logoImpact EST nr. 704 - 22.11.2017

Unul dintre preceptele realismului estetic este crearea senzaţiei de viaţă. Un scriitor realist trebuie să creeze senzaţia că faptele din opera sa chiar s-au întâmplat. El trebuie să dea iluzia comunicării unei existenţe care nu se comunică şi nu se poate comunica, dar iluzia acestei comunicări este fascinantă şi stă la baza operei realiste care imită viaţa dar nu prea mult, pentru că dacă ar imita prea mult, s-ar distruge sentimentul estetic şi calitatea de operă literară. Să presupunem că imităm chiar acum mersul unor români de pe o stradă obişnuită din periferia Galaţiului şi surprindem în mod exemplar precuparea lor pentru ziua de astăzi, stresul şi presiunea grijilor imediate, nevoia de a ajunge în timp la şcoală să-ţi iei copilul, abreacţia unei somaţii de plată găsită dimineaţă la poştă, când pleci la serviciu pe jos fără niciun ban, o privire iritată aruncată neglinjent de o vânzătoare care pune mâna pe pâine, când tu te aştepţi să folosească o mănuşă de plastic, înjurăturile unui taximetrist care tocmai a evitat un câine, mă rog toate detaliile unei străzi în trafic, această senzaţie de viaţă pe care un scriitor ar crea-o nu are cum să se prezinte decât sub forma unei coregrafii, a unei mecanici originale pe care un englez sau, mă rog, un italian, un francez, german, european în fine, nu o pot înţelege pentru că este intraductibilă. Un scriitor contemporan a lansat o afirmaţie provocatoare într-un jurnal din Spania pare mi-se despre senzaţia pur românească de scăldat într-o piscină cu acid sulfuric. Cu alte cuvinte, viaţa românilor dacă poate fi înţeleasă, comunicată este un balet mecanic scufundat într-o baie de acid sulfuric. Iată cum baletul mecanic poate deveni într-un anumit punct de vedere un criteriu existenţialist, o mecanică suprapusă pe viu, care în tradiţia lui Bergson, stârneşte în mod involuntar râsul deşi este vorba de existenţe distruse.

În orice caz baletul mecanic pentru mine este un concept esenţial al României contemporane, o categorie care mă ajută să adâncesc înţelegerea mediului în care trăiesc şi să îndepărtez erorile din jurul miturilor. Unul dintre miturile politice ale României este salvarea economiei naţionale datorită efortului speculativ al Băncii Naţionale conduse magistral de guvernatorul Mugur Isărescu. Economia românească după 1989 a trecut prin crize majore de sistem care au generat fluctuaţii de curs valutar. Să ne amintim cât de cât aceste momente ca să înţelegem cât de grave au fost aceste crize. În 1999, 10 ani de la Revoluţie, comerţul exterior al României a dat faliment. Toată rezerva valutară a ţării din trezoreria Bancorex s-a volatilizat subit. Falimentul Bancorex care produce consecinţe şi astăzi a costat la momentul îmceperii procedurii de faliment două miliarde de dolari. După Bancorex, până în 2006 practic sistemul bancar românesc s-a prăbuşit. Toate băncile au căzut unele după altele ca într-un domino. Una singură a rămas în picioare, este vorba de Banca Comercială Română. Să ne amintim numele acestor fantome financiare – Banca Agricolă, Banca Turco-Română, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Dacia Felix. Nu mai vorbim de Fondul Naţional de Investiţii. Bineînţeles despre falimentele acestor bănci care au fost licenţiate şi controlate de Banca Naţională, nu a fost niciun fel de alertă, nici un fel de semnal. Dimpotrivă Banca Naţională de fiecare dată când era o problemă de curs trimitea în spaţiul media, consilieri de tip “rudotel” care linişteau contribuabilii. Ştiu un consilier care a fost poreclit de ziarişti chiar aşa Rudotel. Am uitat numele lui dar îi ţin minte doar porecla – Rudotel, un ticăit care ne amintea periodic cât de prudentă este Banca Naţională şi ce joc speculativ face în folosul tuturor românilor, care din păcate au pierdut cam toţi banii din casă. Dacă Banca Naţională nu ne-a prevesit în niciun fel despre marile crize financiare care ne-au scos şi praful din buzunare, au fost în schimb mari ziarişti de excepţie, experţi în infuzie cu ciocolată în venele opiniei publice. Unul dintre aceşti mari, foarte mari ziarişti, ziarişti notorii a fost Alexandru Tatulici, o adevărată mascotă a Caritasului.
După 2006 a venit peste România criza americană din 2008, care a găsit sistemul financiar românesc îngheţat complet, astfel încât criza internaţională care a afectat dramatic fiecare meridian al planetei, a fost resimţită de ţară ca un glonte tras într-un cadavru. Cu toate acestea România a supravieţuit, iar acest miracol se datorează conform mitologiei noastre contemporane, băncii naţionale al cărei efort speculativ ne-a lăsat ţara în viaţă.

Ca să înţelegeţi mai bine acest mit urban aş vrea să vă imaginaţi câteva clipe efortul speculativ al Băncii Naţionale ca pe un balet mecanic la care participă toţi marii directori ai Băncii Naţionale, bineînţeles în frunte cu Mugur Isărescu şi cu toţi politicienii, miniştri şi prim-miniştri care l-au susţinut în această funcţie şi cu toţi preşedinţii de ţară câţi am avut după 1989: Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi Johanis care împreună trebuie să presteze o coregrafie convingătoare într-un spectacol în faţa marilor investitori ai lumii care trebuie să scoată bani din buzunare şi să-i ofere Băncii Naţionale să salveze ţara. Imaginaţi-vă reacţia acestor investitori după piruete complexe, după coregrafii rafinate ale acestui minunat balet mecanic. În ropote de aplauze şi biss-uri, devastaţi de emoţie, investitorii vor alerga cu braţele burduşite de bani spre guvernatorul Băncii Naţionale, impresionaţi de spectacolul rar al speculaţiei financiare.
Îmi vine foarte greu să corectez realist această variantă. Mai degrabă înclin să cred varianta căpşunarilor, a camionagiilor nevoiţi să locuiască în camione cu lunile să mănânce în parcări la butelie, ciorba amară a românilor care şi-au salvat familiile muncind în condiţii disperate. Dacă toţi aceşti peste patru milioane de români muncind departe de casă pentru salvarea familiilor, fiecare izolat în sacrificiul său de existenţă, ar fi trimis doar un Euro pe zi celor de acasă, Banca Naţională ar fi înregistrat zilnic un trafic valutar de cel puţin 4 milioane de E, dar muncitorii români în afara ţării nu au trimis doar atât acasă, au trimis mult mai mult, atât de mult încât vreau să le aduc un omagiu prin acest articol.

Cristian BIRU 8 - septembrie - 2017

Lasa un raspuns


“Demagogia, disimu

Regele Mihai I AL ROMÂNIEI este pregătit de inevitabila PE-TRECERE, ...

Galaţiul a câştig

Cristian Dima este un lider de partid, încă nevirusat politic. ...

Dima a obţinut mode

Chiar neparlamentar fiind, liderul ALDE, Cristian Dima, reuşeşte să-şi impună ...