logoImpact EST nr. 784 - 22.08.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Stilul colocvial în care s-a exprimat guvernatorul Băncii Naţionale despre posibilul impozit pe activele bancare este uşor în afara instituţiei publice reprezentate. Uşor, spre foarte uşor dincolo de tablou. Nu vreau să iau apărarea unor huligani politici de teapa pesedeilor lui Dragnea, dar guvernatorul putea să se exprime mai precaut. Numind impozitul pe activele bancare o „trăsnaie”, i-a numit de fapt pe cei care au emanat minunatul impozit nişte trăzniţi, adică nişte proşti de tună şi fulgeră. Loveşte trăsnetul şi mai proşti ca minţile iluminate în finanţele pesediste nu găseşti. E posibil ca guvernatorul să aibă dreptate şi numele trăsnăii să exprime, mă rog, să denote o realitate, dar pentru că acest nume este mai mult o interjecţie, în sensul de „vai, ce proşti sunt cei care au gândit asta, în frunte cu ministrul de finanţe”, eu am fost mai atent la retorica elegantului purtător de cuvânt al Băncii Naţionale, Adrian Vasilescu, care a discutat cu erudiţie şi exemple „trăsnaia”, profeţind nişte riscuri sistemice ale acestui „impozit unic pe Terra”.
Retorica purtătorului de cuvânt al Băncii Naţionale este una dintre cele mai calculate retorici întâlnite de mine vreodată; vorbesc de lecturi reprezentative ale retoricii, de la Cato cel Bătrân, Scipio Africanul, Cicero, Seneca, încoace, spre Maiorescu. Fiecare cuvânt este foarte bine cântărit, după ce însuşi contextul este studiat dinainte.
De aceea Adrian Vasilescu negociază prezenţa la televiziune în aşa fel încât să nu aibă un interlocutor, pentru că el vine cu o construcţie blindată de argumente ca o fortăreaţă. Dar dacă iei argumentele şi le analizezi în contexte diferite, îţi dai seama că ele sunt de fapt constante. Cu alte cuvinte, fortăreaţa păstrează un unghi în care se transformă într-un castel din cărţi de joc, la o privire mai atentă, şi acest unghi este foarte important, mai ales dacă vrei sa dovedeşti contrariul celor spuse, adică să foloseşti fortăreaţa de argumente de data aceasta nu împotriva asediatorilor, ci împotriva celor dinăuntru, cu aceleaşi rezultate.
Să vă dau un exemplu – cea mai faimoasă teorie folosită de Adrian Vasilescu, pe care-l respect ca retor obligat să exerseze argumente într-o lume de limbuţi politici, adică interjectii bipede, este teoria tunsului. Trebuie să ai farmec ca să linişteşti o populaţie gata de răscoală, secătuită de sărăcie, care mai trebuie să suporte încă o creştere de preţuri şi eventual o creştere a cursului valutar în sensul devalorizării monedei naţionale. Dacă preţurile cresc insuportabil de mult şi fac presiuni asupra cursului valutar, iese la televizor Andrei Vasilescu şi spune: trebuie să ajungem la un echilibru, preţurile nu pot creşte chiar atât. Să luam etalon tunsul. Ieri m-am tuns cu un leu, şi azi mi se cere pentru acelaşi serviciu 10 lei, adică după nici 24 de ore. Păi nu se poate, este o aberaţie economică. Profitul, care e o contribuţie, stingând în totalitate nişe costuri, unele fixe, altele variabile, se raportează legilor economice. M-ai tuns ieri cu un leu şi nici în 24 de ore îmi ceri 10 şi chiar 100 lei, păi chiar nu se poate. Nu mi-ai pus o perucă poleită cu aur. Doar m-ai tuns cu foarfecul şi m-ai dat cu apă parfumată pe cap. E posibil să-mi iei azi 10 lei pentru un serviciu de un leu, dar s-ar putea să nu mai trec niciodată pe la pravălia ta şi piaţa o să oblige să fac asta. Teoria tunsului este fenomenologică, dar elastică, pentru că poate fi folosită în sens invers. Să iei tunsul ca etalon înseamnă să te comporţi ca un fenomenolog care ia fenomenul din natură şi-l studiază în laborator, la microscop. Dar dacă fenomenul nu mai este decupat din natură, lăsat în viaţă, legat de toate cauzele primare, originare, toate consecinţele generate, privit din spaţiu cu binoclul, teoria tunsului devine un argument pentru explozia preţurilor, creşterea intensivă a costului de viaţă, un argument pentru supravieţuirea într-o societate coruptă, în care preţurile sunt bruşte şi imprevizibile, în funcţie de moftul politic al unui băieţaş care se mai învârte de o excursie în Brazilia, într-o societate oribilă în care te simţi, vorba unui clasic în viaţă, „ca şi cum ai înota într-o piscină cu acid sulfuric”. Când explică teoria tunsului în termeni economici, de costuri fixe şi variabile, care ar trebui să fie constante pe unitatea vândută, adică pe tuns, Adrian Vasilescu face de fapt teoria unui frizer mort, deja studiat în laborator la nivel de eprubetă, adică exact ce a mai rămas din el.
