logoImpact EST nr. 798 - 09.12.2019

http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner.jpg

Ia să schimbăm un pic subiecţii: de la copiii noştri ce ne dorim? Am vrea să semene cu cine din politică? Am vrea să fie respectaţi sau să înfunde puşcăriile? Să fie pe puterile lor sau să care geanta vreunui grangur?
Să te dea de pereţi nişte ăştia ani la rând, să fii pe cale să-ţi pierzi libertăţile, gazat să fii în Piaţa Victoriei şi tu să stai acasă în ziua votului, ei bine, asta arată şi altceva decât o simplă statistică: o fi un defect în ADN-ul acestui popor „ospitalier”, „cel mai viteaz şi mai drept dintre traci”, „născut poet” şi bla-bla-bla?
Mai puţin de jumătate dintre români consideră că libertăţile sunt inutile? Că 10 augustul de anul trecut a fost un fel de “gura bate curu’”, în acea logică strâmbă a supunerii?
Ne mai mirăm că sunt unii, mulţi, care încă tânjesc după Ceauşescu, ăla de „dădea case şi servici la oameni”?
Aici nu mai e vorba despre PSD şi despre Dăncilă, ci despre aspiraţiile noastre: vrem să reuşim prin munca noastră sau să ne dea statul? Ne dorim conducători educaţi, cu carieră proprie, sau analfabeţi care se câcâie şi când citesc de pe-o foaie?
Ia să schimbăm un pic subiecţii: de la copiii noştri ce ne dorim? Am vrea să semene cu cine din politică? Am vrea să fie respectaţi sau să înfunde puşcăriile? Să fie pe puterile lor sau să care geanta vreunui grangur?
Alegerile pentru Cotroceni ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu rezultatele, nu analizele de după ale partidelor, ci pur şi simplu o privire în oglindă.
Oare de ce diaspora, trăitoare în sisteme democratice la care noi nici nu visăm, nu votează niciodată cu urmaşii PCR?
De unde atâta energie să parcurgi sute de kilometri, în singura ta zi liberă, pentru o ştampilă pe o foaie? Şi de ce la noi toate acestea nu contează?
Îmi spunea un domn: aici, în Occident, nu prea ai vecini de la care să iei împrumut o ceapă sau o cană de zahăr, nu vine niciun partid cu ulei şi cu zahăr, musai să reuşeşti prin munca ta.
Pare mai greu decât în România, dar copilul chiar face şcoală, nu concurs de extemporale, în spitale nu-mi cere nimeni plicul şi traiul e mai liniştit. Sâmbetele nu sunt ca la români, cu mici şi bere; de cele mai multe ori munca merge înainte; duminica e momentul prânzului în familie şi al plimbărilor. Asta e odihna, nu tolăneala în faţa televizorului.
Zice Funeriu, cel mai singur şi mai suduit ministru al Educaţiei – de ce suduit?; păi cum, dom’le, să pui video la Bac? şi copilu’ ce face? ducă-se înapoi în Occidentu’ lui, că-mi distruge odrasla, pupe-l mama de ‘oţoman! – zice deci: „Dacă în loc să vă uitaţi la mine ca la un ciudat arogant când modernizam educaţia copiilor voştri, şi la Boc ca la un sclav al lui Băsescu (ceea ce nu a fost niciodată), şi aţi fi susţinut singura modernizare substanţială făcută în România ultimilor 30 de ani, azi Veorica ar fi avut 15%. Dar noh, ce să vă fac dacă aveţi discernământ zero şi vă uitaţi la producătorii de rumeguş mesianico-motivaţional ca papuaşii la avioane. Aşa că ar trebui să vă fie ruşine că îi înjuraţi pe nişte amărâţi care pupă mâna Veoricăi pentru că le-a dat o pensie mai mare. Din banii voştri”.
Cum stăm? Mi-e ruşine de fiul meu, care mă întreabă de ce el, la 16 ani, nu are drept de vot – că drept de muncă are; a lucrat, cu contract de muncă şi tot ce mai e nevoie, vara asta, ca să vadă cum e viaţa reală. Adică poate munci, răspunde în faţa legii dacă Doamne fereşte e cazul, sistemul îl priveşte ca pe un matur pe de-a-ntregul, dar nu-i dă dreptul să hotărască ce şi cum să fie-n ţara lui. La fel, fiică-mea: tata, am ajuns în clasa a şaptea şi de ce niciodată n-am avut manuale pe bancă?
La fel, fiii fostei mele vecine: sunt cinci, ingineri toţi, răsfiraţi pe trei continente. Copiii mei ar pleca, la ce să stea aici? Copiii vecinei mele s-ar întoarce, dar la ce? Au copii, la rândul lor, sunt îndrăgostiţi de ţara asta, dar ţării ăsteia nu-i pasă.
Şi de ce? Pentru că, ne place sau nu să recunoaştem, niciodată poporul ăsta n-a pus mâna pe carte. A tot jubilat ba pe tema norocului istoric, ba pe cea a construirii de catedrale-n Occident pe când noi ţineam piept nu ştiu cui – şi, de aici, o nepricepere totală în a-şi evalua liderii.
Ştiu, spui toate astea, verde-n faţă, şi eşti suduit zdravăn, trădătorule, vândutule, ne-daco-getule. Adică noi, specialişti ai tuturor sărbătorilor naţionale, doctori în incontinenţe identitare, mâncătorii de străini, adică noi? – păi, pe noi Zamolxe ne-a-nvăţat totul, n-avem nevoie de cărţi. Noi suntem poporul vesel & gureş, veri primari cu Dumnezeu şi grădină de zarzavat a Maicii Domnului! Noooi?
Suntem o tristeţe a secolul 21 – şi baiu’ nu-i că suntem mai săraci sau că avem garduri vechi; dar: să porneşti în noua istorie murind în direct la tv, să faci o lume-ntreagă să-ţi ţină pumnii şi plâns înnecat al lumii să fii, să visezi aproape plutind despre libertate şi să ajungi acum complice comod al unor pungaşi, ei bine, distanţa asta ne va scoate din istorie.
E prea mult, pur şi simplu, e o sufocare, o zbatere, o ciudă – e răzbunarea visului vândut la talcioc, pe o pungă de zahăr şi-o glajă de oloi.

Sabin Gherman, Newsweek 22 - noiembrie - 2019

Lasa un raspuns


Ex-prorectorul Balt

Ca urmare a sesizării noastre, comisia de etică universitară de ...

Moldoveanca Golovati

Conform raportării făcute la finele lunii octombrie 2019 pe SPIT ...

Barbarii finanţelor

După 1989 toate partidele româneşti ajunse la guvernare s-au comportat ...