logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

DragomirrrrProfesorul Ştefan Dragomir revine în pustiul de idei cu o rezolvare pentru Marea Surpare de la Elice

 

Reporter: Facem din nou o mică furtună pe creiere pentru edilul nimerit la locul public nepotrivit- urbanitatea grav deteriorată de groapa de surpare de la Scările Monumentale are rezolvare.

Ştefan Dragomir: Ar avea rezolvare dacă edilii nu ar ocoli capacităţile de la Universitate. Zona e în moarte clinică şi cei care conduc oraşul se fac că nu ştiu de specialiştii din toate domeniile de la Dunărea de Jos. Eu mi-am făcut stagiul de pregătire cu o bursă doctorală primită de la statul francez, în perioada 1997-1998, la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate Toulouse. Am lucrat alături de renumiţi profesori, de la Genie Mecanique, cu proiectele pe care le dezvoltau ei în zona Toulouse. Toate întreprinderile din acea zonă erau racordate la Universitate. Inclusiv Primăria din Tolouse venea cu comenzi. Toate oraşele din Europa civilizată lucrează cu Universităţile. Numai la noi nu e aşa, se întâmplă că universitatea este ocolită şi nu se doreşte a avea soluţii şi de la noi.

Rep.: Poate că avem manageri publici care nu ştiu că avem Universitate la Galaţi.

Şt Dragomir: Şi nu numai o universitate! Există două universităţi. Pe proiecte, Universitatea Dunărea de Jos cooperează foarte bine cu Universitatea Danubius. Vrem să fim implicaţi, dragi edili, dar voi ne ocoliţi!

Rep.: Poate s-au gândit că nu avem specialişti în soluri, în geodezie…

Şt D.: Ba, avem un Institut Pedologic aici, la Galaţi. Avem şi Secţie de Cadastru. Dar putem veni şi cu soluţii tehnice. Nu suntem solicitaţi. Pentru zona La Elice există soluţie tehnică. Eu am soluţia pentru aşa ceva. Este o rezolvare locală, oferită gratis. Şi totuşi, nimeni din Primărie nu pare interesat. Locuiesc în zonă, şi la fiecare excavare m-am deplasat şi eu acolo, ca orice gălăţean curios. Am văzut cum săracii lucrători scormoneau pământul, mai puneau câte o placă de oţel, inutilă bineînţeles, când lucrau la proiectul în faliment ISPA. Universitatea există ca să se implice, să dea soluţii, să fie în inima acestui oraş. În afară de partea didactică, facem cercetare. Două treimi din activitatea noastră este cercetare. Suntem implicaţi, eu şi colegii mei, în tot felul de proiecte naţionale şi internaţionale.

Rep.: A remarcat şi prorectorul Adrian Lungu – distanţa dintre Primărie şi Universitate nu este un lat de stradă, ci una mult mai mare.

Şt D.: Dacă-şi iubesc oraşul, administratorii oraşului trebuie să renunţe la orgolii. Hai să ne revenim, să renunţăm la orgolii şi să facem treaba cum se face în toată lumea.

Rep.: Ce le oferiţi de data asta „specialiştilor” adunaţi la mesele Primăriei pentru furtună pe creiere, dar care nu zburătăcesc nici o idee? Se pare că nu găsesc nici o soluţie pentru Gropana lui Stan de la Scările Monumentale?

Şt .D.: Soluţia este simplă: trebuie să scăpăm de acumularea de apă provenită din trei surse – pânza freatică, pierderile de apă din conducte şi izvoarele subterane naturale, care colectează la baza Falezei. Situaţia s-a agravat când s-a distrus canalizarea, vechea conductă de canalizare a oraşului a fost spartă. Trebuie introdus în interiorul vechii canalizări un tub de beton precomprimat cu diametrul de cel puţin 1m, care va ajunge până sub restaurantul Valurile Dunării. După cum ştiţi, şi acolo s-a spart conducta, mi se mai poate circula nici pe acolo. Simultan, vor fi pozate şi alte ţevi, care vor drena pierderile de apă şi le vor conduce tot în această conductă. Apa trebuie forţată să se ducă prin această conductă. Inginerii înţeleg ce spun. Denivelarea terenului din dreptul elicei ne spune că acolo este o acumulare de apă care face terenul să cedeze. Groapa a fost deschisă de cel puţin trei ori. N-au rezolvat, au turnat basculante de balast, pământ, dezastrul prăbuşirii continuă. Şi după fixarea conductei, cred că trebuie adăugate două batardouri. Unul la intrare, altul la Dunăre. Dacă Dunărea creşte, să nu fie curgere inversă prin conducte. Nivelul general al apelor creşte. Batardoul este un obturator, care nu permite apei să intre în interiorul oraşului. Când nivelul Dunării este prea ridicat şi apa nu poate fi evacuată, folosim pompe. Vechiul colector n-a produs necazuri cât timp a fost intact. Cum nu a fost atenţie şi competenţă tehnică, a apărut dezastrul. Şi piesele de rezistenţă sunt doi pereţi laterali de beton. Pe unul va fi fixat unul dintre batardouri, iar peste tubul de beton şi peste canalizare se va turna un planşeu de beton armat, care va fi şi fundaţia viitoarei şosele care va subtraversa incinta, direct, fără ocolire. Ce avem acum acolo e o soluţie de conjunctură, dar, atenţie! Planşeul va avea gură de vizitare, tot timpul vom verifica ce se întâmplă dedesubt, câtă apă se acumulează. Apa acumulată acolo se va extrage mereu. Trebuie făcute lucrări de bun simţ şi cu mare responsabilitate. Sunt lucrări pentru 1000 de ani, nu până luna viitoare, când vom avea din nou de lucru.

Rep.: Şi se va stabiliza şi Faleza de pericolul alunecării.

Şt D.: Sigur că da, orice problemă va apare, totul va fi rezolvat în subteran, nu se va mai bloca traficul. Ştiu că există un studiu de la o Academie. Numai oamenii de aici cunosc realităţile terenului. Nu se poate să vină de aiurea tot felul de savanţi, care fac nişte măsurători şi apoi pleacă şi aruncă un studiu. Când e vorba de soarta oraşului, nu ai voie să ai orgolii. Şi foarte important, parcul din zonă va rămâne neatins, va fi cea mai frumoasă esplanadă, cu traficul auto trecut prin subteran.

Rep.: Şi culmea, soluţiile dv nu exclud nici măcar parandărătul. E un termen tehnic pentru orice construcţie cu licitaţii şi adjudecări.

Şt D.: Ha, ha! Ştiu de parandărăt, dar nu e cazul şi aici să mai strecurăm banul public. Şi Galaţiul, şi Brăila suntem într-o situaţie în care nu ne mai permitem jocuri de interese şi alte lucruri. Noi, Universitatea suntem disponibili, doar că partea cealaltă este foarte ocupată… O fi oare ocupată cu pusul oraşului pe hartă?

Silviu VASILACHE 12 - iunie - 2015

One Response so far.

  1. basil spune:

    Stimate domnule profesor,nu numai Primaria va refuza ajutorul ci si varul nica din Panciu .NISTE INGRATI spre deosebire de comunistii din administratia locala din vremurile apuse care au demolat toata zona Romarta veche mai putin casa in care functiona croitoria bunicului.Ce chirie mai incasati domnule profesor ?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...