logoImpact EST nr. 734 - 24.06.2018

Am întâlnit în Swindon un poet. Toate cărţile pe care le-am citit vreodată despre poezie au căzut deodată în jurul meu ca nişte pietre. Pur şi simplu mi-au dat lacrimile. În prima clipă am crezut că este un cerşetor pentru că avea o farfurie de fier în care luceau nişte monezi, dar nu cerşea, în schimb nici nu refuza banii. Scria pur şi simplu nişte versuri cu cretă pe asfalt. I-am luat nişte fotografii, cu telefornul mobil, dar nu am reuşit să-i fotografiez versurile pentru că nu m-a lăsat. Mi-a zis, îţi dau orice, dar te rog nu-mi fotografia versurile. În primul rând m-a frapat modestia acestui om şi curajul lui ieşit din comun, de fapt vorbesc despre o specie de curaj ca şi cum m-aş gândi la un gladiator al blândeţii, un luptător flower-power, un poet yoga, nici nu ştiu cum să-i spun. În orice caz, toată cultura mea aristotelică, deodată a devenit un fel de moft, un fâs de cocotă academică. Deocamdată încerc să-mi amintesc clipa când l-am întâlnit chiar în inima oraşuluil în Regent Circus. Când mi-am dat seama că scrie versuri pe asfalt, chiar am păşit cu grijă pe lângă ele. Apoi m-am întors şi i-am lăsat un bănuţ în farfuria de fontă, dar el mi-a zis – poţi păşi peste versuri, eu de fapt mă uit cu plăcere la oamenii care-mi calcă versurile în picioare. E ca şi cum ai scrie pe nisip. Atunci, lasă-mă să-ţi fotografiez versurile. Nu, sunt protejat de legea copywright. Ca să mă laud, i-am arătat pe internet câte cărţi am publicat. Când l-am întrebat câte cărţi a scris, a ridicat din umeri înţelegător. Vezi eu nu public cărţi, eu scriu versuri pe asfalt. Bine, dar cu ce te ocupi? Cu asta mă ocup, sunt The Pavement Poet, Poetul de Asfalt. Merg din oraş în oraş şi scriu pe asfalt. Este simplu, tu cu ce te ocupi? Eu sunt… contabil, dar uneori mă urc noapte şi pe camioane pentru un ban găurit. Eu sunt doar poet. Stai puţin şi eu sunt poet. Am fost şi profesor. Am o grămadă de studii. Eu am citit mult. Sunt un intelectual. Tu ai citit cartea aia, ai citit cartea aia? l-am întrebat. El răspundea tot timpul nu. Nici pe aia? Sau pe aia? Cum nu ai citit nici Poetica de Aristotel. Nu. Vai de mine, eu am studiat-o în amănunt. Pot să-ţi spun şi câte capitole are, de fapt este un studiu despre tragedie. Aristotel este părintele Poeticii, a inaugurat nişte categorii culturale fără de care nu se poate, este un întemeietor de şcoli, direcţii, curente. Întreaga noastră cultură europeană este aristotelică. Pot să-ţi ţin cursuri despre poesis, despre poiein, adică despre starea lăuntrică de poezie, despre hybris, despre catharsis. Tu ştii ce înseamnă catharsis? Nu. Stai să-ţi explic, i-am zis, dizolvându-mă în teorii îndelung finisate care păreau spontane, dar în realitate erau lucrate îndelung, ani şi ani de basorelifuri în peştera minţii mele, un intelectual scriind în zidul lui de carne, cum scrijeleau sălbaticii pereţii grotelor la lumina făcliilor desene povestind vânători cu animale fabuloase. Vezi tu, mi-a zis, eu am citit Nietzsche. Vai, dar şi eu am citit, am citit tot ce a scris. Acum vorbesc eu. El împărţea lumea în stăpâni şi sclavi. A uitat însă să-i amintescă pe poeţi. Spre deosebire de stăpâni care au timp liber, poeţii au tot timpul din lume. Chiar nu au nicio treabă. Sclavii nu au timp deloc, stăpânii au ceva, dar poeţii au tot timpul din univers. Întotdeauna un stăpân are nevoie de un poet, o nevoie organică de nemurire. Numai un poet îl poate face pe stăpân memorabil. Şi Alexandru Macedon, a plecat în căutarea lui Diogene, un poet care să-l facă nemuritor. Ală era filozof. Tot poet. Tu mă întrebi dacă am citit cartea aia sau aia, dar tu ai fost la moartea lui Stephen Hawking? Ridic din umeri cu gura căscată. Eu am fost. La moartea lui Stephen Hawking trebuia să vină orice poet, e ca şi cum ai fi musulman şi nu te-ai duce la moartea lui Mahomed. E ca şi cum ai fi evreu şi nu ai te-ai duce la moartea lui Moise. Ca şi cum ai fi român, îmi zic şi nu te-ai duce la moartea lui Eminescu. Eu am fost acolo. Tu de ce nu-ai fost? Cred că am muncit. Vezi, nu ai fost pentru că eşti un sclav. Eu am fost acolo. Eu am avut timp liber. Eu nu am fost. Eu l-am simţit ca pe un poet. Dar este un cosmo… este un savant care a gândit cosmosul. A fost un poet. Dacă nu avea imaginaţia poeziei, nu putea pătrunde în teoria cunoaşterii. Felul în care a explicat universul, tot ce este mai important în imaginea cosmosului i-o datorăm acestui poet – Stephen Hawking, matematician, profesor, academician, ce vrei tu, dar poet. Este adevărat. Ai dreptate. Ce forţă metaforică are imaginea apocalipsei în 2600 vom fi umăr la umăr dacă toţi oamenii vom sta în picioare. Ne vom mişca ca un banc de