logoImpact EST nr. 746 - 19.10.2018

România s-a format târziu ca stat naţional unitar, dar noţiunea de Ţară Românească pe hartă şi în suflete există de mai bine de o mie de ani, susţine preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, prezent la Simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară Cristian Popişteanu.
„Este adevărat că ne-am format târziu ca stat naţional unitar, dar noţiunea de Ţară Românească pe hartă şi în suflete există de mai bine de o mie de ani. Ca istoric medievist, primele denumiri de Ţară Românească, în limbile folosite în cancelariile de atunci există şi sunt cunoscute. Toţi istorii specialişti le ştiu. Noi am devenit o ţară de ţări, dar ţări româneşti am avut încă din preajma anului 1000. Cam când erau ţări germane, ţări franţuzeşti şi multe ţări de alte feluri”, a spus Ioan-Aurel Pop, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că ideea generală care circulă în multe medii este că România are un prezent imperfect, „uneori dificil şi greu de suportat de către unii”, ceea ce înseamnă că nu a fost în stare de nimic nici în trecut.
„În contextul marasmului şi al nesiguranţei care domnesc astăzi în societatea românească, dar chiar şi în societatea europeană şi mondială, era de aşteptat să fie maculat nu numai prezentul, dar şi trecutul. Ideea generală care circulă în multe medii astăzi este că dacă avem un prezent imperfect, uneori dificil şi greu de suportat de către unii, înseamnă că nu am fost în stare de nimic nici în trecut…Se spune în contextul acesta al nesiguranţei în care trăim că nu ar trebui să vorbim triumfalist în legătură cu Centenarul Marii Uniri pentru că suntem o ţară recentă şi ar fi bine să ne cunoaştem lungul nasului şi să acceptăm că formându-ne într-un interval de circa şapte decenii, de pe la jumătatea secolului trecut până în 1918 – 1920, am putea să fim mai modeşti pentru că suntem mici la scara istoriei. Este şi nu este adevărat”, a menţionat Ioan-Aurel Pop.
Preşedintele Academiei Române a afirmat că Unirea de la 1918 s-a făcut în acord cu dorinţele şi interesele naţiunii române.

(R.I.) 20 - iulie - 2018

Lasa un raspuns


Iată firmele care

Ca să-şi încaseze salariile tot mai grase, politicienii, băgătorii de ...

Ţara, atârnată de

Iarnă de iarnă, glonţul frigului le şuieră pe lângă ureche ...

Culese din „târgu

Prin târg, aşa ca o adiere, ca reverberaţii ale ecourilor ...