logoImpact EST nr. 802 - 18.01.2020

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Aceasta e România de azi: 13% dintre români ar alege să nu meargă la vot dacă ar primi, la schimb, 1.000 de lei.

Sondajul-experiment a fost realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), pornind de la o provocare a jurnalistului Cristian Tudor Popescu, lansată la postul de televiziune Digi24: Ce ar fi ca statul să le permită oamenilor să aleagă între o sumă de bani şi vot? Presupunem că şi calea inversă, adică românii să primească o sumă de bani cu condiţia de a merge la vot, ar întruni cel puţin acelaşi procent. Cu atât mai mult, cu cât pomenile electorale constând în pungi cu ulei, zahăr, făină, pui congelaţi, găleţi din plastic, ceasuri, jachete, veste, şepci, căciuli, umbrele, brichete, chibrituri şi în atâtea alte bunătăţi umilitoare pentru bătrânii şi săracii satelor, dar şi pentru locuitorii mahalalelor, ai oraşelor şi orăşelelor stăpânite de molima sărăciei, au fost interzise printr-o lege adoptată acum trei ani.
Pomenile electorale pe care le-am enumerat aici, şi încă nu sunt toate, se regăsesc în textul legii. Românii, desigur, doar o parte din ei, au fost obişnuiţi să voteze în schimbul a ceva. Iar dacă acest ceva le-a fost interzis, mulţi stau acasă, răspunzându-şi singuri (la gura sobei, când alegerile prezidenţiale şi parlamentare au loc iarna, sau uitându-se lung la tarlaua pârjolită de secetă sau la casa care stă să cadă pe ei, când se desfăşoară alegerile locale de primăvară) la întrebarea, pentru ei elementară: „Adică cum să votez degeaba?”. Aşa se explică şi participarea la vot tot mai scăzută de la un ciclu electoral la altul, începând cu 20 mai 1990.

Captivi fără speranţă ai „României profunde”

Acest 13% reprezentând votul românilor contra unor foloase materiale sau a altor favoruri a prins rădăcini adânci încă de la primele alegeri postcomuniste. Atunci procentul a fost considerabil mai mare, întrucât pomenile electorale ale lui Iliescu – FSN au constat în subvenţionarea marilor fabrici şi uzine, a mineritului din Valea Jiului şi nu numai, toate aflate în moarte clinică. Asta a însemnat menţinerea a milioane de locuri de muncă ce au adus pagube uriaşe bugetului de stat.
Acel binecunoscut „nu ne vindem ţara“ a însemnat descurajarea oricăror investiţii străine, care ar fi disciplinat desigur economia inclusiv prin reducerea locurilor de muncă. Prin menţinerea industriei energofage, prin atragerea nostalgicilor, în special a pensionarilor, pe tărâmul unui „comunism cu faţă umană”, de tip Gorbaciov, prin afişarea unei false cumsecădenii de om între oameni, în 20 mai 1990 Iliescu a reuşit să scoată la vot peste 86% dintre alegători, fiind ales preşedinte cu 85% din voturile acestora. A câştigat din primul tur scaunul de la Cotroceni, fiind votat de 12,2 milioane de români, din totalul de 14,3 milioane care au umplut secţiile de votare.
Doi ani mai târziu, Iliescu a fost ales preşedinte „doar“ de 7,3 milioane de votanţi fesenişti, reprezentând 61,4% dintre alegători. Emil Constantinescu a pierdut cu 38,6% (4,6 milioane de voturi). Prezenţa la vot în turul al doilea a fost de 12 milioane de alegători (73,2%), adică cu peste 12 procente mai mică decât în urmă cu doi ani, în „duminica orbului“.

