logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Clădirile de patrimoniu care alcătuiesc Pescăriile Statului, cea mai mare piaţă de peşte din România construită la iniţiativa ministrului Agriculturii şi Domeniilor I. N. Lahovary şi a directorului Grigore Antipa, la începutul secolului trecut, pot repune Galaţiul pe harta turistică a României. Plasat pe malul Dunării, ansamblul architectonic devenit monument istoric are ieşirea spre fluviu la cheiul pescăresc, un alt monument istoric pe care au păşit membri ai Familiei Regale a României. Printr-un efort financiar benefic, susţinut şi din fonduri europene, municipalitatea ar putea recupera clădirea de patrimoniu şi ar putea să o integreze într-un proiect turistic care să atragă firmele care organizează croaziere pe Dunăre.
În acest moment, clădirea de patrimoniu aparţine unei firme bucureştene, la care a ajuns după falimentarea firmei Pescogal SA de către pesedistul Florin Pâslaru, şi este administrată de producătorul de ulei comestibil Prutul SA.
Monumentul istoric poate fi transformat într-un ansablu turistic cu restaurante, magazine şi sală de concerte
Galaţiul şi gălăţenii au avut tot timpul complexul faptului că, deşi oraşul se află la porţile Deltei şi este un port multicultural, cu o bogată tradiţie negustorească, nu prezintă interes turistic. Clădirile ce alcătuiesc Pescăriile Statului se desfăşoară pe o suprafaţă de aproape un hectar. Investiţia iniţială, începută pe 27 iulie 1912, a cuprins o hală pentru vânzarea la licitaţie a peştelui, compartimente pentru comercianţii angrosişti şi pentru comisionarii de peşte, o hală de ambalaj şi expediţie, staţia de încărcare a peştelui în vagoane, o cameră frigorifică centrală, o piaţă pentru căruţele în care era încărcat peşte pentru comerţul rural, o ceainărie şi alte depozite de gheaţă. Toate aceste compartimente pot fi regândite pentru activităţi turistice care să-i atragă pe europenii şi americanii îmbarcaţi pe navele care fac croaziere în Delta Dunării. Odată cu reconstituirea proiectului iniţial al ansablului architectonic, spaţiile pot fi regândite şi transformate în restaurante cu specific pescăresc şi cu specific românesc, unde să se facă degustări de vinuri autohtone. De asemenea, unele spaţii pot fi gândite să devină magazine de unde turiştii să poată cumpăra suveniruri, artă contemporană românească şi orice alte produse care pot atrage un occidental aflat în concediu. Importantă este realizarea unui spaţiu cultural, o sală de concerte şi de expoziţii, care să-l pună pe turist în legătură cu cultura locală. În aceste condiţii, Galaţiul ar oferi navelor de croazieră (care ne ocolesc acum) toate facilităţile unui popas de câteva ore.
Reţeta prezentată nu este nouă şi a fost experimentată în mai multe locuri din lume. Spectaculoasă, în acest sens, este renaşterea portului pescăresc din Tel Aviv, Namal, care şi-a găsit vocaţia turistică prin promenada, magazinele, restaurantele şi chiar o sală de concerte deschise acolo.

S.Ţ. 20 - octombrie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...