logoImpact EST nr. 853 - 18.01.2021

Medici care se întâlnesc zi de zi în saloane şi cabinete cu virusul corona au povestit pentru Deutsche Welle despre epuizarea spitalelor şi a unui sistem reglementat prin legi rămase în urma vremurilor.

În spaţiul ce adăpostea la un moment dat Institutul Goethe din Bucureşti sună într-una telefoanele. Conform statisticilor oficiale, 20 de mii de bucureşteni s-au infectat cu virusul corona doar de la începutul lunii noiembrie. O medie de 820 pe zi. Dacă eliminăm zilele de weekend, când testările sunt mai puţine, media creşte semnificativ. Este vorba strict de bucureştenii testaţi.
În realitate sunt mult mai mulţi. Pentru că, în majoritatea situaţiilor, contacţii pozitivilor nu sunt verificaţi ştiinţific. Li se spune să se izoleze şi să aştepte cuminţi evoluţia bolii. Până trece.
Toţi, însă, ajung să sune la Direcţia de Sănătate Publică. Unii pentru a afla ce să facă cu boala lor, alţii ca să ştie cum pot să nu-şi piardă locul de muncă sau să primească banii pe concediul medical, pentru că în izolare nu i-a tratat nimeni, nu i-a văzut nici un medic şi nu au nici o hârtie care să ateste că au fost bolnavi.

„Uneori lumea mai trebuie şi ascultată”

O echipă de voluntari, mobilizaţi de Marian Rădună şi asociaţia Geeks for Democracy, veniţi dinspre toate profesiile şi vârstele, au preluat de la DSP Bucureşti misiunea de a-i asculta pe toţi cei cu care autorităţile române nu au fost pregătite să comunice. Iniţiativa a pornit de la un experiment făcut, în iulie, de o televiziune de ştiri: vreme de jumătate de oră, la DSP nu a răspuns nimeni la telefon; în studiou, în direct, asista la test chiar Raed Araft, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
De fapt, „autorităţile nu au fost pregătite să facă faţă pandemiei. Au avut proceduri dar nu le-au comunicat”. Apoi: lipsa digitalizării şi a procedurilor duce la ineficienţă. În call-center munceau medici. După ce că sunt puţini, „în loc să-i foloseşti unde este nevoie de ei, îi ţii să răspundă la telefoane”, spune Rădună şi trage linia: „Nu erau suficienţi, nu erau eficienţi şi nu erau potriviţi”.
Acum sunt. Sunt voluntarii şi răspund la telefoanele care sună într-una. Unele apeluri durează două minute, altele 40 de minute. „Într-o familie”, povesteşte Rădună, „pot fi cinci pozitivi. Trebuie să le iei tuturor datele personale, să vorbeşti cu ei, să îi calmezi. Unii vor să-şi spună povestea lui. Uneori lumea mai trebuie şi ascultată”.
Apar, zilnic, fel de fel de situaţii. „Oamenii sună disperaţi pentru că nu sunt plătiţi cu lunile. De multe ori, totul pleacă de la bani. Nu-şi iau banii iar mulţi chiar depind de fiecare leu. Nu au ce pune pe masă, nu au cu ce-şi achita ratele la bancă. Şi nu e vina lor că au stat în carantină”. Sau, spune Rădună, cel mai dur caz a fost cel al unui tip venit în Bucureşti pentru o fetiţă de opt luni cu probleme medicale, internată la spitalul Grigore Alexandrescu. Soţia s-a pozitivat, a venit salvarea din Gorj să o ia în timp ce pe el l-au obligat să stea în carantină. „Era al nimănui. Am făcut noi, voluntarii, chetă, am chemat o salvare privată să-l ducă pe om, să stea la el acasă”.
Printre voluntari sunt unii care au dexteritate în analize şi calcule, alţii care se pricep la secretariat. Dar cu toţii sunt sătui de statul impotent. Şi au răbdare. De multe ori sună oameni obosiţi sau depăşiţi de proceduri. „Zbiară la tine. Le explici, îi ajuţi şi la final îţi mulţumesc. Bine, sunt şi unii în cealaltă extremă. Dar sunt rari. Sunt oameni diferiţi, abordări diferite. Noi suntem aceiaşi”.

Paturile în plus nu tratează pacienţi

Call-centerul cu voluntari e un lucru bun, însă e doar un peticel într-un sistem medical sfâşiat de indiferenţă, politizare şi interese, spun medicii care, în perioada asta, trăiesc fiecare zi în spitale ca într-o garnizoană unde aşteaptă chemarea sub arme. Dar, dacă Marian Rădună a stat în stradă de la Colectiv şi a învăţat să hărţuiască civic monolitul administrativ, medicii se tem să discute deschis despre problemele de sistem. Deutsche Welle a stat de vorbă cu mai mulţi. Majoritatea a dorit să îşi păstreze anonimatul. În cele mai multe cazuri, s-au scuzat reclamând stilul dictatorial al managerilor. Unii dintre aceşti şefi au prins rădăcini în funcţii şi şi-au clădit un sistem de protecţie a directoratului bazat pe nepotism şi afaceri dubioase. Alţii, în schimb, numiţi politic şi interimar (pentru a rămâne la cheremul vătafilor din vârful administraţiei locale), se tem că din fortăreţele medicale vor ieşi la iveală adevăruri şi riscă să-şi piardă privilegiile temporare. Şi, raportându-se în slăbiciunea lor la modelul instituit de protectorii politici, nu la reguli sau protocoale, rostogolesc mai departe teroarea care sufocă cam întreg sistemul public românesc.
Duminică, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat un spital modular cu patru paturi, proaspăt finisat în curtea unui spital bucureştean. Nu este primul. „Din martie”, a spus atunci şeful statului, „am dublat numărul de paturi de la ATI. În fiecare săptămână se adaugă zeci de noi paturi de ATI şi vom continua în acest ritm”.
Containerul de la Institutul Clinic Fundeni este bine dotat. Dar cele mai multe nu sunt, acuză medicii: „Degeaba fac paturi, degeaba inventează secţii. Să aduci un pat şi să conectezi o lampă de oxigen la priză, care mai şi sare în aer, nu înseamnă că ai dotat spitalele. Nu e o problemă doar a acestui guvern. Dar acest guvern nu a încercat să facă nimic din ce putea, atunci când trebuia să facă. O sută de paturi în plus? La ce bun? Şi dacă ar putea funcţiona – dar nu pot – nu au cu cine funcţiona. Nu paturile tratează bolnavii. Poţi să faci 7000 de paturi de ATI şi n-o să rezolvi nimic pentru că doctorii şi asistentele şi infirmierele şi brancardierii şi tot ce înseamnă tratamentul acestor pacienţi gravi care au nevoie de suport şi oxigen sunt prea puţini. Nu e personal. Nu sunt oameni. Medicii au plecat din ţară. Asta a fost politica acestui stat de ani de zile, de la onor Băsescu, care a spus că nu e nicio problemă dacă pleacă medicii. Şi acum se vede. Degeaba promit salarii mai bune. Da, 2000 de euro e un salariu bun pentru România. Dar medicul căruia i se oferă 10.000 de euro pe lună în Germania pleacă la zece mii”.

