logoImpact EST nr. 705 - 24.11.2017

Imaginaţi-vă un rege care-şi vinde ţara. Este mai greu de imaginat. Un rege nu-şi vinde niciodată ţara. Un rege pleacă ultimul de pe front. Dar imaginaţi-vă un preşedinte corupt. Este mai uşor de imaginat, mai ales dacă el este român. Acum imaginaţi-vă un procuror care anchetează preşedintele corupt. Are România un astfel de procuror? Nu are. Procurorul român se opreşte la uşa parlamentarului. Acest lucru trebuie să înceteze. Nu se mai poate aşa. Procurorul trebuie să treacă de uşa parlamentului, atlfel ţara nu se va dezvolta în veci şi desfiinţarea crimei va rămâne o iluzie.
* * *
Există undeva în lume un procuror care are libertatea să ancheteze un preşedinte sau un parlamentar fără aprobarea niciunei comisii? Există, în America; el se numeşte procuror independent şi, pentru că un preşedinte de ţară poate creea daune ireversibile care pot afecta generaţii, procurorul independent are – atenţie! – buget nelimitat. Pentru “afacerea trabucul”, în SUA, un procuror independent a cheltuit mai multe de 10 milioane de dolari, pentru a demonstra că Bill Clinton a minţit în faţa Congresului. Dosarul scandalului sexual de la Casa Albă era cărat în zece cărucioare de supermarket şi păzit de 30 de poliţişti.
* * *
Daunele pe care un preşedinte poate să le provoace ţării sunt imense. Să vă dau un exemplu. Unul dintre cei mai mari trădători ai românilor de pretutindeni (de când sunt ei pe planeta Pământ) este Igor Dodon, preşedintele Moldovei, duşman declarat al ideii de unire cu România şi fan înflăcărat al “limbii moldoveneşti” – adică o fantomă lingvistică, un produs bolşevic – un preşedinte care vrea să interzică partidele unioniste din Moldova, pentru că ar fi anticonstituţionale. Când a venit la putere în 2016, în Moldova, el a spus că este frate cu România, dar fiecare frate la casa lui. Imediat însă s-a văzut că Dodon este frate mai degrabă cu Stalin decât cu românii.
* * *
El a venit ca un capac al afacerii Titirezul pe care a şi blocat-o imediat ce s-a investit ca preşedinte. În afacerea Titirezul, din Moldova, a dispărut aproape un miliard de dolari din vistieria Băncii Naţionale a Moldovei. În decurs de numai trei zile un evreu de 28 de ani, primar al oraşului Orhei, Ilan Shor a furat din Moldova 1 miliard de dolari. El a pus mai întâi mâna pe trei bănci – Banca Socială, Banca de Economii şi Unibank. Prin intermediul acestor bănci, Shor şi-a dat singur credite în valoare de 1 miliard de dolari, deşi nu mai avea lichiditatea aceasta în bănci. Creditele au fost spălate prin 75 de societatăţi comerciale, toate aparţinând evreului. Aceste credite au fost garantate în secret de Banca Naţională a Moldovei. Pentru a fi spălaţi banii, ei au fost transferaţi în trei bănci letone cunoscute ca bănci în care se vorbeşte doar rusa: Privatbank, Latvijas şi ABLV, ultima fiind amendată de guvernul leton cu trei milioane de dolari pentru implicarea dovedită în spălarea banilor. Ruşii au spălat banii prin aceste trei bănci şi au şters urmele banilor prin activităţi complexe de transferuri în off-shorurile din toată lumea, dar în special în cele din Marea Britanie. Dar pentru că mai degrabă ştergi matermatica unei crime, decât urma banilor, ruşii au organizat un incendiu al unui mijloc de transport al unei bănci în plină zi, pe care pur şi simplu l-au aruncat în aer în timpul mersului.
* * *
În momentul acesta Ilan Shor este primarul în funcţie al Orheiului, condamnat fiind la 7 ani de închisoare. El nu are nicio grijă, aşteptând apelul, se comportă ca un voievod pe moşie. De ziua independenţei Moldovei a organizat la Orhei un show aviatic la care a adus cei mai buni piloţi români de acrobaţie aviatică. A prăjit o căpiţă de cârnaţi pentru întreaga comunitate. Nu este la primul eveniment de acest fel. El a adus în Orhei interpreţi din Rusia care cer de obicei 100000 E ora, i-a adus în Orhei pe Modern Talking, Toto Cutugno, promiţând în campania electorală transport gratuit şi termoizolarea tuturor blocurilor din Orhei. Bineînţeles că nu a făcut nimic din ce a promis.
Este în raiul pământului, este căsătorit cu preafrumoasa Sara Lovovna, top model, cântăreaţă şi prezentatoare de televiziune cunoscută sub numele de Iasmin. Pentru că echipa de fotbal a câştigat cupa Moldovei, prima dată în istoria fotbalului moldovenesc când titlul nu este câştigat de Chişinău sau de Tiraspol, oamenii îl consideră un “înger”, şi sunt bucuroşi că de sărbători stau la coadă pentru un cârnat.
* * *
În timpul anchetei, detectivii agenţiei americane Kroll care anchetau cazul (la cererea guvernulului moldovean) au sesizat FBI-ul, pentru că sumele furate erau colosale, având conexiuni cu serviciile secrete din mai multe ţări. Luând urma banilor lui Ilan Shor, au realizat repede că acest furt este doar vârful icerbegului. În acest moment, Moldova este maşina de spălat bani a Rusiei. Anchetatorii au luat urma a peste 90 de miliarde dolari. Nu ştiu daca vă puteţi imagina aceste cifre: 90 de miliarde. Ele au fost ridicate din Moldindconbank şi transferate în Trasta Komercbanka, o bancă din Letonia aflată pe teritoriul UE, numai în ultimii cinci ani.
* * *
Acum înţelegeţi de ce bugetul unui procuror independent american este nelimitat. Când anchetează parlamentarii, preşedintele şi anturajul lui, el intră într-un mediu criminal în care se poate cumpăra totul, de la falimentul unui stat până la lichidarea unor generaţii.

Cristian BIRU 10 - noiembrie - 2017

Lasa un raspuns


AICI SUNT BANII PENT

PSD Bucureşti are 100 de milioane datorii! Suntem într-un dezastru financiar ...

UNPR nu mai există.

Fuziunea prin absorbţie a UNPR cu PM a fost contestată ...

Prejudicii de 12 mil

Este limpede că ţara asta este scăpată/lăsată din mâini în ...