logoImpact EST nr. 813 - 31.03.2020

Este vorba despre terenul de pe strada Domnească pe care Fabrica Apollo a produs săpunuri obişnuite şi săpunuri de lux încă din perioada interbelică. Sigur că după 1990, când au intrat tare în noi alde Ariel, Palmolive etc, s-a dus dracului şi fabrica asta în câţiva ani. Sigur, avea şi o secţie în valea oraşului care producea leacuri şi vopsele.
Ambele au fost vândute la pachet, ele prezentând interes doar din punct de vedere al terenurilor, căci nici cel mai iscusit industriaş nu le-ar fi putut reanima şi aduce în competiţie cu mamuţii care produc mărci de săpunuri, detergenţi, lacuri şi vopsele care sunt branduri pe tot globul.
Pe scurt, Fabrica Apollo şi secţia ei au fost cumpărate de firma Mariano, care dimpreună cu gazetarii Radu Macovei şi Grigore Lazarovici i-a înzestrat cu hectarele de teren necesare pe cei de la Real (acum Auchan) şi pe cei de la Selgros. Acum, aceeaşi firmă, care a înzestrat şi Kauflandul din Micro 40, iată îi face oameni şi pe cei de la Penny, cărora le-a vândut 7000 de mp la preţul de 170 euro /mp. Acesta este preţul declarat de către prietenul Marian Băilă, supranumit TRĂILĂ, după ce a trecut printr-o septicemie şi printr-un grav accident de circulaţie. Plus că duce în cârcă o urâtă spondilită ankilopoietică, aşa cum şi eu duc de la vârsta de 18 ani. Firma şi-a păstrat 5000 de metri pătraţi cu intenţia de a construi aici blocuri de locuinţe. Revenind la Penny, cu siguranţă vadul este bun, căci de la Modern până la parcul CFR, pe Domnească este doar un singur complex alimentar mai acătării. Dar cea mai mare veselie va fi pentru bolnavii din spitalul TBC, situat în spatele viitorului Penny, căci vor găsi haraşpincă la preţ bun, dar bucuroşi vor fi şi internii de la azilul de bătrâni, de vizavi, căci vor putea cumpăra pufuleţi la preţ de angro.
În rest, domnule TRĂILĂ, prietene Marian Băila, impotenţii şi proştii să fie modeşti, căci au motive, iar în ce-i priveşte pe poponari, condoleanţele mele pentru ei căci nu au fost în stare să descopere FEMEIA!

Gelu CIORICI 24 - ianuarie - 2020

One Response so far.

  1. Dino spune:

    Băilă ăsta a fost băiat deştept, a luat-o uşurel de jos, s-a băgat oleacă în politică, a luat BAZA 17, a luat şi Apolo, a luat şi Viaţa liberă, e tare. Sunt curios, oare ce spate a vut, că n-a fost el Greuceanu.

Lasa un raspuns la Dino


Din categoria „Ori

Ca (şi) prefaţă În viaţa unui om există două iniţiative, aparent ...

Ultima oră: Trei zo

Descinderea celor cinci medici veniţi-aduşi în vizită (de lucru, aflăm!) ...

Multimilionarii în

De multe zeci de ani tot repet o butadă care ...

Didona a trecut cu t

Da, de ceva timp, celebra firmă care s-a mutat cu ...

UPC devine Vodafone

De la 31 martie, 2020, operatorul de telefonie fixă, cablu ...