logoImpact EST nr. 880 - 29.07.2021

În 2018, luna noiembrie, pe SCIAP era lansată lucrarea de „extindere sistem de apă şi canalizare în satele Mândreşti şi Valea Mărului, jud. Galaţi”. Valoarea a fost de 8.544.894,2 RON, adică 1.761.834 de euro. Lucrarea a fost atribuită prin procedură simplificată SC Construcţii Feroviare SA Galaţi. În urma ploilor fără de sfârşit, pe o deschidere de o sută de hectare de teren loess acest versant a fost rupt, iar şanţurile acoperite prin care treceau conductele de canalizare a apelor reziduale, din satul Mândreşti, comuna Valea Mărului Galaţi, au fost făcute ciur. Primarul localităţii, Florin-Virgil Doca, ne-a confirmat acest dezastru, comunicându-mi că l-a informat pe preşedintele CJG, Costel Fotea.
Dar noi opinăm că firma constructoare şi-a făcut treaba lăcomindu-se la bani, nu la muncă temeinică şi în conformitate cu tehnologia şi standardele de calitate. Deci, cam canci compactare serioasă a pământului din şanţurile în care au fost îngropate conductele.
Aşteptăm punctul de vedere al reprezentantului constructorului, chiar dacă ştim cum se comportă terenurile de loess macro – poroase.

(Gelu Ciorici) 24 - iunie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directorul Magearu s

Jupân Pucheanu se încăpăţânează să termine în ultimul său mandat ...

Valea Mărului, în

În ziua de duminică, 18 iulie 2021, oficialităţile din localitatea ...

FCSB în cădere acc

Fără Steaua, FCSB a devenit de pluton! De la echipa ...

De la Cîţu, citire

Preţul bunurilor de larg consum, ale serviciilor, alimentelor, combustibililor, au ...