logoImpact EST nr. 766 - 21.03.2019

Era un banc înainte de ‘89 despre maşina rusească „Lada”. Maşina era atât de ieftină, încât orice rus avea două „Lada” în faţa blocului. Un român vizitează prietenul rus din gulagul comunist şi rusul avea în faţa blocului 2 maşini „Lada” şi un tanc. Prima „Lada” era pentru serviciu, a doua era pentru nevastă-sa, iar cu tancul se ducea la prieteni. În aceeaşi notă cinică îşi atacă Putin vecinii. Îmi amintesc când a intrat Dodon în funcţie, preşedintele Moldovei, a încercat să pună problema Transnistriei şi a Armatei a 14-a încă prezentă în Moldova, efectivele au intrat imediat în alarmă considerând intenţia preşedintelui Moldovei un act ostil, graniţele Moldovei s-au închis iar Putin l-a trimis la discuţii cu moldoveanul pe şeful de la Gazprom să discute problemele de politică externă.
Acesta este stilul rusesc de acţiune. Ruşii au confiscat Crimeea, toate garnizoanele de pe coastă, flota şi armamentul greu, logistica regimentelor de rachete, l-au sechestrat pe amiralul ucrainean, iar acum când navele ucrainene vor să iasă în larg se deschide foc asupra lor. Au fost răniţi oameni, au fost luaţi prizonieri. Soldaţii ucraineni au fost arestaţi, încarceraţi în puşcărie printre delicvenţi de drept comun, trataţi ca nişte infractori, judecaţi pentru trecerea ilegală a frontierei. Ruşii nu s-au mulţumit însă cu asta. I-au bătut zdravăn, i-au torturat şi şi-au bătut joc de ei, după care i-au filmat cum mărturisesc că regretă c-au încălcat ilegal frontiera. Asta este prima lecţie KGB, cinism nesfârşit. Dac-ai învins, umileşte-ţi duşmanul la limită, să ţină minte şi urmaşii lui.
Legătura din Mariopol şi strâmtoarea Kerci este coloana vertebrală a economiei ucrainene. Lovind această rută, Putin a început de fapt blocada economică şi o stare de asediu. Vecinii noştri sunt asediaţi în propria ţară.
Preşedintele nostru, maiestos, iese în faţa naţiunii şi ne spune că românii nu au de ce să-şi facă probleme pentru că este informat şi a discutat să se ia măsurile care se impun. Este pregătit „pentru orice măsură” şi „vom fi pregătiţi să reacţionăm proporţional”. Nu mai suntem pregătiţi de mult. Istoria României postdecembriste este istoria unei armate jefuite. Klaus Iohannis este preşedinte peste o armată moartă. De la afacerea Motorola, la fregatele fantomă ale lui Băsescu, toate guvernele au spoliat bugetele armatei, au vândut terenurile militare îmbogăţindu-şi fiecare slugile regimului. Dintr-un efectiv de aproape 500.000 de trupe sub arme, dintr-o armată de talia armatei siriene de astăzi, dacă mai avem 70.000 de efective pe hârtie, din care mai mult de jumătate nu sunt soldaţi, dacă mai avem cinci regimente operaţionale, din care unul şi un pic este în Afganistan, despre care mai aflăm câte ceva când se aruncă un TAB în aer pe autostrada A1, Kabul – Kandahar, şi dacă ajunge coşciugul acasă, este mare lucru. După decenii de jaf din bugetele armatei, trădătorii nu au nicio teamă pentru că pedepsele oricum sunt prea mici, aproape că nu sunt, la ce minunată Justiţie avem. Pentru terenuri militare de milioane de euro, Babiuc a primit doi ani. Trec repede doi ani, dacă ştii că ai în buzunar cash pentru cinci generaţii de acum încolo. Cine îşi aminteşte că l-am lăsat pe Adrian Severin să negocieze Insula Şerpilor, un mare europarlamentar care s-a lăsat cumpărat de o echipă de investigaţii BBC cu câteva mii de euro?
Este incredibilă atitudinea preşedintelui. Îmi aminteşte de „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Un locotenent observă din fereastra vagonului linia de fortificaţii din Sinaia, jalnică şi penibilă. Zece porci ţigăneşti rânind pământul ar fi putut face o linie de fortificaţii mai bună în calea nemţilor. În acest moment Ucraina este în stare de război, este un butoi de pulbere. Poliţiştii ucrainieni le confiscă camionagiilor ruşi numerele de înmatriculare. Le scot pur şi simplu plăcuţele de înmatriculare şi-i lasă în stradă. Dacă eşti rus şi treci acum prin Ucraina, mai bine îţi dai foc. Războiul nu este o chestiune de zile, este o chestiune de secunde. Petro Poroşenko cere NATO nave de război în strâmtoarea Kerci, iar NATO răspunde că sunt deja forţe NATO româneşti în teatrul de operaţiuni, undeva la Craiova.
Nu are nimeni timp de Ucraina azi. Merkel tocmai s-a retras, se gândeşte la pensie. Macron este asediat de „vestele galbene”. „Mizerabilii” au ridicat baricade pe Champs-Élysées şi se bat cu jandarmii corp la corp, pe frontul promisiunilor electorale neonorate şi a creşterii de taxe pe carburant, frontul insecurităţii sociale. Theresa May, după ce a şantajat Camera Lorzilor, o instituţie de sute de ani de partea democraţiei britanice, ameninţându-o cu dizolvarea dacă nu votează în favorea Brexitului, a livrat populaţiei atâtea variante de Brexit, încât nu mai ştie cum să iasă din propriul labirint de argumente. Acum vrea o dezbatere BBC înainte de votul din Camera Comunelor ca să-şi dea seama pe unde s-o ia, ce variantă de drum să mai apuce.
Nici România nu mai are timp de asta. Dragnea o aruncă direct în cap. O sparge în război civil. Mai bine goleşte puşcăriile de infractori, decât să se ducă la pârnaie.
Klaus Iohannis a invitat părţile beligerante din Marea Azov la calm şi la dialog. Numai că dialogul are nevoie de un locutor şi un interlocutor, altfel vorbeşti singur. Putin a demonstrat de nenumărate ori că dialogul este apă de ploaie. Putin înţelege democraţia numai dacă îi înfigi un revolver în gură. Abia atunci ştie să dialogheze. Preşedintele nostru este pregătit „să răspundă proporţional”. Nu avem de ce să ne facem griji. Mai bine facem ca el, ne uităm pur şi simplu în altă parte.

Cristian Biru 7 - decembrie - 2018

Lasa un raspuns


Premieră la Cinema

Mickey, Minnie, Goofy, Donald, Kion şi Vampirina, dar şi Bingo ...

Cosa Nostra la Gala

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat pe 6 februarie prima ...

Experimental,
M

...şi au numit-o protest. Revolta lor se manifestă prin absenţă ...