logoImpact EST nr. 853 - 20.01.2021

Scriu astăzi ca să nu uit cumva, mâine, cum a fost începutul verii lui 2020. Miroase a minciuni, miroase imoral, miroase a abandon, a lipsă de direcţie şi nici măştile de pe figuri nu pot ascunde mirosul.
Măştile pe figură semnifică extrem de multe: obligă ochii oamenilor să comunice între ei, pe muţeşte. Ochii au devenit tot mai larg deschişi, tot mai expresivi, dacă aţi observat. Măştile, scuturile oficiale în calea imaginarului inamic mortal, năucite de iraţional, trec în cealaltă extremă şi devin scut pentru oameni, în calea altor oameni. Şi o generaţie este deajuns pentru ca, prin măsuri coercitive instilate blând dar ferm, noţiunea de socializare să devină desuetă, ilegală chiar. Măştile înconvoaie spatele gândirii. Măştile sunt însemnul cu fierul roşu al începutului de secol. Măştile le şterg numele oamenilor, îi reduc la mamifere. Măştile, ca şi simbol, sunt mai nocive decât virusul. Măştile alienează.
În altă ordine, în lume se fac exerciţii de alarmă de grad maxim. Aşa au picat în calendar, coincidenţă. Repetăm cum să ne apărăm. Mare ceaţă.
Nu este subiect mai arzător de discuţii decât: măi, ce doamne iartă-mă e şi asta ce-o trăim. Şi n-avem răspunsuri niciunul dintre noi. Mestecăm subiectul, ca microbiştii.
Mai nou, parcă nu mai avem nici ştiri. Nu mai sunt ştiri. S-au înfundat canalele de comunicare, s-a redus dramatic cantitatea şi calitatea ştirilor. Fac screening pe net câte două ore, cel puţin, să-mi adun un buchet de informaţii satisfăcător. Tot mai puţine ştiri. Aşa este în vara asta. Ceaţă, cum ziceam.
Spuneau de curând că Elon, băiatul acela genial a trimis, el ştie cum, jde sateliţi în spaţiu. I-am şi văzut, aliniaţi, cu lansări în unghi de 60 de grade faţă de sol, ca niciodată până acum, de mă-ntreb când a avansat tehnologia în halul ăsta şi eu unde eram? Nu mai zic de dispozitivul cu lumină curbată, tot distribuit pe youtube, adevăratul topor înfipt în manualul de fizică, cel care ne-a minţit atâta timp că lumina se propagă doar în fascicul liniar. Auzi, tu.
Şi s-a lăsat tăcerea şi peste sateliţii aducători de internet fără-număr, fără-număr. Ce-or mai fi făcând.
Am urmărit dinamica mărfurilor prin alimentare şi, da, s-a redus sortimentul dar se păstrează constant volumul de mîncare şi articole de necesitate. Mâncarea nu ne lipseşte, primul nivel al piramidei lui Maslow este relativ acoperit. Nu cade curentul, nu cade netul (pe vremuri mai cădea, acum, nu) doar că ceaţa dinaintea ochelarilor devine tot mai deasă. Cum oare.
A fost un moment, în martie, care m-a pus pe gânduri c-avem un scenariu în faţă şi anume: în plin marketing de pandemie, când număram măscuţele, mănuşile şi aparatele de ventilaţie mai ceva ca rezultatele la Olimpiadă, la mine în cartier, la plazza ori la magazinele care rămăseseră deschise, dădeai cu tunul şi nu găseai mănuşi, măşti ori dezinfectante.Păi, ori salvam populaţia, ori ce făceam? Dacă eu, cetăţeanul cu nr#, nu găseam materiale protectoare la îndemână, cum doamne-iartă-mă mai manageriezi o pandemie într-o ţară din lumea I-a? Iată o scăpare majoră a orchestatorilor acestui eveniment global, că dacă era pandemie se începea cu accesul imediat la materiale protectoare. Nope, tu, civilul nelovit de filoxeră, nu găseai şi pace. Atunci am ridicat sprinceana, stai aşa că nu-i aşa, supply chain-ul are scăpări de strategie, proiectul are o fisură. Şi de atunci n-am mai crezut.
Chiar aşa, Olimpiada care urma să aibă loc anul acesta, a dispărut şi ea în neant.
Acum, la final de iunie, văd cu ochiul liber cât de timidă este deschiderea socio-economică. Degeaba cu Stagiul unu, Stagiul doi şi alte stagii, ca la Project Management. Frica, apatia, dezarmarea, dezorientarea individului s-au produs. Suntem, deja, altfel. Înţelegând că suntem, acum, altfel, înseamnă că încă ţinem strâns o mână pe balustrada vieţii, aşa cum ne-a purtat până acum. O fi bine, n-o fi bine.
Aşa c-am dat la cheie, am aprins farurile de ceaţă în plină zi şi fac ce m-a învăţat tata, când eram mică şi mergeam cu ai mei la mare: când vine valul, nu stai cu faţa la el, ci te-ntorci binişor într-o dungă, să-l iei din lateral. Doare mai puţin şi măcar nu taie respiraţia.
Bun sfat mi-a dat tata. Iaca, îl împărtăşesc şi cu voi, cei care, probabil ca şi mine, veţi rupe, în weekend, drumurile în bătaia soarelui mut al verii acestui an, acum, cât mai putem, până la următorul lockdown.
Care lockdown, vine. Ţineţi farurile de ceaţă aprinse, să nu orbecăiţi între nimic, confuz şi alandala.
Ce vremuri!

Magdalena Manea 3 - iulie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Ce troc! Dai mită 1

Da, dar eu şi sămtămânalul pamfletistic Impact-est nu avem voie ...

Fără portbagaj şi

Poliţiştilor locali, mai ales celor de la rutieră, care câştigă ...

Ciorici a picat la p

În sfârşit a venit vremea ca tizul meu întru nume ...