logoImpact EST nr. 738 - 22.07.2018

Un conflict de muncă a explodat, marţi, 29 august, la Damen Galaţi. Peste 300 de oameni au protestat în faţa sediului administrativ al companiei româno-olandeze.
La 7 dimineaţa, navaliştii au refuzat să intre la lucru. Mocnea de mult, şi vrajba ţine de salarizare.
Reprezentanţii muncitorilor au precizat că în şantierul naval gălăţean există un deficit de personal de aproximativ 20%, iar în aceste condiţii
angajaţii sunt nevoiţi să muncească astfel încât să acopere lipsa de personal: munca a sporit, dar salariile au rămas neschimbate. De asemenea, protestatarii reclamă punctual că personalul angajat de firme subcontractoare primeşte, pentru aceeaşi muncă, cu 70-80% mai mulţi bani. De exemplu, dacă un angajat direct al Şantierului Naval Damen încasează 2500 de lei – un angajat al unei firme subcontractoare, într-o poziţie cu aceleaşi responsabilităţi, volum de muncă şi nivel profesional ajunge la 4000 de lei/lună.
Cei mai mulţi angajaţi participanţi la protest sunt încadraţi în secţia A1 Corp, dar protestul a perturbat activitatea întregului şantier naval.
Degeaba a încercat să-i abureasca directorul de Resurse Umane şi Afaceri Corporatiste, Florin Spătaru; miercuri, 30 august şi-a anunţat prezenţa preşedintele Consiliului de Administraţie al Damen Galaţi, olandezul Bert Jan ter Riet.
Protestul pică la ţanc, deoarece guvernul tocmai a reîncălzit o iniţiativă de construire a patru corvete militare, la Damen. Investiţia ar urma să se ridice la 1,6 miliarde de euro şi prima corvetă să fie livrată în următorii trei ani.

(D. M.) 8 - septembrie - 2017

Lasa un raspuns


Justiţia a învins

Este de notorietate faptul că numărul foarte mare de credite ...

Justiţia pune capă

Justiţia gălăţeană, printr-o instanţă a Curţii de Apel stopează şirul ...

Amnistie fiscală pe

Sigur că trebuie la anumite perioade timp (de pildă, odată ...