logoImpact EST nr. 890 - 22.10.2021

Cu barbă şi ochelari negri, şi-a asortat noul look cu un Mercedes pe măsură: negru! Suspansul condamnării rămâne!

Săptămâna trecută şi-a făcut simţită prezenţa, pe şoselele din Galaţi, Chelu Cătălin junior, autorul teribilului accident de pe strada Brăilei din 24 septembrie 2016. În urma acestui accident a rezultat decesul unui tânăr de 31 ani, care conducea un autoturism aflat, din nefericire, în locul şi la momentul nepotrivit. Apariţia tânărului Cătălin la volanul unei maşini a fost observată de mama decedatului, care ne-a sunat şi ne-a adus la cunoştinţă acest lucru, fiind vădit contrariată şi indignată de faptul că acesta are dreptul de a conduce maşina. Aşa cum am prezentat în ediţia ziarului nr. 863 din 18 martie 2021, Cătălin junior a fost condamnat anul acesta, printr-o hotărâre a Judecătoriei Galaţi, la trei ani de închisoare cu suspendare, stabilindu-se şi interzicerea dreptului de a mai conduce orice categorie de vehicule pentru o perioadă de trei ani. De aici a venit şi indignarea mamei decedatului, ea considerând că beizadeaua încalcă sentinţa judecătorească. Ne-am informat şi am aflat că acesta circulă cu dovadă provizorie, legea permiţând acest lucru, până ce se va stabili de instanţa de apel, un verdict final. Aceasta este legea şi ca atare are acest drept de a conduce orice vehicul vrea până la data când va exista o hotărâre definitivă. Nemulţumirea mamei decedatului, Laurenţiu Căpraru, este şi aceea a întârzierii motivării sentinţei. Rudele decedatului sunt vădit nemulţumite de faptul că, la judecarea cauzei la fond, s-a constatat degradarea, distrugerea unei probe esenţiale, zic acestea – este vorba de distrugerea înregistrării video referitor la impactul devastator, cât şi lipsa probei privind examenul toxicologic. Se pare că rudele decedatului sunt nemulţumite de faptul că instanţa de fond nu a aprobat cererile lor referitor la solicitarea prezentării originalului probei video cu impactul autovehiculelor, cât şi la refuzul privind prezentarea raportului toxicologic în instanţă. Sunt suspiciuni, susţin cei din familia victimei, că s-a măsluit proba video a impactului, rudele dorind să se afle cine se face responsabil. Acestea sunt nemulţumite şi de faptul că instanţa nu a hotărât acordarea unei pensii de întreţinere pentru copilul minor al decedatului până la terminarea studiilor. Se aşteptă motivarea sentinţei pentru a face cât mai rapid apel. Vom reveni cu date la finalizarea procesului.

Observator 4 - iunie - 2021

3 Responses so far.

  1. Maxim spune:

    Trebuia sa sune la 112 ca i se faca test toxicologic!!!

  2. Andrei spune:

    Corect ce spuneti dl maxim !! Acest individ se plimba bine mersi toata ziua prin oras !! Unde este politia rutiera ? Oricand poate fi cineva drag in calea lui !! Nu este normal cum se trateaza aceste situatii !!

  3. Ion spune:

    Nu mai scrieți răutăți.
    In aceasta situație cel ce nu a acordat prioritate a fost celălalt participant la trafic.
    Cu siguranța este regretabil, dar celălalt Sofer trebuia sa acorde prioritate.
    Nu mai scrieți răutăți.

Lasa un raspuns la Maxim


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg