logoImpact EST nr. 700 - 23.10.2017

Sunt pe un aeroport din Londra. În faţa mea este un ofiţer HommeOffice, care-mi cercetează paşaportul. Mă întreabă de unde vin. El ştie de unde vin. Are paşaportul meu în mână. S-a uitat în el cu lupa. Dar mă întreabă de unde vin, să verifice acest fapt. Slujba lui este să întrebe ceea ce ştie deja despre oameni. Slujba lui este să verifice absurdul.
Este plătit pentru asta. Primeşte asigurări sociale, national insurance number şi contribuţii importante la pensii. Statul îi plăteşte aceste contribuţii. Dar munca lui trebuie privită în ansamblu. Întrebarea lui absurdă face parte dintr-un regulament, dintr-o rutină. Probabil, mai mult ca sigur, nici nu va auzi răspunsul meu, ştiindu-l dinainte. Mult mai importantă va fi reacţia mea, pe care se pregăteşte s-o observe, poate la întrebarea asta am să roşesc, sau am să plec privirea, poate am să mă uit în altă parte sau poate am să fug dezvăluind adevărata mea identitate – un fugar, un imigrant.
Eu vin dintr-o ţară de care sunt mândru. Nu am fugit de ţara mea. Da, poate părea absurd să pleci dintr-o ţară de care te simţi mândru. Eu sunt mândru de limba română care-mi zideşte fiinţa. Sunt mândru de Mihai Eminescu. Sunt mândru de Enescu. Sunt mândru de George Bacovia. Sunt mândru de Anghel Saligny. Sunt mândru de Brâncuşi. Mă mândresc cu Vlad Ţepeş pe care istoricii turci l-au numit Kazâglu, Fiul Satanei. Vlad Ţepeş – după ce a bătut în cuie turbanele ambasadorilor veniţi să-i ceară tribut în numele lui Mehmet al II-lea, Cuceritorul Constantinopolului, a trecut Dunărea şi-a ars din temelii o garnizoană turcească. A luat peste 20.000 de turci prizonieri pe care i-a tras în ţeapă în jurul Târgoviştii. Când a ajuns Mehmet al II-lea cu oştile la Târgovişte a crezut că e seară, pentru că soarele nu se vedea de păsările atrase de stârvurile din pădurea de ţepe. Vlad Ţepeş a jefuit timp de trei zile Imperiul Otoman, luând numai aur. Raportând la timpurile de azi, este ca şi cum Albania ar fi invadat America.
Nu ştiu de ce îmi vine să roşesc când sunt întrebat de unde vin. Vin dintr-o democraţie, numai că în ţara din care vin s-au vândut ani de zile droguri sintetice de mare risc, cum este Spike care face ravagii azi în Manchester, sub denumirea de etno-botanice.
Parlamentul a creat legi pentru asta. Poliţia nu a avut ce face. Drogaţii au luat cu asalt spitalele de urgenţe. În faţa morţilor din cauza supradozelor, poliţiştii ridicau neputincioşi din umeri. Abia după o ordonanţă de urgenţă s-au interzis, cum e şi firesc – dar numai după epuizarea stocurilor şi închiderea conturilor contabile. În ţara din care vin, sunt cartiere în care oamenii se alimentează cu apă dintr-o cisternă, ca pe timpul războiului. Aceşti oameni sunt vinovaţi că nu şi-au plătit de ani de zile întreţinerea la bloc. De aceea stau la cozi cu bidoanele în mâini, ca sinistraţii. În ţara din care vin se întâmplă ca oamenii să-şi dea foc în direct, la televiziune. Un sindicalist de la TVR s-a aruncat, la ştiri, de la balconul Parlamentului. Un colonel din trupele de comando a fost prins cu un avion de ţigarete pe aeroport. În ţara din care vin, după 25 de ani au fost construiţi 4 kilometri de autostradă – care între timp au devenit o ruină. În ţara din care vin, bolnavii aduc medicamente de acasă. În ţara din care vin, preşedintele şi-a îmbogăţit familia pentru cinci generaţii de acum încolo. Fata lui a împrumutat de la o bancă de stat un milion de dolari. În ţara din care vin, iarna se fură crucile de lemn din cimitire şi se folosesc ca lemne de foc. În ţara din care vin, serviciile secrete sunt specializate în marketing, oamenii de afaceri mai importanţi plătesc excursiile generalilor de securitate. În ţara din care vin, salariul minim este mai puţin de 150 de lire cu tot cu taxe. În ţara din care vin, câinii omoară oamenii pe stradă. În ţara din care vin, o vedetă de televiziune a intrat pe contrasens cu o maşină de teren într-un vehicul şi-a omorât trei oameni, zdrobindu-i în sensul fizic al cuvântului, dar nu a făcut nicio zi de puşcărie. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în continuare, ca un exemplu de intelectual, el râde la televiziune de greşelile de gramatică din media. Este un model, un vector de imagine al justiţiei române. De fiecare dată când îl văd la televizor, îmi amintesc ce justiţie are România. În ţara din care vin, fiecare ziarist are preţul lui, de la cincizeci de votcă la un post de ambasador, sau decan, sau rector. În ţara din care vin, sunt mai multe Universităţi decât în toată Europa. În ţara din care vin, dacă eşti doctor eşti suspect.
Primul ministru este un plagiator, şefa tuturor procurorilor este plagiatoare. Totul este iluzoriu, o realitate fumigenă, formă fără fond, dar promisiunile nu au dispărut de pe taraba politică şi nici injecţiile cu ciocolată din ambulanţa democraţiei noastre contemporane.
Poate de aceea sunt aici şi întind zâmbind mâna după paşaport, fără să privesc în altă parte. Întind mâna mea ferm ca o sabie. Sunt român din osul lui Vlad Ţepeş.
Sper să nu fi roşit când am spus că vin din România. Eu sunt mândru că sunt român, un om zidit din limba română.

Cristian BIRU 6 - octombrie - 2017

One Response so far.

  1. Ana spune:

    Extraordinar articolul!

Lasa un raspuns


Hotelul Turist a fos

Din anul 2008 Hotelul Turist a devenit proprietatea cetăţeanului italian ...

Turcii de la All Sea

„Către SC ALL SEASONS SRL, În atenţia Domnului Executor Tudorie Ştefan ...

Normalitatea la care

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Aşa ...