logoImpact EST nr. 798 - 09.12.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Locuiesc în Canada de douăzeci şi unu de ani. Ca mine, alte zeci de mii de familii de români, împrăştiate pe şase fuse orare, de la un ocean la altul.
Iubesc România, normal, vorbesc limba, respect şi urmez multe dintre tradiţiile poporului de unde vin. Iar asta va rămâne valabil până la adânci bătrâneţi.
Constat, a nu ştiu câta oară că, în preajma alegerilor româneşti, la prezidenţiale mai ales, se iţeşte, aşa, o efervescenţă de opinii româno-canadiene şi o vioiciune în comentariile legate de susţinerea unora sau a altora dintre candidaţii din listele electorale.
Acest lucru anunţă o implicare emoţională colectivă, cu două ramificaţii, cred eu: grija sinceră, a noastră, pentru rudele din ţară, respectiv oportunitatea de a elibera, pe această cale, energia neconsumată în chestiuni publice canadiene pentru care, realistic vorbind, n-am făcut, ca şi grup etnic, vreo pasiune şi pentru care n-am demonstrat, în decenii, vreun interes.
Faptul că n-am demonstrat, ca şi comunitate de origine română, vreun interes în marcarea prezenţei româneşti în Canada stă mărturie slaba noastră prezenţă în structurile organice statale precum şi în mediul de business local.
Acesta este un adevăr.
Am paşaport românesc valabil, la fel cum am şi paşaport canadian valabil, am dublă cetăţenie. Asta îmi permite, aşadar, să merg la cea mai apropiată secţie de votare şi să votez pentru viitorul ţării mele de origine.
Cu toate acestea, am convingerea că nu o voi face. Că nu cunosc intrinsec realităţile României de azi, îndeajuns încât să pun ştampila pe un candidat sau pe altul. Iar faptul că ne entuziasmăm şi ne încurajăm să participăm la votul românesc din noiembrie 2019 mie mi se pare uşor imoral.
Numiţi plenar emigraţia pierdută a României, la distanţă de un ocean fiind şi cu legături firave, comerciale ori culturale, cu ţara-mamă, suntem din nou chemaţi la vot pentru a influenţa viitorul politic al României.
Aş lăsa participarea la vot la latitudinea fiecăruia. Am un dinte împotriva relaţiei de tip love-hate, în care sunt chemată să-mi susţin heirupist compatrioţii, în competiţii sportive ori profesionale, să flutur în deşert drapelul tricolor pe motocicletă, iar în schimb să primesc zero suport şi coordonare de proiect la ridicarea unui amărât de Centru Românesc (cu sală de banchet cu tot, să terminăm cu improvizaţiile prin subsoluri de condo-uri, biserici ori săli de liceu) în estul Canadei, la punerea bazelor unui muzeu românesc în Quebec – Ontario, la un dram de atenţie legat de prezenţa unui personal diplomatic competent, activ şi suficient numeric, pe teritorul Canadei şi tot aşa.
Eu nu găsesc că este cazul ca, moral, emoţional şi prin vot, să mă implic în deciziile ţării-mamă. Eu sunt mult prea departe, geografic. Şi ca atitudine. Şi îi pot face un rău, fără voie.

Magdalena Manea 15 - noiembrie - 2019

Lasa un raspuns


Ex-prorectorul Balt

Ca urmare a sesizării noastre, comisia de etică universitară de ...

Moldoveanca Golovati

Conform raportării făcute la finele lunii octombrie 2019 pe SPIT ...

Barbarii finanţelor

După 1989 toate partidele româneşti ajunse la guvernare s-au comportat ...