logoImpact EST nr. 784 - 25.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Legăturile dintre politica românească şi lumea interlopă au fost dezvăluite constant de-alungul anilor, după 1989 şi înainte. Europa Liberă a făcut înainte de 1989 un foileton despre banii Propaganda Due spălaţi de Ceauşescu. Pentru a-i spăla bine Ceauşescu a făcut în 1968 chiar o bancă specială, Banca Română de Comerţ Exterior, botezată Bancorex. Banii mafiei au fost ascunşi în labirintul tranzacţiilor cu petrol din Libia şi Irak. În 2006 această bancă fost folosită pentru plata celor care au rol cheie în evenimentele din 1989. Au luat credite toţi oamenii importanţi din 1989, fără niciun fel de acoperire, pur şi simplu doar cu un simplu bileţel de la Văcăroiu. Căderea Bancorex-ului a început în 1995 cu minunatul album „Eterna şi fascinanta Românie” care a fost şi semnalul startului la jaf.

Bancorex – un preţ mic pentru o Revoluţie atât de mare.

Acesta a fost preţul procesului kafkian din noaptea de Crăciun 1989, în care apărătorul a lansat acuzaţiile de genocid. Preţul rafalelor de pistol-mitralieră care i-a doborât pe Ceauşeşti chiar în noaptea în care se năştea Isus.
În acest moment legăturile dintre politica românească şi lumea interlopă sunt cât se poate de evidente, dar logica este răsturnată pentru că România este o societate mult mai vulnerabilă decât se poate bănui. Lumea politică românească nu are legături oarecare cu lumea interlopă. Politica românească este chiar lumea interlopă.
În niciun stat european nu ar fi fost posibil ca un infractor să fie unul dintre şefii parlamentului. Mai devreme sau mai târziu, Dragnea va ajunge la puşcărie. Mai bine îşi dădea foc la valiză singur. În orice caz, valiza lui Dragnea a despărţit apele presei româneşti. A arătat clar care este presa aservită PSD-ului şi care este presa independentă. Este normal să fii circumspect ca ziarist, să-ţi pui întrebări şi să analizezi variante, situaţii şi întâmplări, dar nu uiţi faptele. În acest moment avem o imagine aproximativă a icebergului de care se apropie Titanicul pesedist. Am ascultat cu atenţie expozeul unui mare analist de meciuri de tenis care spunea că valiza ajunsă la Rise Project nu va exploda sub fotoliul lui Liviu Dragnea. E posibil, dar când se va da publicităţii şi ultimul act din lădiţa Pandorei, PSD-ul şi toate regimentele de parlamentari infractori de pe lângă curtea lui Dragnea, vor fi de mult în aer.
Doar acel mail nesemnificativ în care Ştefan Dragnea îl roagă pe administratorul firmei să-i plătească un schimb de ulei să nu afle Liviu, arată clar legătura dintre Ştefan, Liviu Dragnea şi Teldrum.
Până acum Rise Project au publicat filmuleţe din vacanţă pentru a arăta standardul ridicat de viaţă al marilor afacerişti de la Teldrum, pe bani europeni. Când primeşti 120 de milioane de Euro fonduri europene, îţi poţi permite câteva excursii exotice, înconjurat de veveriţe de top. Orice s-ar spune, Liviu Dragnea a ştiut să-şi trăiască bine viaţa. Tocmai stilul de viaţă îl scoate din mulţime şi-l împinge natural spre puşcărie. Dacă arunci cu banii din fondurile publice ca şi cum i-ai arunca la lăutari, te duci în ritm de taraf spre pârnaie.
În orice caz, ascensiunea lui Liviu Dragnea în fruntea Parlamentului nu ar fi fost posibilă fără contribuţia tovarăşului său, Călin Popescu Tăriceanu, adevăratul sforar politic al afacerilor din Parlament, un artist al perdelelor de fum, suspectul numărul 1 în anchete de top, care a scăpat până acum ca prin urechile acului de condamnare în foarte multe anchete, căci cu un tupeu de borfaş a dat lecţii de democraţie anchetatorilor.
De fiecare dată când Dragnea începea o operaţiune în Parlament de schimbare a codurilor penale, a structurii DNA, a procurorului general Augustin Lazăr, Tăriceanu dădea drumul la maşina de fum prin două conducte principale: Norica Nicolai şi Varujan Vosganian, umbre fără sânge ale liberalismului românesc, mercenari ai limbajului de bumbac, spălători profesionişti de cadavre politice. În aceste fumigene politice a atras şi liderii alianţei europene Alliance of Liberals and Democrats for Europe Party conduse de Hans van Baalen, numai că olandezul este din ce în ce mai iritat de colaborarea cu partidul lui Tăriceanu.
Grupul celor care cer excluderea românilor ALDE din alianţa europeană, condus de Beate Meinl-Reisinger, este din ce în ce mai vocal. Pentru a face lumină în această afacere murdară, Hans van Baalen a trimis un om de încredere care ştie să distingă informaţiile în perdelele de fum. Este vorba de un raportor al Parlamentului European, Matthijs van Miltenburg. După ce s-a întâlnit cu Tăriceanu, acesta a avut două declaraţii cu zâmbetul pe buze – „Este inacceptabil ca Parlamentul României fie condus de un condamnat.” „L-am întrebat pe domnul Tăriceanu de măsurile precise împotriva corupţiei – mi-a livrat numai perdele de fum.” Concluzia – „Nu există o imagine pozitivă a României”, iar Alde România e pe ducă. Sper să vină vremea când Tăriceanu va fi acuzat de favorizarea infractorului, alături de Tudorel Toader, expertul în pe lângă Lege, care a crezut că poate îngenunchea Justiţia dintr-o ţară liberă.

Cristian BIRU 10 - noiembrie - 2018

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...