logoImpact EST nr. 755 - 16.12.2018

În semn de protest faţă de numirea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei, profesorul Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti, a demisionat din CNATDCU. Din anunţul de pe pagina sa de Facebook acesta subliniază că a demisionat din cauza desemnării ca ministru al Educaţiei în Guvernul Dăncilă a unui universitar care „suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române”. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) este o instituţie esenţială pentru mediul universitar, fiind practic gardianul corectitudinii academice.

Domnule Ministru,
Prezenţa mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă şi ar induce unui observator imparţial de bună credinţă falsă impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră şi a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declaraţiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aş fi pus în situaţia de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile.
Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică şi asumarea unor funcţii în serviciul comunităţii academice cu valorile integrităţii profesionale în care continui să cred cu obstinaţie. Şi am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decenţă publică este să mă retrag din toate funcţiile asociate cu funcţionarea Ministerului Educaţiei.
Atâta timp cât poziţia de ministru a fost gerată de un obedient membru de partid, executant servil al poruncilor venite ”de la centru”, deşi nu m-am simţit în ordine cu mine însumi, am considerat că nu există – încă – o puternică incompatibilitate între, pe de o parte, faptul că demnitarul cu cea mai înaltă funcţie în sistemul de educaţie era un agramat lamentabil şi un incult irecuperabil şi, pe de altă parte, lucrarea mea în slujba acreditării academice în domeniul meu de expertiză, filosofia. Am considerat că e o datorie pe care o am faţă de comunitatea mea profesională.
Dar acum, lucrurile au luat o întorsătură grotescă!
Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este şi rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române şi ar trebui, mai degrabă, să „pună mâna” pe o carte elementară de sintaxa şi de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriaşă pentru copiii şi viitorul acestei ţări, … ei bine!, în astfel de circumstanţe, prezenţa mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăţi sufleteşti.
Din păcate sau, cine ştie, poate din fericire, constat că nu mai sunt contemporan cu propria mea epocă sau cu timpul vieţii mele! Este momentul să mă retrag în linişte şi să „îmi cultiv propria grădină” (Voltaire).
Fără speranţă, dar împăcat cu mine însumi,
Mircea Dumitru

(R.I.) 9 - februarie - 2018

Lasa un raspuns


Scandalul corvetelor

Acum trei săptămâni, Ministerul Apărării a deschis, în sfârşit, plicurile ...

Conducerea Spitalulu

După modelul consacrat de către comisarul şef Marius Dobrea, şeful ...

Speranţă cu clauz

Deşi, chiar în mandatul lui Ionuţ Pucheanu, multe străzi s-au ...