Aşadar teoria tunsului funcţionează şi pe un frizer mort şi pe unul viu acum să folosim teoria tunsului invers, adică să lăsăm frizerul în viaţă. Este firesc să crească preţurile. Ele au luat o razna. Ieri mă tundeam cu un leu, azi frizerul îmi cere 10 sau chiar 100 cu tot cu bacşiş şi are dreptate. Banca Naţională nu-şi mai putea permite un curs minor al leului şi a trebuit să ia o măsură majoră. Uitaţi-va pe piaţa internaţională. E război în Siria. Pe timp de război petrolul şi aurul cresc, cresc şi valutele. Euro şi dolarul s-au luat de mână şi au luat-o razna pe câmpuri. E normal ca şi leul să-i urmeze, dar el nu poate. N-are anvergura celor două valute. Stă acasă, izolat şi devine din ce în ce mic. Pe de altă parte şi exportatorii noştri sunt interesaţi de lei slabi când se întorc în ţară cu valute sănătoase. Sunt interesaţi de lei slabi, dar mulţi. Mai bine mai mulţi lei slabi şi mici dar jucăuşi, decât un leu gras şi leneş. Noi avem creştere economică, dar e bazată pe consum, adică am importat mai mult decât am produs, decât am exportat. E clar, frizerul are dreptate, m-a tuns ieri cu un leu, este nevoit să-mi ceară astăzi 10 lei pentru acelaşi serviciu.
Revenind la impozitul pe activele bancare, la trăsnaia lumii şi a pământului, Andrei Vasilescu avertizează că băncile au adus în timpul crizei 4 miliarde de euro în România, lucru pe care nu-l vor mai face într-o eventuală criză, mai ales după acest minunat impozit în raport cu ROBOR-ul. E posibil să fi adus banii, dar poate doar i-au arătat guvernatorului Băncii Naţionale şi i-au băgat repede în buzunar. Dacă s-ar fi investit în România 4 miliarde de euro din 2008 şi până acum, deveneam mai mult ca sigur un Taiwan al Europei. Poate au fost un fel de „capitaluri volatile”, ca să folosesc o metaforă a guvernatorului Băncii Naţionale. Au venit şi s-au evaporat.
Indiferent cum se va termina „epoca Dragnea”, problema ROBOR-ului şi a politicii fiscale a Băncii Naţionale vor trebui rezolvate. Oamenii nu-şi mai pot plăti casele pentru că Banca Naţională schimbă regulile de joc în timpul partidei, iar contribuabilul nu are nicio voce care să-l reprezinte în politica românească actuală. De aceea, guvernatorul trebuia să fie un pic mai precaut, pentru că presupunând că Dragnea pune societatea civilă românească în lesă şi face un ghiveci din conştiinţele magistraţilor români, presupunând că supravieţuieşte următorului război civil din România, Liviu Dragnea nu-l va ierta niciodată pe guvernator pentru stilul colocvial în care şi-a comunicat impresiile taxei trăsnite. Capul guvernatorului va cădea cel dintâi. Avertismentele de risc sistemic nu au nicio valoare într-o societate de tip Dragnea, pentru că nu este societate ţara în care Justiţia se confiscă de o persoană. Este gulag. Un bantustan. Deja lucrurile au ajuns prea departe. Într-o societate în care infractorii ameninţă procurorii cu arestul, cu o Justiţie în care subiecţii anchetelor de top sunt şefi ai făptuitorilor de legi, nu este nevoie de avertismente de risc sistemic. Degeaba avertizezi un criminal să nu ucidă. Avertismentele nu folosesc la nimic.

Cristian BIRU 25 - ianuarie - 2019

One Response so far.

  1. Gabriela spune:

    Am inpresia că această taxă ca multe altele la fel năstruşnice sunt mai degrabă diversiuni. În momentul am început să cred că de fapt ni se distrage atenţia de la lucruri mult mai grave. Ni s-at dat un subiect de dezbateri pe toate canalele media.

Lasa un raspuns


Impact-est ediţia 7

Ne vedem - citim joi, 29 august 2019

Statul şi băncile

Ion Banu (foto) este economist de profesie şi administrator special ...

Mergeanu s-a pension

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu ...