logoImpact EST nr. 704 - 17.11.2017

În oraş delirul agită toate mediile pentru că toată lumea sună pe toată lumea. Este sunat prefectul care nu are ce face, primarul poate are o soluţie, sunt sunaţi ofiţerii de la D.N.A. care ridică din umeri, se fac plângeri penale, tribunalele se aglomerează. Răscoala este gata să izbucnească. Când în sfârşit apare contabila din concediu, expertul de la Finanţe îi arată un debit şi un credit al unui cont de control pe care contabila nici nu-l mai ţine minte, l-a uitat. Chiar dacă este expert contabil, ea nu l-a folosit niciodată să controleze pe cineva şi oricum contul acela a fost generat automat de softul în care a lucrat. Ea, săraca, se gândeşte ca nu cumva să-i ia cei de la Finante licenţa dar nu s-a pus niciodată să fie luată vreo licenţă de contabil în ţara experţilor contabili. Conturile de control sunt standardizate internaţional, adică sunt valabile pe orice meridian, numai că în România se aplică cum bate vântul. În momentul în care îi arată contul de control al vânzărilor contabilei, expertul de la Finanţe pune în debit o balanţă care se deschide cu un sold al perioadei anterioare şi vânzările, adică totalul facturilor şi bonurilor fiscale iar în credit adaugă exact ce-i place mai mult cash-ul de la stână, retururile dacă există, contra entry, adică soldul situaţiilor în care un furnizor este şi client în acelaşi timp, discount-urile, dacă a acordat vreunul dar uită să pună debitele irecuperabile pe care software-ul de contabilitate îl umple automat. Debitul irecuperabil este atunci când tai o factură la câini şi câinii nu-ţi mai plătesc factura, nu-ţi returnează nici marfa. Când te-au înţepat câinii, te înţeapă şi Finanţele pentru că ţi se cere TVA şi impozit pe profit din nimicul pe care l-ai încasat şi dacă nu le plăteşti taxele, nu-i nicio problemă, vin penalităţile din urmă. În urma controlului de fond se pot acumula pentru o afacere mică mii de euro. Ştiu o spălătorie de pe Coşbuc care are peste 20.000 E penalităţi. Când vede cât trebuie să plătească în urma controlului, patronul intră în panică. Îi trec toate soluţiile posibile prin cap ca un foc încrucişat. Dacă va apela la cămătari, după vreo două luni îl veţi vedea prin centru plimbându-se bătut şi cu o ureche tăiată, dacă apelează la bănci, va fi dator toată viaţă. Pentru că se gândeşte şi la copiii lui, disperat, o dă afară pe contabila care nu a avut nicio vină şi angajează chiar pe inspectorii care controlează. Varianta asta a fost încercată de majoritatea agenţilor mai acătării fără niciun succes, pentru că inspectorii deveniţi contabili de firmă dar plătiţi la negru, ca să fie noaptea minţii, au venit, au colorat dosarele, au cumpărat altele pe care le-au aliniat, îngrijit ca pe răsăduri de flori, cu totul şi cu totul degeaba pentru că amenzile au început să curgă din nou şi mai mari.

În momentul în care încep controalele de fond ca să evite stresul din clădire, pur şi simplu ofiţerii Gărzii Financiare, mă rog, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală cum i se spune azi, îşi deschid birourile în restaurante, dar fiecare restaurant are echipajul lui. După ce beau şi mănâncă trei-patru ore din programul de opt, când dau să iasă din restaurant, instinctul de câine îi întoarce puţin spre bonul fiscal, dar nu mai un pic, pentru că ar fi culmea să-l solicite pentru o plată pe care nici nu au făcut-o. Pentru că uneori un câine devine indezirabil, orice cedează nervos, ori dă prea multe informaţii Presei, S.R.I.-ul instalează în fiecare restaurant câte un radar care se poate lăsa pişcată de fund, dar notează totul şi tot ce se spune şi tot ce se consumă. Pentru că nici Parchetul nu vrea să fie mai prejos, instalează şi el radarul lui, astfel încât se poate spune că se ştie totul şi nu se ştie nimic. Dacă un locotenent dă în judecată Instituţia pentru că a fost eliminat pe nedrept i se spune la ureche să stea liniştit pentru că a avut tot timpul radarul pe el.

În războiul câinilor, sunt unii care nu mai fac faţă şi o iau pe arătură la propriu, nu mai suportă nicio maşină, nicio clădire, nici oameni, numai câmpii şi mersul pe jos. Merg de nebuni trăgând de sacoşe după ei.

Când capo de tutti capi îi cheamă din nou pe parlamentari pentru că fata lui îşi deschide un cabinet notarial şi are nevoie de un sprijin de început de activitate, parlamentarul care stă cel mai aproape de urechea lui la şedinţe scapă un icnet de râs involuntar şi-i răspunde tâmp: “Dar i-am ucis… “ Capo se întoarce spre el, îl priveşte în ochi şi-i spune înţelegător: “Vedeţi ce se poate face. Am şi eu cheltuielile mele.“

În momentul în care câinii află că trebuie să atace din nou, îi bufneşte râsul. Se duc mai întâi în biroul din restaurant să bea un pahar de vin pentru că mâine nu se mai ştie. Oricum se apropie alegerile şi poate că e mai bine să stea liniştiţi.

Acum când intraţi în prăvălia patronului puteţi să-i cereţi şi bonul fiscal pentru că omul vi-l dă zâmbind amabil, şi-aşa l-a tăiat degeaba la câte penalităţi trebuie să plătească. Îl înregistrează contabila mai târziu pe care oricum o plăteşte inutil.

Cristian BIRU 22 - septembrie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...

Noi scumpiri la gaze

Anul Nou ne aduce nouă noi scumpiri, să ne învăţăm ...