logoImpact EST nr. 784 - 23.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

antoniu_9450Corneliu Antoniu va candida la parlamentare pentru a demonstra ce este de demonstrat

Rep.: Dle Antoniu, vreţi să faceţi publică intenţia de a intra în competiţia electorală pentru parlamentare.

Corneliu Antoniu: Mi-a trecut prin cap. Vreau să trezesc în gălăţeni ideea de solidaritate. Oraşul este împărţit pe clanuri, pe interese politice, pe jocuri de culise. Galaţiul ca populaţie nu mai există decât în măsura în care este asistat social. Foarte uşor de manipulat.

Rep.: A reînceput campania de cumpărat alegători?

C.A.: Nu neapărat acum. Se dau ajutoare şi oamenii cred că vin din partea unui anumit partid politic. Oameni săraci, care nu ştiu pentru cine votează. Le e indiferent. Important e să mai trăiască o zi. În calitatea mea de scriitor şi disident, cunosc istoria reală a acestor oameni încă dinainte de 89, de care nimeni nu mă întreabă. Pe cine ar mai interesa? Şi totuşi…

Rep.: Unde se dă pomană, ţara e săracă.

C.A.: România este săracă pentru că este furată, vândută, devalizată. România a încăput pe mâna unor grupuri mafiote şi Galaţiul ar putea deveni un oraş horror. Cred că este efectul Bacalbaşa, populistul nefericit care a păcălit opinia publică. Nu ştiu de ce gălăţenilor le place să se păcălească singuri ?

Rep.: Aşa de mulţi fraieri sunt la Dunărea de Jos?

C.A.: Sunt minţiţi şi aburiţi de televiziuni, de presa scrisă şi de toate partidele politice. Cei care se ocupă de presă nu sunt specializaţi, fac totul la o comandă bine plătită. Sau serviciu contra serviciu. Sau ascunderea unui dosar. Câinele democraţiei stă cuminte şi ascultător în cuşca politicianului cutare …Aşa se vrea să fie presa…De aceea oamenii confundă democraţia cu golănia. Deoarece democraţia nu a fost a mea şi nu este a voastră. Pre când golănia…Democraţia nu este golănie, este puterea pe care o au oamenii de jos. Nu e de joacă. Poporul îi poate da afară pe cei care nu îl mai reprezintă. Sau care folosesc votul lor în interesul propriu. Îl iei de ureche şi îl dai afară, ca la şcoală…când erai obraznic sau prostovan, te lua domn profesor de urechi şi cu un picior în fund, te scotea afară din clasă. Era pe timpul când solidaritatea exista…

Rep.: Cum vă imaginaţi că un viitor parlamentar ca Bacalbaşa poate fi scos de urechi? Poporul prost îl vrea.

C.A: Într-o ţară în care al doilea om în stat e supus detectorului de minciuni e posibil orice. E de neînţeles lipsa de reacţie a populaţiei. Poporul nu poate fi prost sau deştept. El există sau nu.

Rep.: Dacă veţi fi votat, ce lege daţi de urgenţă?

C.A.: Am spus la început că mi-a trecut prin cap ideea de a candida la parlamentare ca independent, deoarece cred că Galaţiul merită politicieni buni şi devotaţi. Vreau să cred că fac parte dintre ei. Deşi ştiu că în cazul unei hotărâri definitive şansele mele ar fi minime. Nu pot însă accepta că şansele noastre la o democraţie reală sunt nule. Solidaritatea există şi ea trebuie regăsită şi reinstaurată în conştiinţa noastră. Unii spun că nu toţi parlamentarii şi politicienii actuali sunt răi. Eu vin şi vă spun: dacă 80% dintre ei sunt răi, restul sunt în pericol de contaminare. În afară de această clasă politică trufaşă şi îmburghezită aş schimba legea audiovizualului, a presei scrise şi a responsabilităţii culturale naţionale. Toate televiziunile au o anumită secvenţă cu mizeria din România. Nu există zi fără un parlamentar hoţ, un om de afaceri golan, un ambasador cu drapelul secuilor. Reacţia poporului e zero, pentru că vin analiştii politici, care spală cioara sau o vopsesc, şi o fac pupăza din tei. Ai dracului analiştii ăştia politici, care se învârt după bani ca floarea soarelui după Soare. E cineva ameţit care nu ştie buchiile…Acesta e poporul român?! E viţelul de poartă nouă, care n-a auzit de Eminescu? Biserica este la fel de vinovată ca şi partidele politice. Oamenii nu ştiu ce scria Eminescu: „Biserica este o frază de dânşii inventată”… A spus-o marele poet, Biserica trebuie să fie alături de popor, Biserica este sufletul spiritual al poporului, şi îndemnul lui la solidaritate. Să lupte, nu să tacă şi să înghită. Şi asta presupune iar solidaritate. Asta aş vrea eu să fac şi să spun din Parlament dacă voi ajunge acolo. Trebuie spus şi scris, degeaba faci Biserica Mântuirii Neamului Înalt Preasfinte, că n-o să ai pe cine mai mântui când va fi gata Catedrala. N-am văzut niciodată un prelat care să explice în Biserică relaţia dintre Dumnezeu şi democraţie, şi e mare păcat… Nu s-a revoltat însuşi Mântuitorul când a mers la Templu? Poporul acesta trebuie să fie altceva decât mielul sacrificat…Să fie mielul turbat, dacă altfel nu se poate! Altfel devenim statul horror.

Rep.: Ce alegem la Parlament, inteligenţi sau odioşi?

C.A.: Toţi inteligenţii au fost odioşi, dar nu toţi odioşii au fost inteligenţi. În parlament nu ajung întotdeauna cei votaţi şi mulţi dintre cei votaţi nu ajung în parlament deoarece conform unui proverb, din urnă iese cine trebuie. Ticăloşi sau odioşi, oamenii îi votează dintr-o totală necunoştinţă de cauză şi somnul raţiunii şi al naţiunii trimite monştri în parlament. Nepăsarea unora înseamnă bunăstarea altora. Va trebui să părăsim acest joc!

Rep.: Veţi fi un „independent” ca Dorin Butunoiu, care tocmai a compromis instituţia independentului politic?

C.A.: Oamenii care l-au votat trebuie să-l ia de urechi şi să-l dea afară. Iar Avocatul Poporului trebuie să-i refuze/retragă calitatea de ales. Constată trădarea şi apără interesul cetăţeanului. Cer de urgenţă Avocatului să se sesizeze. Şi sper ca măcar de data aceasta să nu fiu singur.

Silviu VASILACHE 25 - septembrie - 2016

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...