logoImpact EST nr. 739 - 19.08.2018

Un lucru este cert până acum: Sindicalistul Marin Frunză, care şi-a început calvarul de justiţiabil cu un litigiu de muncă pentru că fusese lăsat fără serviciu, a fost împins de către SISTEMUL de Justiţie din România să devină un FUNDAMENTALIST, un procesoman, căci aşa te nivelează SISTEMUL dacă te pui cu el: întâi te deraiază material, social şi psihic, apoi în toate drepturile cetăţeneşti pe care, dacă le (mai) pretinzi, pozezi în cel puţin nebun în faţa LOR.
Acum, după ce de la aproape un NIMIC, dar oricum strivit în dreptul lui MIC, Marin Frunză a ajuns să se judece cu mai toate instituţiile şi reprezentanţii acestora, s-ar putea pensiona de la Palatul CU Justiţie Galaţi, după aproape 20-23 de ani de procese. De aia nici nu are cum să mai învingă, căci ar mai trebui pe sine însuşi să se învingă! Aşa că a preferat să ceară azil politic şi sprijin în toate demersurile lui, unele de-a dreptul fanteziste, gen revendicarea, ca fondator, al STATULUI DACIA!, pe la Haga, Statului Rusia, direct lui Vladimir Putin, şi statului Ungaria, direct premierului Viktor Orban. Desigur că Frunză a apelat la doi vecini… deja tradiţionali în „iubirea” lor faţă de România!
Oricum, printr-un e-mail, un responsabil din guvernul maghiar îl asigură pe Marin Frunză că solicitările sale pentru libertatea de mişcare şi drept de şedere au fost trimise la Ministerul de Interne – Secţia pentru Refugiaţi, la Ministerul Dezvoltării Naţionale şi la Oficiul pentru Imigraţie şi Azil. Apoi îi invocă două legi şi un decret prin care i se conferă statutul de cetăţean cu drept de şedere, pe care oricum l-ar fi avut ca cetăţean european ce se află!
Sigur că Frunză nu a ratat să ceară azil politic nici în Republica Moldova, atâta timp cât este a filorusului Dodon!

Maică Rusie, fă-mă cetăţeanul tău!

Statului Rusia şi Federaţiei Ruse, Marin Frunză le cere acordarea statutului de cetăţean al lor, chiar dacă el este „locuitor dac, cu domiciliul în Galaţi”.
Apoi el cere, nici mai mult (şi nici prea puţin?!) „sprijin pentru recunoaşterea, cosolidarea şi dezvoltarea statului DACIA pe care l-am fondat-înfiinţat-întemeiat-constituit legal împreună cu alţi locuitori patrioţi de bună credinţă şi cu moralitate deosebită”.
Desigur, îl atenţionează pe Ţarul Vladimir Putin că „anumite discuţii nu se pot face decât faţă în faţă”!
După asta vine un strigăt de ajutor, de sprijin, pentru a putea sesiza Curtea Penală Internaţională de la Haga, Amnesty Internaţional şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii în legătură cu tratamentele de tip nazist şi neofascist la care el şi familia sa a fost supus, fiind lăsaţi fără mijloacele de trai esenţiale, fără apă potabilă, apă caldă, căldură şi gaze, servicii pentru care a plătit în avans pentru cel puţin cinci ani, aşa cum declară.
Apoi, Frunză spune maicii Rusii că membrii familiei sale au fost siliţi şi forţaţi să se refugieze în alte state pentru a scăpa de abuzurile autorităţilor şi că România nu este nici ţară, nici stat.
Oricum, cine i-a furat dreptatea lui Marin Frunză are şi obligaţia de a-l aduce la normalitate, altfel nerămânându-i decât să „scuipe şi să plece”, fiindcă fiicei sale i-a fost refuzată eliberarea cardului de sănătate, chiar dacă a cotizat pentru sistem. Tot în dauna acesteia, o instanţă a făcut posibilă exproprierea unui teren pentru care deţinea acte în regulă, cu intabulare, act care nu a fost atacat şi contestat de nimeni…
Desigur că din schema asta aproape completă a persecuţiei nu putea lipsi iradierea…
Spre finalul epistolei către Rusia lui Putin, Frunză se raliază complet unui catren atribuit lui Adrian Păunescu, pe care poetul l-a scris când se afla pe patul de moarte.
Iată-l: „Nu-mi stă în caracter dar mă doboară/ Limbaju-ascuns al poeziei mele/ Băga-mi-aş p–a să îmi bag în ea de ţară/ Cu oameni falşi şi plină de lichele!”
Ne îndoim, însă, că Adrian Păunescu este autorul pomenitului catren.
Restul e…tăcere, sau, mai degrabă, linişte.
Liniştea pe care cei care i-au luat-o, sunt obligaţi să i-o readucă, să i-o redea lui Marin Frunză, atât cât a mai rămas din el. Căci sigur a fost un om întreg, dar trecut prin teribila maşinărie a SISTEMULUI căruia i s-a opus până la…rătăcirea de sine. Iar la asta SISTEMUL chiar se pricepe.
Amin!

Nota redacţiei:

Marin Frunză a primit un răspuns prompt (deşi nu era chiar cel aşteptat de el) din partea autorităţilor ungare la cererea sa de azil. Îl redăm în continuare:
„Stimate dle Marin Frunză,
Vă informăm că în conformitate cu reglementările legale ungare, cererile privind acordarea azilului pot fi făcute doar în persoană, de către solicitatnt, în faţa autorităţilor ungare. Mai multe informaţii privind reglementările de acordare a azilului găsiţi pe siteul Oficiului de Imigraţie şi Azil: http://www.bmbah.hu/jomla/index.php?option=com_k2&view=item&layout=item&id=1128&Itemid=1717&lang=en#
Cu stimă,
Oficiul de Imigraţie şi Azil”

Un Justiţiabil 9 - martie - 2018

Lasa un raspuns


Servland a sedus-o p

Firma Servland SRL Galaţi, administrată de către Gheorghe Pascariu, a ...

Nesimţire şi sfida

Au trecut mai mult de patru luni de zile de ...

De ce politică? De

De foarte multe ori am fost interpelat de anumiţi concetăţeni ...