logoImpact EST nr. 880 - 29.07.2021

Da, Ţara crapă de sărăcie şi de săraci, dar aceşi cetăţeni „speciali” pentru nimic şi-au dat privilegiul de a mânca de la gura săracului majoritar. Că doară nu de la jmekerii de afacerişti-mituitori cu spate politic. Ei datorează numai din nevirarea de TVA 67 de miliarde de euro, către bugetul de stat. Din această imensă sumă, se pot plăti şi pensii speciale, se pot construi spitale regionale, autostrăzi, creşe, grădiniţe şi şcoli, se pot plăti pensiile săracilor, fără a ne împrumuta pentru a lăsa datorii copiilor noştri etc. Dar lor nu le pasă că sunt o ruşine europeană… Numărul lor tot creşte şi, iată, luna trecută erau în plată 170.000 de astfel de atârnaţi de bugetul de stat ca în toată scurta lor activitate de minimum 20 de ani.
Haideţi să vedem dacă vreunul dintre aceşti 170.000 are vreo brumă de onoare să iasă public şi să spună: „Onorată sărăcime, iată, am mustrări de CONŞTIINŢĂ (chiar, ce o fi aia?!), depresii şi insomnii la gândul că eu nu merit această pensie specială de 20.000 de lei ! Vă rog să îmi calculaţi acest drept legal, după lege, adică pe principiul CONTRIBUTIVITĂŢII, căci am avut salariu european ca procuror, judecător, poliţian, sereist, aviator civil sau apevist postdecembrist! Dacă nu se poate din cauza legii pe care ne-am dat-o, IO, magistratul X îmi voi dona partea din pensia care nu mi se cuvine celor cărora soarta le-a întors fix curul nostru care stă pe mormane de bani nemeritaţi”.

Repede mâna sus toţi specialii care aveţi astfel de realizări doar din lefurile europene !

Percheziţiile organizate de autorităţile ruse în casa unui colonel de Poliţie din Rusia acuzat de corupţie au scos la iveală că poliţistul trăia într-un adevărat palat, în care, inclusiv toaleta era suflată cu aur.
Potrivit Digi 24, cercetările au fost făcute într-un dosar de luare de mită. La percheziţii, pe lângă foarte multe obiectele scumpe, la loc de cinste a stat toaleta aurită, care a ajuns rapid pe internet şi face subiectul a nenumărate glume.
Potrivit sursei citate, comitetul de anchetă a publicat imagini cu opulenta reşedinţă a colonelului de poliţie Alexei Safonov din regiunea Stavropol din sudul Rusiei.
Ancheta îi vizează pe colonel şi 35 de subordonaţi, care sunt acuzaţi că au primit mită peste 250 de mii de dolari. Ei riscă între 8 şi 15 ani de închisoare.
„O adevărată mafie funcţiona în regiune”, a declarat parlamentarul partidului Rusia Unită, Alexandr Khinshtein, care a făcut publice fotografii cu vila lui Safonov pe pagina sa de socializare.

(Grigore CORBU) 22 - iulie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directorul Magearu s

Jupân Pucheanu se încăpăţânează să termine în ultimul său mandat ...

Valea Mărului, în

În ziua de duminică, 18 iulie 2021, oficialităţile din localitatea ...

FCSB în cădere acc

Fără Steaua, FCSB a devenit de pluton! De la echipa ...

De la Cîţu, citire

Preţul bunurilor de larg consum, ale serviciilor, alimentelor, combustibililor, au ...