Moştenirea lui Coposu, irosită pe apa sâmbetei

În 1996, în bună parte datorită moştenirii pe care a lăsat-o Corneliu Coposu românilor care şi-au păstrat discernământul, Emil Constantinescu a câştigat preşedinţia în faţa lui Ion Iliescu, fiind votat în turul al doilea de 7 milioane de alegători (54,4%). Preşedintele PDSR, fost FSN, a pierdut aproape un milion şi jumătate de votanţi faţă de alegerile precedente, la o prezenţă la vot cu un milion mai mare decât cea din 1992.
Ce s-a întâmplat oare în cei patru ani de domnie a lui Iliescu, Văcăroiu şi a „patrulaterului roşu“ format din PDSR (actualul PSD), PRM, PUNR şi PSM de s-a ajuns la acea răsturnare de situaţie? Răspunsul ţine de mobilizarea unei părţi a românilor care şi-au exprimat atunci pentru prima dată într-un număr considerabil nevoia de schimbare, anume a acelora care fie nu votaseră la scrutinurile anterioare, fie votaseră cu mâna stângă. Sub mandatul lui Constantinescu şi al alianţei dintre CDR şi PD, programul de guvernare a eşuat în cea mai mare parte. Cei „cincisprezece mii de specialişti“ promişi în campania electorală au dispărut ca fumul, investitorii străini tot nu au îndrăznit să calce pe pămînt românesc, privatizările marilor întreprinderi şi restructurarea aparatului de stat au rămas în stadiul de proiect. Ultima mineriadă, cea din ianuarie 1999, care a semănat cu un război civil, a fost pe punctul de a ocupa Bucureştiul. Puterea ocultă, anume securiştii trecuţi în rezervă (Constantinescu declara la finalul mandatului că a eliminat din structurile de conducere ale fostei Securităţi 38 de genarali), a încercat, prin armata de mineri a lui Cozma, să destabilizeze guvernul Radu Vasile, care totuşi mai îndreptase câteva dintre erorile făcute de prim-ministrul Victor Ciorbea, cel care nu a reuşit niciodată să-şi depăşească poziţia de primar al Capitalei. Încercarea de lovitură de stat a Securităţii trecute pe linie moartă avea scopul bine definit să cumpere cu bani gheaţă, cu servicii de mentenanţă şi mai ales cu informaţii secrete hălci întregi ale puterii politice. Dacă nu a reuşit prin forţă, a reuşit prin infiltrarea agenţilor acoperiţi în toate sectoarele, inclusiv în mass-media, să controleze puterea politică. Datorită abilităţii lui Radu Vasile, mai exact a înţelegerii primului ministru cu păpuşarii din spatele lui Miron Cozma, mineriada s-a încheiat cu ceea ce s-a numit „pacea de la Cozia”.
Aproape de încheierea mandatului, în iulie 2000, preşedintele Emil Constantinescu a declarat că „a fost învins de sistem“ şi, în consecinţă, nu va mai candida pentru un al doilea mandat. A mai spus atunci preşedintele: „Cer iertare tuturor celor care au sperat că vor trăi mai bine, dar suferinţele lor au continuat”. Altfel spus, n-a prea putut face mare lucru pentru cei năpăstuiţi de sărăcie în cei patru ani petrecuţi la Cotroceni. Şi a încheiat, în maniera în care l-a invitat pe călugărul Vasile cel din vis să participe la dezbaterea cu Iliescu în turul doi al prezidenţialelor: „Dumnezeu să ocrotească România!“. N-a ocrotit-o.
Atunci a început şi declinul partidului lui Corneliu Coposu, PNŢCD. Securitatea, sistemul ocult, a reuşit să-l scoată de pe scena politică. A fost înfiltrat de la început cu securişti, care, în timp, au făcut pui şi, mână de la mână, l-au pus pe butuci. Astăzi, partidul lui Coposu şi Maniu, o mână de nostalgici ţărănişti şi de securişti de rang inferior, e ţinut captiv în dosarul unui aventurier politic, Aurelian Pavelescu, cel care la alegerile europarlamentare din primăvară a făcut alianţă cu PSD. Corneliu Coposu s-ar întoarce în mormânt. Sau s-ar îngropa şi mai în adânc.
Am insistat asupra mandatului lui Emil Constantinescu pentru că a fost, probabil, singura perioadă în care am crezut că vom asista şi vom participa la o schimbare radicală, la o deschidere fără întoarcere către lumea occidentală. În al doilea rând, avem convingerea că a fost singurul preşedinte care nu a semnat un memorandum cu serviciile secrete oculte, drept pentru care a şi declarat că a fost învins de sistem.

