logoImpact EST nr. 850 - 01.12.2020
logo

logo

Pentru început, să facem un comentariu referitor la scandalul cu ameninţări, unele chiar realiste, al lui Florin Talpan, juristul Clubului CSA STEAUA BUCUREŞTI, la felul, de data asta nici măcar mascat, în care LPF şi FRF susţin dintr-o umbră străvezie echipa lui Gigi Becali. FCSB, de data asta arătând pe faţă nivelul de corupţie din prăpăditul nostru de fotbal. Astfel, Justin Ştefan, juristul LPF, a ieşit la interval cu nişte aşa zise explicaţii de râdeau şi nişte curci de pe maidan, ca la grădiniţă grupa mare! „Cine poate să-mi ia mie dreptul să pun întrebări din istoria fotbalului românesc?” Răspuns: Dar pe noi, chibiţi vechi, de ce încerci să ne prosteşti. Păi cine a câştigat Cupa Campionilor Europeni, Steaua sau FCSB? I-atât de bună telemeaua lui Becali, încât să-ţi pierzi memoria în aşa ha? „Şi cine mă împiedică pe mine să cred că FCSB-ul nu este continuatorul Stelei?”
Cum cine, domnule aproape jurist? Justiţia română, care a dat câştig de cauză în cel puţin 17 procese pentru CSA STEAUA BUCUREŞTI, chestii pe care nu mă îndoiesc, le ştiţi şi dumneavoastră. De fapt, la un moment dat, chiar afirmaţi că: „Şi cu toate astea, totuşi, trebuie să respectăm şi deciziile justiţiei.” Dar o spuneţi de parcă aţi face un mare favor acestei instituţii din România. Şi, ne întrebăm noi, de ce n-o faceţi mai abitir, domnule jurist? Să fie cumva ceva obligaţii?

Punctul doi cu moţ

Dan Petrescu s-a răzgândit. Nu mai renunţă la post. Explicaţia? Două milioane de euroi pe care va trebui să le deconteze în caz că pleacă, nu-s din drum. Şi asta, deşi are două oferte concrete, Al Nasv şi Al Wasl, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Şi-apoi, sincer, mă cam îndoiesc că, aşa cum dau unii prin presa centrală, conducerea CFR-ului ar vrea să scape de „Bursuc”. Antrenorul a fost adus cu mari insistenţe din China, unde câştiga o mulţime de bani faţă de salariul de la CFR. De când a ajuns din nou la Cluj, a umplut visteria clubului cu euroi. Numai un tâmpit doreşte să-şi omoare găina care face ouă de aur. S-a mai încercat fără el, dar n-a mers. Aşa că…

Sinceritatea juristului Justin Ştefan

Referitor la afirmaţiia lui Mirel Rădoi, cum că s-a încercat să fie mituit cu 50.000 de euro pentru ca să convoace un jucător la naţionala U21. „O astfel de declaraţie, spune domnia sa la modul generic şi deloc retoric, trebuie analizată şi prezentate probe.”
Dar la problema cu CSA STEUA şi FCSB sunt probe palpabile date de organele de justiţie, iar domnia voastră le ignoră cu măiestrie. Şi-apoi ne mai mirăm de ce oamenii nu cred în justiţiari. Unii dintre ei, la un moment dat, Gigi Becali, într-un moment ceva mai euforic, afirma cu emfază, că nu-şi face probleme, că dosarele dintre CSA Steaua şi FCSB putrezesc prin beciurile justiţiei, acum putem să-l credem de-adevăratelea.

AS Roma – CFR Cluj 5-0

Orice om normal la cap, în urma acestei întâlniri, şi la scorul existent, nu poate considera altfel, decât că orice comentarii sunt absolut inutile. Cu toate astea, câteva păreri personale sau chiar colective, tot se desprind:
1 – În urma acestui rezultat catastrofal, ori patronul Neluţu Varga dă cep la pungă şi completează un lot decimat, cârpit în funcţie de nevoi cu nişte petece vechi şi de altă culoare.
2 – Ori Dan Petrescu musai trebuie să înveţe să ciripească pe arăbeşte.
3 – Ori se înjugă amândoi la această căruţă cu roţi actualmente pătrate.
Despre unii dintre componenţii lotului de jucători, fără comentarii. Şi asta pentru că rezerve, ioc. Curiozitatea este că, de regulă, ardelenii sunt oameni prevăzători. Dar să exemplificăm: Vinicius, Cestor Omrani, accidentaţi, Burcă posesor de COVID-19 fără pemis, Bordeianu dat pe lovele multe. Astfel, echipa este dezarticulată şi fără un ţel concret. Iar Dan Petrescu este doar antrenor, nu şi magician.

Ioan Dan PINTILIE 20 - noiembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Lungul drum al Româ

Mulţi români uită că aderarea în 2007 la Uniunea Europeană ...

Ambasadorul SUA la B

Un colaborator din SUA al Impact-est, gălăţean get-beget la origine, ...

Situaţia sectorului

Ministrul Adrian Oroş a participat la şedinţa de lucru organizată ...