http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 979 - 20.04.2024

Joi, 30 septembrie, am scris aici, în Impact, cam în ce hal a ajuns acest monument istoric.Credeţi că s-a rezolvat ceva? Am fost ieri pe acolo şi e mai rău ca-n septembrie. Măcar atunci buruienile erau verzi. Gunoaiele sunt la locul lor şi vegetaţia a prins rădăcini în zidul construcţiei.
Eu am dreptul să scriu şi Ei au dreptul să facă nimic sau să se facă de râs.
Dar cine sunt ei, cei care ar trebui să se intereseze de aceste lucruri?
Să o luăm pe comisii:
1. La C.L. comisia nr.4 – pt. cultură
2. La C.J. comisia nr.4 – pt. cultură
3. La C.J. comisia nr.6 – pentru refacerea monumentelor istorice
4. Comisia zonală a monumentelor istorice nr. 5 de la Iaşi.
În paralel cu aceste comisii, la C.J. există şi Direcţia Patrimoniu şi, cireaşa de pe tort, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, ce îndeplineşte atribuţiile ministerului pe teritoriul judeţului Galaţi. Aici directoreşte Negoiţă al nostru.
Valerică Cătălin Negoiţă e mare şaf la Cultură de vreo doişpe anişori.
Naş-su a ştiut de ce a făcut botez la dublu.
Dacă-l cauţi pe Valerică, îl găseşti la D.J.C. Galaţi, iar pe Cătălin cam în acelaşi timp la Universitate, unde domnul conferenţiar predă ceva legat de jurnalism.
Dar să revenim cu picioarele pe pământ, adică pe mizeria din jurul monumentului istoric.
În dată de 15 octombrie primesc depeşa cu nr. de înregistrare 1592/14.10.2021 de la D.J.C.Galaţi semnată de Cătălin Negoiţă (eu ştiam că Cătălin prestează la universitate şi Valerică la cultură, dar ce mai contează când în Românica toate sunt prin rotaţie), cu o notificare năucitoare:
„Prin prezenta, sunteţi explicit notificat că orice diseminare, copiere, retransmitere sau comunicare în orice altă formă, totală sau parţială, a acestui mesaj, fără a avea în prealabil acordul scris al emitentului, este interzisă.”
Redau în continuare extraordinarul şi secretul răspuns primit de la D.J.C.Galaţi:
„Situaţia vegetaţiei ce a crescut în jurul Porţii de Han Turcesc a fost adusă de către D.J.C.Galaţi în atenţia Primăriei Municipiului Galaţi, proprietarul terenului, iar solicitarea noastră în vederea luării de măsuri s-a concretizat prin Acordul scris nr.10/30.08.2021 cu privire la notificarea prealabilă, nr.1350/20.08.2021 în conformitate cu O.M.C. nr.3037/2020 pt aprobarea procedurii privind notificarea prealabilă şi emiterea acordului scris, în cazul executării lucrărilor în condiţiile prevăzute de art. 11, alin.(2) şi (4) din Legea 50/1991.”
Chiar dacă totul e scris în aşa fel încât să nu înţelegi nimic,în final se trage o concluzie şi se lămureşte problema:
„În consecinţă, Primăria va executa lucrări de igienizare, conservare şi protejare a monumentului istoric, până la data de 30.11.2021”.
Iată că a trecut toamna, iarna a sosit, frunzele oţetarilor au căzut şi nu ne mai rămâne decât să aşteptăm primăvara când „situaţia vegetaţiei” va reveni la normal.
Eu cred că membrii comisiilor de specialitate de la C.L. şi C.J., plus angajaţii direcţiilor de patrimoniu şi cultură sunt atât de mulţi încât nici nu se cunosc între ei. Cum ar fi dacă toţi se vor întâlni la Poarta de Han Turcesc şi în timp ce socializează fac şi curăţenie? Hai că nu e aşa de greu să faci mişcare vreo juma’ de oră.
Cine ia iniţiativa şi face convocatorul?

Silviu Teodoru 9 - decembrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Exercițiu tactic cu

Militari din Divizia Aeropurtată 101 au desfășurat, săptămâna trecută, la ...

Primele 15 mașini e

Primăria municipiului Galați continuă acțiunile pentru un transport modern și ...

FOARTE BUNĂ...

Foarte bună prestația Doctorului Cârstoiu, la B1, aseară! Da, așa ...

Derută între Faceb

Nu sunt de acord cu utilzare datelor mele din telefon ...

Am avut dreptate?

Citiți și comentați! Ucraina , dincolo de tragedia în care este ...