorian Dumitru director interimar. Ce va venit?

Dorian Dumitru: Am simţit nevoia de a prezenta şi explica ce am făcut şi ce nu am reuşit şi ce vom face anul viitor. Sigur, nu vorbesc doar în numele meu, ci al echipei de conducere: dna director economic Felicia Tănase şi al dl. director comercial Cristi Şendrea, directorul general adjunct având contractul suspendat. Sarcina noastră principală-asigurarea condiţiilor de navigabilitate pe Dunăre- trebuie analizată distinct: pentru sectorul maritim şi pentru cel fluvial. Pe sectorul maritim, până la Brăila, trebuie să asigurăm adâncime a de 24 de picioare, adică 7,32 m. Am asigurat această adâncime, cu excepţia unei perioade de patru zile, cu navigaţie critică, în amonte de Prut, când au fost doar 23 de picioare.  Am intervenit cu draga Dunărea şi am asigurat adâncimi de 23-24 de picioare. Asigurarea adâncimilor a însemnat un volum de dragaj de 570 000 de mc, făcut cu draga Dunărea, a AFDJ. Au fost efectuate dragaje la Bara Sulina, în amonte Tulcea, la Mila 41 şi jumătate, la Isaccea, la Prut amonte şi în amonte Galaţi, la km 154. Dacă cuantificăm în bani, la preţul de 4 euro pe mc, au fost  2,2 milioane de euro pentru dragaj. S-a asigurat semnalizare plutitoare şi costieră, prin curse cu Semnal 4 şi Mamaia 2. AFDJ asigură şi pilotajul navelor maritime, şi trebuie spus că în anul 2016 am avut un număr foarte mic de evenimente de navigaţie-doar şase-prin oprirea motorului sau blocării cârmei. A mai fost un eveniment cu un iaht, la Bara Sulina, care a intrat pe timp de noapte şi a agăţat papionajele de la o macara care lucra la Fortuna S-dar nu au fost puse persoane în pericol. La nava „Sky Moon” nu a fost incident, ci doar un abordaj al poliţiei de frontieră ucraineană, şi obligată să ancoreze, pentru încălcarea legislaţiei Ucrainei. Pe Dunărea fluvială, de la Brăila la Porţile de Fier II, am asigurat adâncimi de peste 2 m, deşi 2016 a fost un an cu debite scăzute. Pe sectorul româno-bulgar, au fost 14 zile de dificultăţi, la Corabia –Bechet, unde au fost doar 23 de picioare. Nu a fost afectată navigaţia, deoarece omologii noştri –APPD Ruse-asigură condiţii de la km 610 la km 375 au reuşit să depăşească punctele critice, cu adâncimi de doar 1,8 m. Pe sectorul comun, AFDJ a făcut eforturi de dragaj masiv, în jur de 150 000 de mc, la un preţ de 13 lei pe mc. Societatea olandeză care a dragat-Rapid Dradger-a făcut lucrări de calitate cu o dragă absorbant-refulantă. La Seimeni am avut câteva zile când nu am asigurat 2,5 m, ci doar 2,3 m, şi s-a navigat în condiţii bune. S-au făcut diverse alte lucrări-semnalizare plutitoare, costieră, măsurători topo-hidro.

Rep.: Anul 2016 a fost anul închiderii unor dosare de ranfluare a unor epave?

D.D.: Da, am îndepărtat epava navei Fortuna S, care a apărut în octombrie 2014, la Bara Sulina, prin eşuarea şi scufundarea navei, chiar în zona de intrare, pe canalul Sulina. Nu a fost afectată navigaţia, dar s-au creat restricţii de navigaţie. Am reuşit în 5 decembrie să  îndepărtăm şi ultima bucată din epavă, fără să cheltuim nici un cent. Nava a avut asigurare P&I şi Certasig România a plătit toate costurile-3,5 milioane de dolari. Lucrările au fost asigurate de Aras Marine Construction din Bucureşti, cu logistica de la firma mamă, Aras din Turcia. E o realizare mare, nu mai sunt restricţii pe canal, şi am plasat şi o geamandura hidro-meteo, ce transmite la pilotaj datele de condiţii meteo-vânt, direcţie, curenţi, şi în funcţie de date, luăm decizia de a deschide/închide Bara Sulina.