peşti. Va trebui să învăţăm să ne mişcăm sincronic în faţa prădătorilor să ne apărăm specia. Mie, mi se pare mult mai metaforică absorbţia spaţiului de care vorbeşte Hawking în Istoria omenirii într-o coajă de nucă. Imaginează-ţi că spaţiul se resoarbe o dată cu timpul şi nu mai avem timp să devenim. Pur şi simplu timpul devine prea puţin, din ce în ce ai scurt şi brusc toată viaţa ta se transformă într-o singură clipă. Ce faci într-o singură clipă? Deschizi ochii şi abia îţi vezi părinţii. Imaginea acesta a apocalipsei mi se pare incredibil de puternică, iar expresivitatea se accentuează mai ales dacă, aici plecă capul şi retuşează un vers cu cretă, mai ales dacă memoria ar fi posibilă. Ştiu o poezie a lui Matei Vişniec în care timpul are numai o singură secundă, tot timpul din lume, oraşul are numai un singur locuitor. În parcul cu un singur arbor, poetul face plimbări de un singur pas. Vai ce frumos. Nu am auzit de poetul ăsta. Cum face plimbări de un singur pas, aşa? mă întreabă păşind peste versurile lui de cretă. Chiar aşa, îi zic imitându-l, păşind cu toată inima mea bătând o melodie de pe vremea când poeţii erau regii acestei lumi. Acum la putere sunt idioţii. Cred că eşti de acord cu mine. Total de acord. Idioţii şi criminalii. E posibil ca Apocalipsa noastră să se numească Putin. Nu are cum. Putin nu poate fi ţinut minte. Este un fapt divers. Dar are o grămadă de poeţi. Sunt nişte panarame. M-am documentat. Vreau să scriu un articol despre cum şi-a anihilat adversarii, pe cei care nu i-a trimis în exil, i-a închis în temniţe, pe alţii i-a asasinat în centrul Moscovei. Trebuie să facem ceva. Avionele lui atacă spitale în Siria, în Afganistan agenţii lui antrenează talibanii împotriva Vestului. Vrea să refacă vechiul imperiu ţarist. Acasă a zdrobit presa liberă. A umilit America, intervenind în favoarea lui Trump prin hakerii lui cu epoleţi. A transformat Rusia într-un stat gangster, în care doar capo di tutti capi este legea. Mie n-are ce să-mi facă. Eu sunt freemen. Şi eu sunt un om liber. Şi eu sunt freeman. Nu freeman, freemen, m-ai documentează-te. Nu m-ai plătesc impozite de când a atacat Anglia Irakul. I-am dat în judecată şi am câştigat. Eu nu susţin cu impozitele mele nicio organizaţie teroristă că se numeşte Anglia sau Marea Britanie, că e stat sau sectă. Eu sunt Poetul de asfalt. Ai să vezi. Putin îşi va închide singur lumea în jurul lui. Cea mai mare expulzare de agenţi, diplomaţi din istorie a început. Poate nu mai există NATO, dar înţelegerea dintre prieteni a rămas în picioare. Dacă vine Putin în Anglia? Eu voi fi aici, nu are cum să oprească să-mi scriu versurile pe asfalt. Dacă nu m-a oprit pe mine Borough Council din Swindon, nu o să mă oprească un bolşevic. După întâlnirea cu Poetul de asfalt, am găsit pe internet o grămadă de referinţe despre el, o mulţime de filme, articole şi reportaje, eseuri şi scrisori de admiraţie. Se numeşte Daniel Rowland. Prietenii îi spun Danny. În 2015, la plângerea unor magazine din centrul oraşului, Poetul de Asfalt a fost amendat cu mii de lire pentru că murdăreşte spaţiul public. A contestat amenzile în instanţă. A anunţat că vrea să candideze la alegeri împotriva lui Robert Buckland, Partidul Conservator şi Annei Snelgrove, Partidul Laburist. A venit cu o platformă program în favoarea artiştilor pentru că viaţa artistică în Swindon este plictisitoare. Când Consiliul a anunţat că interzice versurile Poetului de Asfalt în spaţiul public, în centrul oraşului s-au strâns peste 700 de oameni revoltaţi. Site-ul primăriei s-a blocat pentru câteva zile, provocând daune de zeci de mii de lire. În numai câteva ore, s-au strâns 500 de lire pentru depozitul pe care trebuia să-l depună The Pavement Poet pentru candidatura sa indepedentă. Ukip i-a făcut o propunere tendantă, dar Daniel a refuzat. În ultimul moment a donat banii unei organizaţii caritabile care luptă împotriva Cancerului la copii şi a anunţat că se retrage din competiţia politică. În acest moment, Poetul de Asfalt este o atracţie turistică în Swindon. Consiliul i-a dedicat un spaţiu central chiar în Brunnel Center, pentru versurile lui de cretă pe care oamenii le calcă în picioare.

Cristian BIRU 6 - aprilie - 2018

One Response so far.

  1. stanciu anton spune:

    domnule daca n-ai inventat povestea poetului de asfalt esti demn de toata
    lauda! si daca aiinventat-0, tot aia e: BRAVO! esti un POET! Felicitari!

Lasa un raspuns


Şi aici sunt banii

Luna iunie a adus o surpriză, nu pentru copiii acestei ...

Cam la fel şi-n Zar

Încă mai este timp până la închiderea declaraţiilor fiscale pentru ...

Salarii de mizerie:<

Nasol. Ca grefieră de Curte de Apel, Neagu Florin-Cosmin, a ...