logoImpact EST nr. 796 - 16.11.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Săptămîna trecută, poate miercuri, poate joi spre seară, la o intersecţie din Băneasa, aşteptam în spatele unui începător cu portocală galbenă să facă stînga. Exact atunci privirea mi-a căzut pe capul mare, acoperit cu pălărie al unui actor de western, de aventurier american. Parcă îmi era cunoscut de undeva, din cine ştie ce film cu căruţe, cu pistoale şi indieni. Am rămas o clipă locului să văd şi titlul filmului. Si cînd colo, nu era nici un western. Era doar figura lui moş Mihai Şora, bine lucrată în adobe, spilcuit şi pomădat, jucînd rolul său de moş #Resist la 102 ani, cel cărat prin pieţe să sperie ”ciuma roşie” şi securiştii strecuraţi între demonstranţi.
Şi ce mai văd? Că moşneagul din Piaţa Victoriei este totuşi un actor distribuit într-un film intitulat ”Libertate Emag” iar în dreapta feţei, pe post de pană intelectuală la pălărie, scria „Libertatea nu trebuie doar cîştigată. Trebuie apărată”. Vedeta GDS, cel care alături de Silviu Brucan a înfiinţat cunoscutul grup de diversiune şi influenţă în perioada tranziţiei, apărea pe neaşteptate într-o campanie în care juca şi rolul moşneagului protestatar, dar şi al apărătorului de libertăţi.
Cînd îl vezi pe Mihai Şora pe panouri, ridicîndu-se în apărarea unor valori fundamentale, e ca şi cum l-ai vedea pe Traian Băsescu pe aceleaşi suprafeţe pe post de model moral sau pe Gabriel Liiceanu ca pildă de caracter.
Cine a mai trecut niţel prin paginile de istoria comunismului românesc ştie ce poamă a fost şi Mihai Şora după Al Doilea Război. Un oportunist de stînga, un propagandist şi un profitor. Citeam într-un articol despre Şora că era un personaj internaţional. S-a căsătorit cu Mariana Şora, cea care „s-a născut în Budapesta la 26 mai 1917, în familia funcţionarului şi directorului de bancă Rudolf Klein şi al soţiei sale, Elisabeta (născută Fischer), primind la naştere numele Marianne Klein. Părinţii săi erau originari din Timişoara şi se refugiaseră la Budapesta în timpul războiului. Familia Klein s-a întors la Timişoara în anul 1919”.
Poate că asta şi instinctul de supravieţuire l-au ajutat să se înscrie în Partidul Comunist Francez şi mai apoi să ajungă la cabinetul Anei Pauker, în cea mai cumplită perioadă a Românei comuniste. Undeva într-un ziar i-am văzut şi copia legitimaţiei de propagandist pe la cooperativizare. Un fel de disident ca şi Lucian Boia.
În toate interviurile lui Mihai Şora şi în puţinele confesiuni pe care le-am citit n-am găsit nici o urmă de regret. Dimpotrivă, un iz de moralist cu tupeu răzbate prin toate, de nedreptăţit, chiar de disident prematur.
Abia acum, după ce moşneagul a fost lipit pe panouri cu misia istorică de a ne aduce aminte că libertatea trebuie apărată, (el apărînd-o la greu în anii tinereţii sale) am realizat că şi filosofii pot avea tupeul politicienilor. Că şi ei se întrec în a înghiţi cîte o broască.
Prin 1990, confratele său într-ale suferinţei, Silviu Brucan, m-a invitat să-mi arate dosarul său de la Securitate. Avusese grijă ca imediat după începerea ”loviluţiei” să pună mîna pe el şi să îl ascundă acasă. Erau notele Securităţii lui Ceauşescu despre întîlnirile sale din Dămăroaia, despre filaje şi declaraţii, despre tot felul de urmăriri şi discuţii din familie, înregistrate ca acum. Adică „docomente” care probau eroismul lui Silviu Brucan (încă nu auzisem de Saul Brukner). În naivitatea mea am insistat să-mi descrie anii de început ai comunismului în România. Şi la un moment dat l-am întrebat:
