logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Normalitatea în UK (sau cel puțin în Londra, observată pe viu și semi-vie) nu prea aduce cu cea de acasă. În primul rând, aici toată lumea citește ziarul, inclusiv tinerii, urmând ca, ulterior, să discute despre noutăți, despre cum influențează acestea economia sau cum îi afectează personal, incluzând și speculații despre ce se va mai întâmpla pe tema respectivă. Eu nu am văzut un astfel de comportament acasă, nici măcar din partea mea. Ajungi aici direct în mijlocul unui vârtej și trebuie să te menții, înveți normalul din mers. Acum nu concep să las o zi să treacă fără să mă pun la curent. Poate este și datorită domeniului în care lucrez/studiez. Dar cu siguranță este un minim necesar pentru ca tinerii să devină mai implicați în lucruri pe care îi privesc în mod direct sau indirect.
* * *
Aici fiecare își are drumul său, fie că îl cunoaște sau nu, dar cu toții muncesc pentru a ajunge unde consideră ei că și-ar dori. Totul pornește de la acel „vârtej” despre care vă pomeneam: ori mergi în ritm cu el, ori te-ai dus. Acasă, foarte puțini din rândul tinerilor erau implicați și mă îndoiesc că s-ar fi schimbat mare lucru. Nu există intenția aceasta de a „răzbi la lumină”, ba mai degrabă o atitudine delăsătoare („Oricum nu merge nimic în țara asta”), de parcă nu tot pentru ei înșiși ar lupta. Și țin să menționez că nu e întocmai vina lor. Păi dacă de când îi naștem ne tot văităm și ne înhămăm la drumuri care duc către o rutină pe care nu o suportăm, dar de, măcar aduce bani, ce să înțeleagă ei mai mult de atât? „Lasă, că eu sunt bătrân de acum, ce îmi trebuie mai mult? Avem ce ne trebuie”. Eu, după mai bine de un an în vârtej, nu pot să accept nici în ruptul capului așa ceva. Cum este, domnilor, posibil să nu îți dorești să avansezi în carieră, oricare ar fi ea? Consider că poate nu s-a muncit îndeajuns ca să se ajungă acolo. Păi eu dupa zile și nopți de chin și de abia, de abia am un inetrnship nu pot concepe să nu mă ambiționez să tot cresc. Cu cât mai departe, cu atât mai bine. Și așa am un dor de ducă nestăpânit.
* * *
Și apoi țin să menționez cât de normal este să discuți deschis cu oamenii. Aici orice student cu întrebări deștepte și cu o vizibilă dorință de avansare poate invita un director economic, să zicem, la o cafea pentru a afla mai multe despre rolul și impactul acestuia. Din tot ce îmi amintesc eu (nu am uitat nimic), directorul e DIRECTOR și studentul e STUDENT și cam atât, fiecare să își vadă de drumul lui, excepția făcând-o cazul în care părinții plodului îl cunosc pe Gică de la Gigel Co. Și nu este vorba de Partidul PSR (Pile Și Relații), ca să ne înțelegem. Și aici există opțiunea de a îți folosi cunoștințele personale în mod constructiv, doar că te bagă în seamă și dacă nu dispui de ele și în niciun caz nu te tratează cu superioritate și dezinteres.
* * *
Ca să nu vorbim despre cât de normală este conduita, plătirea biletului de autobuz, aruncarea gunoiului la coșul care trebuie, existența locurilor speciale pentru bătrâni și oameni cu dizabilități, un sistem birocratic eficient, o revoluție digitală care te scutește de drumuri fără niciun rost (nu trebuie să mă duc la bancă să îmi deschid un cont bancar, pot face asta și de pe telefon, iar ei au grijă să verifice bine totul).
Normal este și să fii cine vrei tu, cum vrei tu. Aici e normal să te exprimi cum îți dorești, în limita bunului simț, fără să te ia cineva peste picior. Fiecare își vede de treaba lui, pe când acasă mi-ar fi și frică să mă gândesc câte comentarii atrage un bărbat cu părul roz și petic de pirat la ochi.
Normal este să întrebi dacă nu știi și să ți se răspundă, oriunde ai fi. Acasă există o frică nemaipomenită de a pune întrebări, să nu care cumva să zică oamenii că ești prost pentru că nu știi sau să te mai și ia la mișto.
Aici există o naturalețe în comportament, pe când acasă purtăm cu toții măști ca să nu ne bârfească vecina de la parter și tanti florăreasa. Acasă trebuia să fii cine pretindeai mereu că ești. Trebuia să te apropii de oamenii pe care îi aveai mereu aproape, colegi sau rude, și poate că nici nu îți erau prieteni, nici nu aveați interese comune, un fel de hai să îți pierd și ție vremea cu mine. Aici e normal să menții relații bune cu cei pe care îi ai des în imediata apropiere, dar să alegi cu cine te aliniezi, să îi cauți pe oamenii aceia, iar ei să îți și răspundă.
Nu vreau să se înțeleagă că am numai lucruri de reproșat, eu îmi iubesc România și Galațiul, dar nu îmi pierd vremea zburdând pe câmpiile roz cu lucruri bune și frumoase. Așa cum e țara mea, eu o iubesc, dar așa cum e ea, o să mai rămân o vreme pe aici…

Andrada Ciorici, alias Vitamina A&C 20 - octombrie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...