Să ajungi să te pişi în miezul zilei, nestingherit de nimeni, pe statuia lui Winston Churchill din mijlocul Londrei, este semn de sinucidere.
Sinuciderea unei civilizaţii întregi.
Să te pişi pe amintirea celui ce a salvat în extremis civilizaţia occidentală cu tot ceea ce înseamnă aceasta: democraţia sa, respectul său indiscutabil pentru separarea puterilor în stat, ocrotirea libertăţilor individuale cu tot ceea ce înseamnă acestea, respectul faţă de argument şi raţiune, ocrotirea pentru arte şi ştiinţe, toate celelalte „amănunte” ce ne ajută să nu trăim în frică şi nevoi, înseamnă să te pişi, şi nu mi-e teamă defel că aş exagera, pe Platon şi Aristotel, pe Thales şi Euclid, pe Cezar şi Octavian, pe Dante, pe generaţia de aur pur a lui Leonardo, Michelangelo şi Machiavelli, pe Giordano Bruno, pe Kepler şi Galilei, pe Newton, pe Shakespeare şi Cervantes, pe Halley, pe Voltaire, pe Mozart şi Bethoven, să te pişi pe toate ştiinţele, descoperirile şi artele miraculosului secol al XIX-lea, sute, mii de nume, cu Darwin, Volta, Ampere, Pasteur, Verdi, Hugo, Rodin, apoi pe impresioniştii toţi, de fapt, sunt mult prea multe şi mult prea mulţi ca să fie vreodată pomeniţi toţi împreună, să te pişi pe tot ceea ce suntem, cu bunele şi relele noastre, căci Sir Winston Churchill, cu mintea sa sclipitoare şi sofisticată, cu curajul şi libertatea sa debordantă a fost produsul dublu rafinat şi ultimul apărător gigantic a tot ceea ce suntem în esenţă.
Cine o face?
Nu vreun cretin proaspăt sosit într-o lume pe care nu o înţelege, ci un reprezentant tânăr al celei mai răsfăţate şi îmbuibate generaţii din întreaga istorie a lumii, generaţia gadgeturilor tehnologice inutile, a nimicurilor zise „alternative”, mâncare, medicină, istorie, educaţie, sexualitate, până şi muzica a ajuns alternativă, o generaţie a sloganurilor fără sens, gata să se ralieze oricărei cauze ce presupune distrugere.
Distrugerea trecutului şi, odată cu tăierea rădăcinilor, distrugerea istoriei, a amintirilor, şi a valorilor morale ce ne definesc: patriotism, familie, credinţă, libertăţi individuale.
De ce fac asta? Nu-i întrebaţi. Nu veţi căpăta decât lozinci tâmpite şi flegme în faţă.
Exact ca în Piaţa Victoriei.
