logoImpact EST nr. 704 - 17.11.2017

Conform noii legi a salarizării, bugetul de stat va plăti lunar slujitorilor bisericeşti ai tuturor cultelor legal recunoscute, între 65 şi 80% din cuantumul acestora, un total de 103.256.000 lei noi. Cresc şi salariile personalului neclerical şi ale profilor de religie. Anual, iau calea nevoii de credinţă, din banii publici, aproape 1,24 miliarde de lei noi, care în euro înseamnă peste 275 de milioane!
Aici vom publica salariile brute ale personalului clerical din eşaloanele doi ale conducerii. Pentru cei 46 de vicepreşedinţi de uniune (la romano-catolici), vicari generali şi administratori, consilieri patriarhali şi prim-rabinul cultului mozaic, plătim lunar salarii de minim 5.517 lei noi.
Vicarii episcopali, secretarii patriarhali, inspectorii generali şi vicarii administrativi, în număr de 41 de bucăţi, vor primi salarii minime de 5.101 lei.
Dar avem şi o armată de 720 de inspectori eparhiali, secretari la cancelaria patriarhală, exarhi şi protopopi care vor primi salarii de minim 4.600 de lei. Uşor peste jumătate sare, ca număr, şi armata celor 466 de stareţi, maici superioare şi egumeni, care vor avea salarii de minim 4.371 de lei.
Cele 19.899 de persoane care lucrează ca personal neclerical (dascăli, îngrijitori, şoferi, mecanici) vor primi un ajutor financiar de la stat egal cu salariul minim brut pe economie. Profesorii de religie (în număr de circa 6.500) sunt plătiţi integral de la bugetul de stat cu salarii de cel puţin 4.007 lei.
Doamne ajută ca România să nu crape cu această neserioasă şi netemeinică majorare a salariilor plătite din bugetul de stat!
Desigur, guvernul nu a făcut decât să-şi majoreze masa de impozitare, dar nici Dumnezeu nu ne poate spune cât poate dura figura asta cu MUTAREA BANILOR DINTR-UN BUZUNAR ÎN ALTUL!

(G.E.) 29 - septembrie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...

Noi scumpiri la gaze

Anul Nou ne aduce nouă noi scumpiri, să ne învăţăm ...