Spitale calamitate

În vară, la Bucureşti, în curtea spitalului de urgenţă Elias, a fost ridicat, cu concursul societăţii civile, un alt astfel de spital modular. Premierul Ludovic Orban a mers la inaugurare şi promitea, atunci, că se va apela la voluntariat, la detaşări din alte spitale, unde nu există o încărcătură. „Activitatea Spitalului Elias nu va fi afectată, va trata în continuare toate urgenţele şi nu va reduce posibilitatea de a trata orice pacient care apelează aici. Asta va funcţiona ca o secţie separată, ca o secţie externă, să-i spunem, care nu va afecta funcţionarea normală a spitalului pentru celelalte boli”. Sunt cuvintele şefului Guvernului, în iulie 2020. În noiembrie 2020, realitatea, sintetizată de unul dintre angajaţii spitalului, stă cam aşa: „Elias are opt anestezişti seniori şi câţiva rezidenţi care, împreună cu asistentele, asigură şi cele 32 de paturi din modular, şi spitalul de urgenţă. Nu există posibilitatea ca, după tura de modular, care durează o săptămână sau două, medicii şi asistentele să se carantineze până este exclusă pozitivarea. Nu ai cum să asiguri continuitatea spitalului Elias. Iar situaţia a calamitat întreg spitalul”.
Mai sunt şi focarele din spitale, explozii zilnice. Medicii, asistentele şi infirmierele se îmbolnăvesc periodic din cauze ce ţin de absenţa procedurilor, de reciclarea medicilor care nu au pauză de izolare după ce lucrează în secţiile covid, de indisciplină, pentru că noi ne simţim umiliţi dacă e să respectăm reguli, dar „şi pentru că mare parte din măşti sunt de construcţii, neacreditate medical. Scrie explicit pe ele: not for medical use. Filtrează orice – praf, fum, ce vrei tu – dar nu covid. Mai protejaţi sunt cei de pe stradă. Dacă vine unul cu covid se duce în toată secţia ca pata de ulei”.
De şapte luni, terapiile intensive funcţionează continuu. „Ce curăţenie se poate face? Nu există timp de aşa ceva. Poţi da cu mopul pe sub paturi şi să ştergi bine patul cu dezinfectant. Ca să sterilizezi de microbi ar trebui să nebulizezi, să închizi secţia două ore, să aeriseşti alte două ore. Secţiile UPU, camerele de gardă sunt secţii covid. Pacienţii sunt triaţi afară. Se intubează oamenii de la uşa spitalului şi aşteaptă pe holuri. Un pat eliberat în ATI este în cinci minute ocupat de un alt pacient. Infecţiile nosocomiale sunt la ordinea zilei, nu doar în România ci în toată lumea. Mulţi veniţi cu covid mor de suprainfecţie. Dacă ai avut o klebsiella acolo, îţi mai iese când se închide secţia sau când se termină covidul”.

Malpraxisul de după uşă

Iar dacă manageriatul de tip dictatorial, infrastructura depăşită, suprasolicitarea sistemului şi oboseala personalului medical nu erau de ajuns, medicii mai au o problemă: „Ca pacient, dacă e să ai nevoie de ATI, îţi doreşti să te trateze un specialist, chiar cu doar două luni experienţă, decât un medic cu 20 de ani vechime, dar care are altă specializare. Şi ne-am prins cu toţii că, de fapt, suntem în malpraxis. Nu au dat o lege prin care să ne dea voie să tratăm covid. Suntem în afara specialităţii. Răul e deja făcut. Legea care se va da, când se va da, nu va funcţiona retroactiv. Sunt deja sute de procese prin care oamenii au dat în judecată doctorii. De exemplu dermatologi care au tratat covid – nu i-au tratat prost dar nu au voie. Sunt culpabili. Degeaba dai o lege de mâine. Cei care au lucrat până acum ajung la puşcărie”.
Textul modificat al legii, care ar permite practicarea temporară, în condiţiile actuale extreme, a unei alte specialităţi decât cea de pe diplomă, este, comentează avocatul Doru Costea, ea însăşi „o mostră de incompetenţă, sau de escamotare deliberată a legii, nu vreau s-o calific. Medicii sunt lipsiţi exact de protectia necesară şi posibilă. Practic, nu le dă derogare, dar îi invită să îşi depăşească specialitatea”, explică avocatul. Ar fi de resortul Colegiului Medicilor să tragă de mânecă autorii ordonanţei de urgenţă care modifică limitele competenţelor de specialitate medicală. „Cât timp nu ai capital uman suficient s-a încercat expandarea resurselor, inclusiv partea de delegare a unor responsabilităţi – sub control. Totuşi, sub actuala legea a sănătăţii funcţionăm ca în anul 2005. Colegiul Medicilor şi-a schimbat conducerea recent (în octombrie 2020 – n.red) şi toată lumea caută o formulă să ne protejeze, dar să protejeze şi actul medical”, a explicat, pentru DW, Dana Tomescu, şefa secţiei ATI 3 de la Clinica Fundeni.