Al doilea dosar închis este cel al epavei Rostock. Consorţiul RWRC a avut un titlu eliberat de Camera Internaţională de Arbitraj de la Paris, prin care trebuia să plătim 13,5 milioane de euro şi 600 000 de dolari, cu tot cu penalităţi. Au obţinut titlul în 2012, au aşteptat aproape trei ani termenul de prescripţie şi înainte cu o săptămână au venit să-l investească în România. Au câştigat în prima instanţă, au pierdut la a doua, au cerut strămutare de la Curtea de Apel Galaţi la altă curte, Înalta Curte a împuternicit Curtea de Apel Constanţa, cu motivul că AFDJ şi mas-media locală fac presiuni asupra judecătorilor. Au pierdut şi la Constanţa, au strămutat la Curtea din Ploieşti. Curtea de Apel Ploieşti le-a respins cererea, pe teritoriul României nu au cum să investească titlul executoriu şi să execute AFDJ. Ei pot executa în Anglia, Olanda, Belgia şi Luxemburg. Dacă un bun al AFDJ ajunge în aceste ţări, ei ar putea pune sechestru. Au făcut presiuni mari, cu ambasade, cu miniştri, dar am avut răbdare să parcurgem etapele…

Rep.: Să vedem nerealizările, sunt la fel de mari?

D.D.: Aici vorbim de neaprobarea documentaţiei,  la minister, care trebuia tradus printr-o hotărâre de guvern, privind indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea remorcherului maritim multifuncţional cu clasă de gheaţă Perseus. În consiliul tehnico-economic s-a aprobat documentaţia, dar fiind o valoare mai mare de 30 de milioane de lei, trebuia aprobare de Guvern. Trebuie s-o luăm de la capăt. Mi-aş dori să fie gheaţă, să vadă factorii de decizie ce înseamnă să nu ai cu ce interveni.

Rep.: Gheaţa bate la uşa AFDJ!

D.D.: Suntem pregătiţi, avem stocul necesar de combustibil, avem navele necesare. Este Perseus, este remorcherul Galaţi 3, Gheorghieni 2, iar pentru transport de materiale în zona Deltei, nava de semnalizare Mamaia 2. Gheaţa apare la sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie, dar anul acesta prognoza este bună. Pentru Perseus avem nevoie de piese, din import, şi asta durează… A fost construită/recepţionată în 1990, dar a început încă din 1984, la Şantierul Naval Brăila. Este singura navă care poate să facă faţă la circulaţia pe gheaţă. Modernizarea ei ar avea nevoie de 8,4 milioane de euro. Asta presupune înlocuire motoare principale, auxiliare, diverse elemente din comandă. Avem filă de buget pentru modernizarea navei Perseus, prin HG din 2006, de 3 milioane de euro, dar suma este insuficientă. În CTE de la Ministerul Transporturilor s-au aprobat indicatorii, avem filă de buget, am făcut şi proiectul tehnic şi l-am avizat la Beaureau Veritas, pentru transfer de clasă de gheaţă. Astfel va avea o durată de viaţă de 20 de ani. Acum este menţinută funcţională doar prin grija echipajului şi a serviciilor tehnice din AFDJ. A fost în reparaţii la Constanţa, am prelungit autorizaţiile de la Autoritatea Navală, care ne-a cerut andocare. Uzura tablelor este foarte mică faţă de momentul construcţiei. O navă nouă, precum Perseus, costă circa 25 de milioane de euro. Noi, cu cei 8,5 milioane de euro putem să o modernizăm complet, va rămâne doar tabla, în rest se schimbă totul. Perseus poate interveni atât la stingerea incendiilor, cât şi pentru ranfluarea navelor eşuate. Totuşi, funcţia de bază este aceea de spargere a gheţii de pe Dunăre. Deşi cinci societăţi au cumpărat caietele de sacini, nu s-a depus nici o ofertă. De ce? Pentru că suma era foarte mică faţă de cerinţe. Prin studiu, am aflat suma reală şi optimă, care să permită şi voiaje maritime, şi să fie aptă şi pe Dunărea Maritimă. Fără Perseus şi fără Hercules nu are cine interveni la zăporul de la Isaccea, ce se formează la fiecare îngheţ şi devine periculos. Dacă nu ne ajutăm singuri, nu are cine ne ajuta.

 

Silviu VASILACHE 20 - ianuarie - 2017

2 Responses so far.

  1. basil spune:

    A mai fost gheatza si a venit in ajutor un salvator performant cu pescaj redus de la fratii nostrii din RENI.Deci are cine ne ajuta eficient si mult mai ieftin.Intrbati PAPA CRISTEA .

  2. basil spune:

    Cel mai potrivit loc pentru PERSEUS este CAPE OF GOOD HOPE .

Lasa un raspuns


AICI SUNT BANII PENT

PSD Bucureşti are 100 de milioane datorii! Suntem într-un dezastru financiar ...

UNPR nu mai există.

Fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PM a fost contestată ...

Prejudicii de 12 mil

Este limpede că ţara asta este scăpată/lăsată din mâini în ...