Extremismul lui C.V. Tudor, la braţ cu puterea ocultă

La alegerile prezidenţiale din 2000 am trăit ruşinea naţională de a alege între Corneliu Vadim Tudor şi Ion Iliescu. Speriat, electoratul de dreapta a fost nevoit să-l voteze în turul doi pe Iliescu. Ştiţi ce procent a obţinut C.V. Tudor la prezidenţialele din 1996, adică în urmă cu patru ani? Doar 4,72%. În 2000, în finală cu Ion Iliescu, a pierdut în faţa acestuia, dar a fost votat de 33,1% din electorat.
Ce s-a întâmplat în cei patru ani? Nu se prefigurează decât un răspuns: puterea ocultă a început să devină adevăratul alegător: al Preşedintelui României, al Parlamentului, al primarilor. Nici un preşedinte nu s-a mai declarat învins de sistem, deşi sistemul şi-a arătat în continuare colţii.

Punct şi de la capăt

În primul mandat, cel din perioada 2004-2009, Traian Băsescu a avut abilitatea politică de a numi şefii serviciilor secrete din ograda PSD. Aceştia stăpâneau frontul informaţiilor, chiar dacă în spatele lor se forma o nouă clasă a proprietarilor de dosare secrete. Desigur că bătăliile pentru cine să deţină monopolul puterii oculte s-au desfăşurat tot timpul. Spre sfârşitul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu, „preşedintele jucător“ a fost lăsat din braţe de batalionul lui Coldea. A acuzat sistemul, „statul paralel“, dar nu s-a declarat învins, aşa cum o făcuse Emil Constantinescu. Din orgoliu? Nu, doar pentru a rămâne în cărţi, susţinut de data aceasta de lupii tineri, care au crescut sub privirile lui.

Un licăr de speranţă spre normalitate

În fine, la alegerile prezidenţiale din 2014, după ce în primul tur de scrutin Victor Ponta a avut un milion de voturi în faţa lui Klaus Iohannis, actualul preşedinte a reuşit să câştige în faţa „micului Titulescu“ cu un avans de un milion de alegători. Ştim prea bine scandalul uriaş iscat din cauza împiedicării românilor din diaspora să voteze. Revolta acestora s-a rostogolit în ţară ca bulgărele de zăpadă, ducând la o prezenţă la vot cu două milioane mai mare decât în turul întâi. Iohannis a câştigat în urmă cu patru ani preşedinţia cu peste 6 milioane de voturi, la o prezenţă de 11,7 milioane de alegători (64,1%).
În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie, prezenţa la vot a fost de doar 47%, cea mai mică din istoria postdecembristă. Analiştii estimau că pe 24 noiembrie candidaţii Iohannis şi Dăncilă nu vor reuşi să aducă la urne un număr semnificativ mai mare de votanţi decât în primul tur. Chiar în lipsa mult discutatei dezbateri televizate dintre cei doi, electoratul, mai radicalizat decât oricînd, a fost motivat să voteze între stânga şi dreapta, între pro Moscova şi pro Europa, între corupţie şi anticorupţie. În fine, între autismul social şi activismul civic.
În faţa perspectivei unei Românii care are atâta nevoie de normalitate, foştii ofiţeri DIE şcoliţi în Occident în timpul comunismului şi veteranii Securităţii şi-au negociat deja sferele de influenţă cu recruţii noilor servicii. Au ajuns oare la o înţelegere „democrată“ pe frontul informaţiilor oculte cântărite în aur? Vom afla curând. Sau nu…

George Arun, dw.com 13 - decembrie - 2019

Lasa un raspuns


Cică Tică a cumpă

Gata, oameni buni, s-a gătat prin lichidare una dintre cele ...

Mazilire în stil PS

După numirea în funcţia de Prefect la Instituţia Prefectul Judeţului ...

La DGRFP a venit a p

Frământările de sfârşit şi început de an în Direcţia Generală ...