Coronaperspective

Până atunci, spun medicii, „dacă nu fac ceva, nu va mai trata nimeni”. Mulţi sunt de părere că autorităţile „au pierdut controlul. Trebuiau să testeze în disperare. Să testeze tot. Şi să izoleze apoi tot. Te lauzi că ai crescut capacitatea de testare la 50.000 pe zi, dar tu nu depăşeşti niciodată 38-39.000! E de râs. Acum vor trebui să închidă după alegeri, altfel ajungem mai rău ca Italia. Este singura variantă de a opri nu doar pandemia ci şi saturaţia sistemului medical. Când redeschizi, revine încet-încet. Dar o vreme ţii închis obligat, opreşti întâlnirile. Mai scade numărul de îmbolnăviri şi obţii trei-patru luni mai liniştite: Vine primăvara, poate iese vaccinul, poate vine căldura, poate moare virusul. Dacă nu, mai închizi o dată. Economia o distrugi oricum – nu prin lockdown, ok, dar nu va mai avea cine să se ducă la muncă”.
În vremea aceasta, restul spitalelor au rămas să funcţioneze la capacitate redusă. Din cauza normelor de protecţie sanitară, din cauza introducerii în circuitul spitalelor suport, din lipsă de cadre medicale. „Până la urmă, dacă tot detaşezi personal în centrele de covid, ce faci cu restul pacienţilor? Că oamenii se îmbolnăvesc şi de alte boli. Eu am listă de aşteptare până în ianuarie. Mi-am operat acum pacienţii pe care i-am văzut în aprilie. Nu am operat încă în privat, mi se pare inuman, simt că bag mâna în buzunarul omului. Dar dacă nu voi avea încotro, acolo vom ajunge. Eu, doctorul, nu voi suferi. Dar oamenii îşi vor vinde casele ca să trăiască”, avertizează unul dintre medici.
Într-un final, criza COVID-19 ar putea să se termine în România mai repede, crede un epidemiolog, şi îşi argumentează ipoteza: „Dacă raportezi 10.000 de cazuri pe zi ai de fapt cel puţin 30 de mii. Dacă tu ai făcut covid, partenerul tău rămâne în izolare cu tine două săptămâni, netestat. Probabilitatea ca dintr-o familie în care unul e pozitiv simptomatic să mai fie cel puţin unul sau doi este foarte mare. Dacă înmulţim cu ultimele 21 de zile (cele cu zece mii de cazuri raportate), cam în cât timp se îmbolnăveşte populaţia actuală a României? O parte se vor vaccina, alţii au anticorpi pentru că au făcut boala, unii dintre ei ştiu că au făcut-o, alţii nu ştiu, dar au un fel de imunitate, cât o dura ea. În trei luni avem imunitate de turmă. Cu ce ai mai avut până acum, gata, s-a terminat pandemia. Dar, înainte de asta, pe la începutul lui 2021 vor fi în jur de 200 şi ceva de morţi pe zi. Vom avea un bilanţ total de peste 20 de mii morţi înainte de a se stinge pandemia. Iar până atunci se vor infecta şi vor muri şi multe cadre sanitare”.
„Una e când construieşti cu cărămizi şi alta când construieşti pe bolovani. Din păcate, România e construită pe bolovani de pământ”, acuză Marian Rădună. În realitate, sistemul public de sănătate şi cel de educaţie sunt barometre pentru cum funcţionează o ţară. Dacă statul este slab o să le demoleze pe amândouă. Ceea ce statul român a reuşit cu brio. În toate guvernările.
Între timp, forumurile de comentarii din online sunt pline de acuze aruncate fără discernământ asupra întregului corp medical. Sport naţional, generalizarea. Iar în cazul unui eventual sondaj, medicii vor avea parte, în continuare, de cea mai puţină încredere. Despre oamenii care îşi fac treaba nu se mai vorbeşte decât atunci când ajung pe targă în Belgia.

Preluare Deutsche Welle 4 - decembrie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Ce troc! Dai mită 1

Da, dar eu şi sămtămânalul pamfletistic Impact-est nu avem voie ...

Fără portbagaj şi

Poliţiştilor locali, mai ales celor de la rutieră, care câştigă ...

Ciorici a picat la p

În sfârşit a venit vremea ca tizul meu întru nume ...