logoImpact EST nr. 751 - 16.11.2018

Spovedanie pentru învinşi

Nu ştiu câtă gramatică a ştiut Ilie Moromete. Ştiu doar că a fost considerat de critica literară modernă un intelectual. Dacă nu ştia prea multă gramatică, ştia în orice caz să găsească ştirile pe acelaşi text în care alţii nu găseau nimic. Ziarul era în poiană, dar ştirile veneau numai după ce ajungea Moromete care-şi făcea o ţigară, deschidea ziarul şi citea enunţul, după care făcea o pauză şi Cocoşilă întreaba “adică cum?”
De exemplu, Moromete citeşte: “Regele, primul agricultor al ţării…”, în faţa unor ţărani sadea, adică ţărani din tată-n fiu, de când s-au născut şi până în clipa morţii şi ziarul le spune că regele este primul agricultor al ţării. E un moment de suspans. Se produce atunci o deraiere de la sens, un fel de întoarcere pe verso a unui silogism care începe cu premisa minoră, adică începe cu termenul minor pentru a ajunge la o concluzie care stârneşte zâmbete. Probabil are şi regele are un pogon în curtea palatului şi ară din când în când cu plugul când se plictiseşte.

Pentru cei care au studiat gramatica şi ştiu ce înseamnă izomorfism, arbitrariul semnului lingvistic şi structuralism ca principii de normă gramaticală, este foarte clar că limba presupune gândire şi gândirea presupune rafinament în limbaj şi nu mai este necesar să dovedesc că Ilie Moromete nu era analfabet. În acest moment vorbesc pentru profesorii mei de lingvistică sau pentru cei care-s pasionaţi de gramatică şi înţeleg dezvoltarea naturală a gramaticii în logică şi retorică şi în felul în care aceste două discipline au preluat categorii gramaticale în sistem şi noţiuni lingvistice fără de care nu se poate, adică sunt un fel de gramatici. Este imposibil să formezi un raţionament primitiv în afara unui subiect şi predicat logic, în afara unei premise majore şi uneia minore pe baza unei inferenţe. Nu vorbesc pentru toată lumea, vorbesc pentru scriitori.
Am să aplic un joc al acestor categorii pe o schiţă de portret subiectivă, pentru că e vorba de un om din restul de familie care mi-a mai rămas în România şi care se numeşte Marian Popa, ultimul lider ţărănist.

Zidarul, versus sindromul maimuţelor

Vedeţi, Marian Popa, când are o conferinţă de presă şi se lasă înconjurat de ziarişti, nu are nevoie de prompter să-şi exprime ideile. Dacă are o notiţă în palmă. De cele mai multe ori, el se exprimă memorabil şi cu umor. Dacă există umor, deja este un atu al inteligenţei. Sub nicio formă Marian Popa nu este Viorica Dăncilă. Nu este crispat când vorbeşte. Are proprietatea termenilor şi dă replici iuţi, sau mai bine zis iute dă replica. Viorica Dăncilă este complet destructurată în limbaj şi greşeşte chiar şi citind de pe o foaie. Marian Popa nu a citit niciodată de pe foi. Niciun ziarist nu a arătat până acum un singur enunţ în care Marian Popa s-a exprimat greşit şi nu s-a corectat. Un singur tip a găsit pe stradă un afiş cu semnele P.N.T.C.D. şi i-a atribuit lui Marian Popa o falsă greşeală gramaticală. Să spui că nu se spune “un turnător la Securitate” şi se spune “turnător la Securitate” mi se pare o mistificare a normelor gramaticale. Dar să faci din asta o ştire, este mult prea mult. Trebuie să fii prost tare, trebuie să ai un orgoliu nemăsurat. Deja eşti într-o beţie de cuvinte. Poate fi vorba şi de un turnător oarecare la Securitate, un turnător printre alţii. Prezenţa sau absenţa, hai să spunem ocurenţa unui articol nehotărât nu are nicio legătură cu norma gramaticală. Este o absurditate şi gata. Este ca şi cum ai călca arbitrariul semnului lingvistic în picioare şi vii cu un sunet nearticulat de acasă şi crezi că poate exprima o noţiune, şi faci din asta o normă. Dacă după asta, mai consideri că eşti ziarist şi mare formator de opinie, nu te contrazice nimeni. Tu poţi să ai un blog, un site pe care-l scrii singur şi să te consideri agenţie de presă. Este treaba ta şi nimeni nu se opune. Trebuie să fii de specialitate să te opui unor boli nervoase şi în general obsesiilor.
Nu ştiu câtă şcoală are Marian Popa. Eu am văzut mulţi fraieri în jurul lui făcând facultăţi să dovedească nimicul. Dacă omul a provenit din maimuţă, aplicând o inferenţă naturală, e posibil să existe şi specii pe cale de dispariţie, de maimuţe provenite din om. În general, omul nu are nevoie de diplome să se deosebească de maimuţe, dar maimuţele întotdeauna vor avea nevoie de diplome să arate că sunt oameni, pentru că dacă e vorba de sindromul maimuţelor, adică de orgoliul lor, orice maimuţă se crede Tarzan. Tatăl meu nu a avut prea multe studii, a fost un zidar, dar un zidar bun. Eu nu ţin minte să-l fi auzit pe tata făcând o greşeală gramaticală. Sunt convins că a vorbit întotdeauna ireproşabil, pentru că omul în general este zidit în propriul limbaj ca într-o umbră peste care nu poate sări. Dacă eşti un pitic gonflabil şi ai un limbaj porno, nu înseamnă că eşti ziarist. Eşti doar un pitic. În general, un limbaj nespălat exprimă o conştiinţă murdară.
Marian Popa este foarte motivat politic. Când a fost ales Băsescu a doua oară şi a făcut celebrul anunţ cu mâinile curate “i-am ciuruit”, Marian Popa era acolo şi i-a întins o şapcă P.N.T.C.D. Gestul lui a zis cam aşa – “suntem şi noi aici, aliaţii tăi”. În ceea ce mă priveşte, subiectiv vorbind, nu l-am plăcut niciodată pe Băsescu, dacă evenimentul s-ar fi petrecut în spatele blocului aş fi preferat să-l umăresc la televizor, lângă un pahar de vin. Dar să mă urc în maşină, să se alinieze planetele şi să fiu chiar acolo în inima evenimentului să-i întind o şapcă P.N.T.C.D. lui Băsescu, este prea mult. Nu sunt atât de motivat politic. Eram în Franţa la Radio France International şi discutam cu un secretar de redacţie, când, brusc se opreşte şi mă face atent la o ştire despre primul ministru întâmpinat la Galaţi cu roşii sau cu ouă, nu mai ţin minte. Era vorba chiar de Marian Popa. Mi-a părut rău că nu am fost acolo. Să arunci cu roşii în primul ministru, mi se pare o formă de asasinat. Trebuie să fii deosebit de motivat politic.

Despre greşeli, politică & afaceri

De curând, un mare expert în alegerea pompelor funebre a remarcat că Marian Popa s-a întors la matca Durbacă, ceea ce era şi de aşteptat ca şi cum aşchia s-a întors la trunchi şi copilul politic s-a întors la cel care l-a consacrat, să zic aşa. Este o totală nedreptate şi o mistificare a realităţii. Între Durbacă şi Marian Popa sunt nişte diferenţe de structură, chiar dacă sunt făcuţi din acelaşi aluat. În primul rând despre Durbacă se ştie totul dar nu se ştie nimic. Când Presa credea că Durbacă este pe moarte, el îşi conducea băiatul la sanatoriu pentru un masaj de relaxare. Se spun foarte multe despre Durbacă, dar foarte puţine au acoperire, pentru că Eugen Durbacă ia deciziile singur. Când consultă pe cineva, deja este uşor într-o formă de control. E posibil ca Durbacă să fi greşit o alianţă în politică, dar în afaceri nu a greşit niciodată. A fost ceas. Ceasul mai greşeşte o secundă, în business Durbacă nu a greşit niciodată pentru că are scopul în sânge. Durbacă nu a fost şi nici nu o să fie mentorul politic al lui Marian Popa. Nu are timp de aşa ceva şi nici nu are niciun interes. Nu ştiu cât de religios este Durbacă, dar când e vorba de datorii îşi face cruce şi bate în lemn. Ceea ce spune foarte mult. Întotdeauna – dar întotdeauna – la sfârşitul perioadei contabile, Durbacă întreabă mai întâi ce e de plătit, pentru că Durbacă are proprietatea în sânge, iar proprietatea (ca să folosesc un termen românesc al capitalului) înseamnă activul net, adică bani în bancă, stocuri eventual şi ce ai de primit. Bine, eu am făcut contabilitatea în România dar am definitivat-o la Oxford. Aici sunt alţi termeni, în orice caz contul de capital este activul net şi nu profitul. Cu alte cuvinte sunt mulţi fraieri care fac profit, dar au societăţile înecate în datorii. Eugen Durbacă este interesat de proprietate, de capital pentru că oricând, dar oricând, în orice moment dacă e nevoie, Eugen Durbacă trage linie şi se retrage instant din business, cu un plus sau cu un zero peste capital, dar în niciun caz în pierdere. Exact aşa este şi Marian Popa – păstrând proporţiile, pentru că nu a avut afacerile lui Durbacă. Dar, dacă a avut o afacere, când a intrat un inspector în business-ul lui Marian Popa, acel inspector trebuie sigur, dar absolut sigur să nu fi mestecat gumă şi să nu-şi fi ţinut mâinile în buzunar când vorbea pentru că, dacă a făcut asta, este complicat. Mai mult ca sigur este dat afară şi oricum ajunge ştire de presă. Eu nu cunosc şi nu am auzit vreodată de vreun angajat al lui Durbacă sau al lui Marian Popa care să nu-şi fi primit salariul după perioada lucrată. Dacă un angajat trebuie să plece acum cu salariul acasă, Marian Popa preferă să nu mănânce, dar angajatul pleacă cu banii, în schimb dacă un angajat arată un semn de obrăznicie, Marian Popa preferă să închidă firma decât să-l plătească pentru ce nu a lucrat.
Eugen Durbacă nu este nici Pâslaru, nici Aurel Stancu. Durbacă nu lucrează pe datorie sau pe minus. Acordă o atenţie deosebită departamentului de contabilitate. Întotdeauna Durbacă lucrează cu o singură firmă, nu schimbă firmele ca pe şosete. În fruntea birourilor de contabilitate, întodeauna se află cineva din familie. Întreabaţi de contabila lui Pâslaru. La cât a fost strânsă cu uşa, nici nu ştiu dacă femeia asta mai trăieşte. Dacă mai e în viaţă, cinci generaţii de acum încolo nu va mai putea folosi un singur cont în sistemul bancar românesc. Când îşi va lua pensia, va trebui să o încaseze prin Western Union, altfel i-o confiscă Fiscul.
Eugen Durbacă şi Marian Popa sunt lideri politici. Dar Marian Popa, dacă a greşit în afaceri vreodată, niciodată nu a făcut un gest politic greşit. Un tigru poate teoretic să fie îmbrăcat în alb şi să participe la un miting P.S.D., dar Marian Popa niciodată. S-ar răsuci Corneliu Coposu în mormânt. Un escroc a pus mâna pe actele P.N.T.C.D şi l-a dat afară pe Marian Popa din partid. Nu este adevărat. Un escroc când semnează o hârtie, acea hârtie nu este un document, este doar o hârtie semnată de un escroc. Aici, cred că a fost momentul când a greşit Marian Popa pentru că a dat înapoi. Trebuia să-şi facă un club sau o fundaţie în memoria lui Corneliu Coposu şi capitalul politic îl urma. Să fim atenţi un pic la influenţa acestor lideri. De fiecare dată când, Durbacă este nedreptăţit într-o alianţă, îşi face un partid singur – ceea ce spune foarte multe. Vedeţi, Partidul Conservator, pentru cei care-i ştiu istoria, este pur românesc – pentru că este legat de Titu Maiorescu, de Petre Carp, Vasile Pogor, Vasile Conta, de junimism şi de Mihai Eminescu. Este o oportunitate fără margini să foloseşti numele Partidului Conservator. Eugen Durbacă a fost Partidul Conservator după decembrie 1989. Cu alte cuvinte, Durbacă are oricând la dispoziţie electoratul care-l votează. Nu ştiu câţi îl votează pe Marian Popa, dar influenţa lui politică este decisivă la momentul oportun.

Lustraţia paharului cu apă

Vedeţi, în acest moment sunt profund subiectiv, pentru că Marian Popa a fost alături de mine în momente de cumpănă. N-am niciun avantaj nici politic, nici economic să scriu ceea ce simt şi să fiu om. Când a murit tatăl meu, eu – ca un mare colecţionar de diplome, mi-am dat seama că nu ţin minte când l-am îmbrăţişat o singură dată. Am crezut că-mi pierd minţile. Au fost oameni alături de mine la înmormântare, dar numai Marian Popa a stat lângă mine toată noaptea. Am băut şi am fumat o casetă de trabucuri ca un şarpe şi-am ascultat muzică lăutărească lângă maşina lui Marian Popa pe Calea Prutului. Întotdeauna am greşit faţă de Marian Popa, dar Marian Popa nu a greşit o singură dată faţă de mine.
Marian Popa mi-a ţinut cununiile. La nunta mea, după ce am plătit muzicanţii, era 22.00 şi nu venise nimeni. Ne pregăteam să sărbătorim numai mirii şi naşii. La un moment dat au început să vină invitaţii şi nu mai aveam locuri la mese. Au venit oameni din toate clasele sociale. A venit un indian care spunea că e fiul lui Lakshmi Mittal, dar nu i-am luat paşaportul să-l verific. A venit Alexandru Jula şi a cântat de plăcere. A fost o seară magică datorită lui Marian Popa. Într-o zi mi s-a părut că nu răspunde la salut şi i-am întors indiferenţa în orgoliul meu nemăsurat. Am simţit atunci că nu-mi va mai vorbi toată viaţa. Eu acum sunt pe alt meridian, e posibil să plec cu o bursă în Noua Zeelandă să-mi văd sora. Sunt o creatură digitală. Nu cred că o să-l mai văd pe Marian Popa vreodată şi chiar dacă-l voi mai întâlni, mai mult ca sigur se va uita în altă parte. Marian Popa ca şi Durbacă, de altfel, nu iartă niciodată.
Chiar subiectiv, vreau să vă spun ceva, despre acest ultim lider ţărănist. Mi-am adus aminte de alegerile europarlamentare din 2009, când Marian Popa m-a rugat să candidez pentru P.N.T.C.D Galaţi. Vedeţi, atunci când a făcut Marian Popa, propunerea asta toată lumea a fost de acord imediat. Vreau să vă spun ceva despre atmosfera de atunci din P.N.T.C.D. Veneau foarte mulţi oameni, foarte mulţi tineri, pictori, scriitori, regalişti ca Nelu Furtună, avocaţi, veterani, în fine. Veneau foarte mulţi oameni nevoiaşi. Nu vreau să spun prea multe, ar trebui să scriu un roman despre asta, să exprim aproximativ întregul. Mi se părea totul ca un cenaclu antic, ca o cină de taină, pentru că Marin Popa se comporta ca în familie, ca acasă. Câţi nevoiaşi a hrănit Marin Popa în P.N.T.C.D, n-au hrănit toate cantinele sociale ale judeţului în toată istoria postdecembristă. Dar nu-i întreaba nimeni dacă ştiu gramatică, cum au ajuns cerşetori, dacă sunt borfaşi sau curve. Erau la masă cu noi. Era clar că nu vom câştiga alegerile dar nu pentru asta candidam. Făceam asta pentru un canon de spiritualitate care a fost Corneliu Coposu. Spuneam că voi milita plecând de la conceptul de întreţinere a blocului pentru un salariu minim european, un fel de smic, dar vreau să vă spun ceva, au trecut anii şi am întâlnit aceeaşi idee la un profesor, europarlamentar german – Klaus Heiner – care avea aceeaşi idee, ceea ce înseamnă că nu eram chiar pe un drum greşit.
Marian Popa este un lider politic şi a fost un domn în faţa Presei. Întodeauna Presa a fost primită bine la P.N.Ţ.C.D. Îmi amintesc un eveniment, când a venit Miluţ la Galaţi. Era un mare director de blog, mă rog de site de ştiri. Îi spuneam Supozitorul blogului care tot un fel de antidot este – şi acest director de mare site interjudeţean Galaţi-Brăila, total fără nicio acoperire, făcuse o obsesie în lustraţia lui Marian Popa. În primul rând că lustraţia trebuie aplicată comuniştilor, securiştior, eu ştiu, celor care au avut un avantaj în perioada comunistă şi nu unui puşti care supravieţuieşte prin târguri păcălindu-i pe proşti. Marian Popa nu a fost niciodată un interlop. Un interlop nu-şi plăteşte taxele cu celeritate. Este foarte adevărat că un cuvânt al lui Marian Popa a avut întotdeauna greutate şi în faţa unui interlop şi în faţa unui politician. În sfârşit, eram într-o sală aglomerată full, plină de invitaţi şi ziarişti şi începe să vorbească acest mare formator de opinie, deformator de gramatică, despre lustraţia lui Marian Popa jignindu-l în faţa soţiei şi a invitaţilor, a Presei cu un limbaj de băieţaş. Eu m-am ridicat în picioare să-i dau o replică şi tocmai îmi începusem fraza, dar Marian a fost mai iute şi s-a ridicat înaintea mea şi s-a apropiat de el şi mie mi-a fost teamă să nu-i ia căpăţâna din genunchi. Dar Marian Popa, i-a întins propriul pahar cu apă pentru că era cald şi nu mai erau băuturi la masa Presei. Şi atunci m-am liniştit pentru că i-a răspuns aşa cum trebuie. I-a răspuns ca un lider politic. Referitor la Presă, vreau să vă spun că întotdeauna Marian Popa a respectat Presa Liberă şi are legături cu Presa mult mai bune decât Eugen Durbacă. Marian Popa a făcut o donaţie de mii de Euro unei televiziuni aflată colaps la ora respectivă, ceea ce Durbacă nu cred că ar fi făcut vreodată. Mai mult ca sigur ar fi investit donaţia în business. Încă un lucru şi cu asta închei. Marian Popa nu va pleca niciodată din P.N.Ţ.C.D. A avut întotdeauna cele mai bune relaţiile în toate mediile ţărăniste. Dudu Ionescu, cât a fost ministrul Apărării, de Interne şi chiar după, când auzea că vine Marian Popa în Bucureşti, lăsa totul baltă şi venea la întâlnire cu Marian Popa. Am fost martor la astfel de întâlniri. Acum, dacă facem o antologie de lideri, nu vreau să se creadă că Marian Popa a concurat pe cineva. Presupunând că Seniorul ar veni acum în Galaţi şi ar face o baie de mulţime şi ar da deoparte pe toată lumea care ştie gramatică pentru că ar dori să dea mâna doar cu cei care nu ştiu carte, lui Corneliu Coposu – chiar dacă ar fi studiat trecutul lui Marin Popa în amănunt şi în detaliile cele mai fine – niciodată nu i-ar fi fost ruşine să dea mâna cu Marian Popa. Să fie clar.
În acest moment, Fundaţia Corneliu Coposu are resurse importante peste tot în lume; mai devreme sau mai târziu, crima financiară a lui Aurelian Pavelescu, prin care a vândut sediul P.N.T.C.D. din Bucureşti, va fi demascată. Nu a fost niciodată un lider Aurelian Pavelescu, Marian Popa întotdeauna va avea uşa deschisă la P.N.T.C.D., iar P.N.T.C.D. nu va muri niciodată. Este zidit în sufletul României. Bine, eu sunt acum profund subiectiv. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Se pot spune multe despre Eugen Durbacă, dar Eugen Durbacă nu stă la masă cu orice. Am o bibliografie pentru trădarea intelectualilor, dar Marian Popa nu a trădat niciodată.

Cristian Biru 26 - octombrie - 2018

Lasa un raspuns


Izmeneală de 1.100

Aventura cu filmuleţul de promovare a Galaţiului a-nceput prost şi ...

Stan Gelu se vrea la

Prin târgul nostru, aşa ca o adiere, circulă de câteva ...

Alianţa Pucheanu

Se tot vorbeşte prin târg că adversitatea dintre Primarul Pucheanu ...