-Domnule Brucan, chiar aţi crezut?
A strîns genele şi m-a privit tăios, zicîndu-mi după o pauză îndelungă:
-Dacă atunci erai aşa obraznic, te împuşcam direct în cap!
N-am avut atîta curaj să-l întreb dacă a făcut asta vreodată şi nu mi se pare corect să răspund cu o bănuială. Oricum, cel care m-ar fi împuşcat în frunte în anii ’50 era deja un disident victorios, era creierul noii mişcări de libertate şi artizanul noii puteri democratice, de la care şi marele caracter Gabriel Liiceanu, după cum ne arată o fotografie, lua notiţe la înfiinţarea GDS. Brucan a fost unul din Diavolii perioadei proletcultiste. Nu şi-a cerut niciodată scuze. Nici n-a plătit pentru asta. Ba, după 40 de ani, i se părea normal ca tot el să fie disidentul, moralistul, dirijorul şi luminătorul de cale!
Aşa şi moş Şora! După ce a pus umărul la îngroparea libertăţii, tot el, aşa moşneag şi chinuit în vorbire, vrea să fie în fruntea celor stîrniţi să apere libertatea. Exact ca Brucan! Exact ca Tismăneanu! Înainte de 1989 voia să-i întreacă pe toţi filosofii secolului profilaţi în cercetarea adîncimilor comunismului. Tismănenau avea o origine sănătoasă. Tismaneki, tatăl său, venise cu tancurile sovietice şi pusese bazele comunismului în România. După 1990, acelaşi Tismăneanu a dat din coate spre a ocupa un loc de frunte în combaterea trecutului comunist şi a mutilat toate informaţiile despre sistem pentru a putea pune umărul la construirea iluziei democratice.
Cum se plînge Şora despre anii ’50, lîngă Ana Pauker? Ca şi Brucan, ca şi Tismăneanu, ca şi mulţi alţii care, cu tupeu, şi-au rescris trecutul.
Iată ce spune Şora, disidentul şi intelectualul, mare caracter şi conştiinţă a fiecărei epoci prin care a trecut:
-”Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea.
Pemiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!“
Tot el sărbătoreşte, tot el dă tonul! Un lucru nu spune moşneagul nostru. Că zidurile şi frica, inclusiv condamnările la întuneric, s-au instalat şi cu eforturile sale. Ale lui Brucan şi ale tatălului lui Tismanenau şi ale tuturor comuniştilor de vîrf, recuperaţi mai apoi, cu tupeu şi obrăznicie ca eroi ai neamului.
Moşneagul actor pe panourile stradale o spune singur:
„Unui regim de stînga pe care eu îl consideram liberal“. S-a dovedit că eram chior. Eram orbit că, sub ocupaţia hitleristă din Franţa, îmi creasem iluzii în legătură cu deschiderea regimului de extremă stângă care atunci se democratiza. Era o faţadă“ (în G4Media).
Cum se explică faptul că un site de vînzări lansează o asemenea campanie? Este atît de crasă incultura proletariatului digital care se înghesuie pe paginile acestui magazin virtual? Sau patronii n-au habar cine-i moşneagul cu pălărie şi şal de vedetă şi ce trecut ascunde?
După părerea mea, această campanie cu moşneagul în apărarea libertăţii n-are nici o legătură cu aniversarea celor 30 de ani. Mie îmi pute a mobilizare la vot a armatelor #Rezist. Strategiile cu „Vin ruşii”, „Apăraţi libertatea”, „Apăraţi statul de drept”, independenţa lui Dănileţ şi multe altele nu sunt decît trucuri ieftine de amăgire a celor care nu ştiu ce înseamnă RPR şi proletcultismul românesc.

7 octombrie 2019 Cornel Nistorescu 18 - octombrie - 2019

Lasa un raspuns


De 16 ani, Gh. Marda

Toate fişetele şi rafturile redacţiei Impact-est, inclusiv un compartiment al ...

Bugetarii de lux Ali

Familia Alin şi Paula Stafie este una norocoasă şi cu ...