În 1982, când l-am întâlnit pentru prima dată, într-o redacţie de la Casa Scânteii (acum, Casa Presei Libere), Radu Anton Roman mi s-a părut cel mai frumos bărbat din câţi văzusem vreodată.
Era un fel de Alain Delon mai puţin efeminat. Cu ochii lui albaştri, de om inteligent-visător, cu un corp puternic, dar zvelt şi un mod energic de a păşi, cu farmecul literar pe care îl risipea dezinvolt, trezea gânduri vinovate chiar şi în sufletul celor mai caste fete şi fidele soţii. Ulterior avea să se îngraşe catastrofal şi să piardă mult din această frumuseţe. Dar pe atunci era în momentul lui de plenitudine.
Între noi s-a legat repede o prietenie literară sinceră şi dezinteresată. Ea a durat până la sfârşitul vieţii lui şi, chiar dacă ne întâlneam extrem de rar, comunicam perfect, ca şi cum ne-am fi văzut zilnic.
Structural entuziast şi risipitor, Radu Anton Roman a dus încă din anii adolescenţei o viaţă aventuroasă. A fost „chituitor de ferestre etaje înalte” la Hotelul Intercontinental din Capitală, între 1968-1969, învăţător la Râuşor, lângă Făgăraş, în 1970, pedagog şi gardian de noapte la „Sanatoriul pentru copii” din Timişul de Sus, în 1971, bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti, în perioada 1976-1978, redactor la ziarul Munca, între 1978-1985, pensionar, în perioada 1985-1990, director artistic la Televiziunea Franco-Română, între 1990-1991, ghid şi translator al lui Jacques-Yves Cousteau şi al echipei lui în Delta Dunării, în perioada 1991-1992, director al revistei Turist Club, între 1993-1994, ataşat de presă la „Rhone-Poulenc” din 1994 şi până în 1999.
Începând din 2000 a lucrat ca prezentator-realizator la PRO TV şi ca redactor la selecta editură Paideia. Emisiunea sa Bucătăria lui Radu de la PRO TV a avut un remarcabil succes de public, deşi (sau datorită faptului că) depăşea domeniul gastronomic şi trata probleme de istorie, antropologie, etnografie şi eco-geografie. Practic, după dispariţia emisiunilor Serata muzicală a lui Iosif Sava şi Profesiunea mea, cultura a lui Nicolae Manolescu, a fost cea mai valoroasă şi atractivă emisiune culturală din România.
În 2004, când nimic nu anunţa că avea să moară peste numai un an, am fost împreună cu Radu la… piaţă, la rugămintea mea. Voiam să-l văd cum cumpără zarzavaturi. Şi am avut ce vedea. Radu nu doar examina mărfurile, ci se bucura de prezenţa lor pe tarabe, privindu-le, atingându-le, mirosindu-le, punându-le cu mâna lui în cântar. Ţăranii erau încântaţi de acest spectacol (mulţi îl ştiau pe exuberantul cumpărător de la televizor) şi parcă începeau să se uite înşişi cu mai multă atenţie la propriile lor legume, verdeţuri şi fructe.
La un moment dat de Radu s-a apropiat o gospodină venită şi ea la cumpărături care l-a lăudat, dar l-a şi mustrat:
• Îmi plac emisiunile dv., dar se vede că nu ştiţi cum trăim noi, oamenii obişnuiţi. Nu v-a spus nimeni că noi nu avem bani să facem mâncăruri ca acelea pe care le faceţi dv. la televizor?
• Doamnă, i-a răspuns, nu aveţi nevoie de mulţi bani. Sunt tot felul de posibilităţi. Uite, vă sfătuiesc să cumpăraţi cartofi şi vă explic eu cum puteţi să gătiţi cartofii.
Femeia a făcut un gest de lehamite cu mâna şi a plecat.
Eu l-am întrebat ce se poate găti din cartofi. Iar el mi-a răspuns.
• Aproape orice. Uite, vino mâine la mine acasă!
A doua zi am sunat la poarta casei lui, iar el mi-a deschis cu un entuziasm al revederii care îmi mergea întotdeauna la suflet.
M-a aşezat la masă şi m-a servit cu:
Felul 1. O ciorbă de cartofi, cu (foarte puţină) smântână şi mărar, din care ai fi sorbit la nesfârşit.
Felul 2. O tocană de cartofi, fără ceapă prăjită, cu ardei tăiaţi mărunt şi înăbuşiţi în (foarte puţin) unt.
Felul 3. Găluşte de cartofi umplute cu prune.
• Vinul e tot din cartofi? l-am întrebat ca să-l tachinez.
Radu a râs din toată inima. Mi-a explicat că şi din cartofi se poate face un fel de vin.
În ziua de 19 august 2005 era programată sărbătorirea zilei de naştere a lui Radu Anton Roman, care urma să împlinească 57 de ani. Cu câteva zile înainte mi-a dat telefon şi m-a invitat, cu vocea lui de om bun, să iau parte la petrecere. M-am gândit şi mi-am dat seama că exact în ziua aceea o să fiu plecat din Bucureşti. I-am spus sincer că mi-ar fi plăcut foarte mult să vin, dar mi-e imposibil. Radu s-a întristat. Ne-am propus să sărbătorim ulterior, numai noi doi, aniversarea.
Planul nostru va rămâne în veci neîndeplinit. Radu Anton Roman a murit pe neaşteptate pe 29 august în acelaşi an.
2 - septembrie - 2021
