logoImpact EST nr. 890 - 22.10.2021

Nici un guvern nu a pus pe primul loc necesitatea unei reforme radicale a sistemului de sănătate din România. Racilele sale, deşi multe dintre acestea au ieşit la iveală pe parcursul ultimelor decenii, s-au arătat în întregul lor în timpul pandemiei. În ultimii treizeci de ani s-au construit peste 8.500 de lăcaşuri de cult şi un singur spital, la Mioveni-Argeş. În momentul de faţă avem de 50 de ori mai multe biserici şi mănăstiri decât spitale. Aici ne aflăm şi în aceste condiţii luptăm împotriva pandemiei.
Înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale de anul trecut, fostul primar general al Capitalei Gabriela Firea anunţa că a fost încheiat studiul de fezabilitate, care a costat 3,5 milioane de euro, pentru construirea unui spital în zona Pipera, care urma să fie cea mai mare clădire după Palatul Parlamentului. Conform obiceiului autohton, cele două trusturi de construcţii care urmau să ridice edificiul megalomaniacei foste primăriţe au subcontractat lucrările unor firme cu câte zece-douăzeci de muncitori. Proiectul faraonic al lui Firea s-a încheiat cu câteva săpături, după care a fost abandonat de actualul primar general Nicuşor Dan, care a informat bucureştenii că vrea să construiască un alt spital. Am dat acest exemplu pentru a scoate în evidenţă eşecul din faşă al unor proiecte destinate sifonării banilor publici.
Infrastructura sistemului de sănătate din România nu numai că nu s-a îmbunătăţit, ci s-a degradat de la un an la altul. Tragedia de la maternitatea Giuleşti unde, din cauza unei prize defecte, a izbucnit un incendiu în care şase nou-născuţi din secţia de terapie intensivă au fost arşi de vii iar alţi cinci au rămas cu sechele pentru tot restul vieţii, s-a datorat neglijenţei personalului medical, dar şi infrastructurii rămase de pe vremea comunismului. Fostul manager al spitalului, Bogdan Marinescu, a scăpat cu şase luni de închisoare cu suspendare. Câţi bani investiţi în instalaţia electrică şi în angajarea mai multor electricieni ar fi putut să-i scape cu viaţă pe cei şase nou-născuţi care au ars în incubatoare? În orice caz, putem presupune că mai puţini decât afacerile fostului manager, care a deţinut această funcţie douăzeci şi şapte de ani.
Tragedia de la Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de tineri iar 186 au fost răniţi, dincolo de vinovăţia patronilor clubului a scos la iveală şi culpa reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, a managerilor şi a medicilor, care au ţinut morţiş ca tinerii cu arsuri foarte grave să fie trataţi în spitalele din Bucureşti, ascunzând faptul că în fiecare zi mureau răniţi în stare critică din cauza infectării cu bacteriile nosocomiale. Când adevărul nu a mai putut fi ascuns, 20 de răniţi au fost transferaţi la spitale specializate din străinătate. Dar pentru unii a fost prea târziu.
Numeroase incidente tragice au fost înregistrate în timpul pandemiei. În 14 noiembrie anul trecut, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ zece persoane de la ATI infectate cu virusul SARS-CoV-2 au murit în urma unui incendiu. Medicul de gardă, care a sărit în flăcări pentru a-şi salva pacienţii, a suferit arsuri pe 80% din corp. Ancheta e în desfăşurare. Din primele informaţii reiese faptul că personalul medical şi cel auxiliar nu făcuseră nici un instructaj de protecţie contra incendiilor şi că nu ştiau cum să folosească un extinctor. Conducerea spitalului era însă acoperită de nişte hârtii pe care fiecare angajat semnase că „a luat la cunoştinţă.“ Aceasta, în condiţiile în care cei de la Prevenirea şi Stingerea Incendiilor (PSI) nu fac inspecţii cu anii, nu doar la spitale, ci la orice instituţie.
Cel mai recent caz de nepăsare a conducerii s-a înregistrat la Spitalul Victor Babeş, unde ventilatoarele de la ATI s-au blocat, incident în urma căruia trei bolnavi au murit.

Politizarea sănătăţii pacienţilor

În sistemul de sănătate, de treizeci de ani am avut anul şi ministrul. Legile sănătăţii au fost nu de puţine ori adoptate la pachet prin asumarea răspunderii ministeriale. În virtutea faptului că o treime din medicii români au emigrat şi lucrează în străinătate (numai în Franţa şi Germania sunt peste 9.000) era nevoie, de mulţi ani, de o reformare a sistemului. Nici un guvern nu a pus pe primul loc această necesitate. Investiţiile în modernizarea spitalelor şi în dotarea cu aparatură performantă ar putea să mai scadă presiunea asupra sistemului, în condiţiile în care bugetul public cheltuie în prezent 80% numai pe salarii. Acelaşi rezultat l-ar putea avea şi promovarea rezidenţilor, care nu au loc de seniorii bisturiului.
De altfel, listele de aşteptare, lipsa de respect din partea superiorilor şi condiţiile precare din spitale i-au făcut pe mulţi medici români să emigreze.
Politizarea lumii medicale a făcut ca o instituţie să fie asimilată funcţiei. De pildă, Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) sunt conduse de afiliaţi politic, deşi legea prevede ca funcţiile de conducere să fie ocupate prin concurs. Pe de altă parte, aproape jumătate din directorii executivi ai DSP-urilor nu au pregătire medicală, iar dintre aceştia cei mai mulţi sunt jurişti sau ingineri.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat o serie de cazuri de incompatibilităţi şi conflicte de interese în care unii directori de spital erau şi angajaţi ai DSP sau consilieri locali la primărie. De ce sunt atât de vânate funcţiile din sistemul de sănătate? Pe de o parte pentru bani – România se situează pe primul loc în UE la fraudarea fondurilor europene, conform Oficiului European de Luptă Anti-fraudă (OLAF), şi e greu de crezut că vătafii sistemului de sănătate au stat şi stau cu mâinile-n sân. Cea de-a doua parte a răspunsului ţine de microbul puterii.
Atunci când directorul unui spital trece pe coridorul unei secţii, nu se mai aude nici o şoaptă, iar persoanele care au ghinionul să dea faţă în faţă cu el se lipesc cu spatele de perete. La fel cum se întâmplă în armată când generalul îşi face apariţia şi dă faţă în faţă cu un căprar.

George Arun, Deutsche Welle 7 - mai - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg