logoImpact EST nr. 844 - 29.10.2020

Văd pe stradă tristeţe…negru şi gri. În sus, în jos, la stânga, la dreapta, în spate, în sufletele oamenilor. Văd în fiecare zi oameni grăbiţi, poate mult prea grăbiţi să mai admire ceea ce contează cu adevărat, oameni supăraţi, oameni îndoiți de greutăţile vieţii, oameni care nu mai ştiu să zâmbească, care au renunţat să zâmbească. Poate mulţi consideră că asta e o luptă pierdută, un timp irosit.
Mulţi  renunţă să lupte. Unii după multe încercări nereuşite, alţii, poate, chiar fără să încerce. De foarte multe ori renunţi exact în clipa în care lucrurile încep să decurgă cum trebuie, pe motiv că nu mai rezişti, că nu mai ai forţă. Greşit! Omul este construit, biologic şi psihic, în aşa fel încât să reziste cu mult peste ceea ce el crede că sunt limitele lui.
Charlie Chaplin spunea odată: „Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine.  Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut.”.  Din păcate,  ceea ce a spus el se cam adevereşte. Devenim mult prea mecanici, mult prea răi şi prea trişti… devenim oameni fără sentimente.
Uităm să iubim, uităm să admirăm, uităm să apreciem. Uităm să dăm o mâna de ajutor şi preferăm să întoarcem capul în partea opusă şi să fim indiferenţi. Oare mai putem  să ne aducem aminte de ce avem două mâini, două picioare, doi ochi, de ce avem un suflet mare şi frumos?
În numele vieţii asteia pe care ai primit-o şi tu, şi tu, şi oricine a trăit şi va trăi vreodată pe acest pământ, haideți să încercăm măcar să nu mai lăsăm ca tot ce e rău să ne atingă atât de repede. Hai să fim umani! Valabil pentru tine, şi tine, şi tine, om simplu sau/şi politician.
Şi da, să fie doar toamna vinovată!

Gabriela Filimon 11 - noiembrie - 2016

One Response so far.

  1. basil spune:

    De vina este marxism-leninismul. LIKE !

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Două inculpate au f

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul ...

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...